altmarius

cultură şi spiritualitate

http://www.rador.ro/2020/09/11/monografii-interbelice-braila-ii/

Dacă Brăila de atunci ar fi aidoma celei de astăzi, nu ar mai fi interesant să o studiem prin mărturiile locuitorilor săi. Aşa, putem să observăm deosebirile care ne despart şi să-i constatăm asemănările.

Pictorul, scriitorul şi colecţionarul de artă Vasile Parizescu (1925-2019) s-a născut într-o familie înstărită, cu casă pe strada principală, într-o vreme în care oraşul de pe Dunăre era înfloritor: la începutul secolului, comerţul brăilean reprezenta 22% din cel pe întreaga ţară. Ca orice oraş bogat care se respectă, îşi permitea să întreţină o frumoasă viaţă culturală şi să dea o bună educaţie fiilor ei. Aşa reiese şi din amintirile lui Vasile Parizescu…


de Silvia Iliescu

Brăila era port mare, recunoscut, acostau, veneau şi plecau 17 656 de vapoare pe an, ceea ce nu se întâmpla la vremea aia nici în Rotterdam! Atâtea veneau aicea… Şi aduceau marfă, luau cereale, luau petrol, luau peşte, luau tot ce trebuia…

Dar, domnule Parizescu, viaţa culturală a Brăilei cum era? Aveaţi cinematografe, săli de teatru? Turnee de teatru primeaţi?

Aveam cinci sau şase teatre şi cinematografe. La toate teatrele şi cinematografele familia mea avea abonament de lojă şi eu mă puteam duce cu prietenii mei de liceu şi vedeam Opera, operete, piese de teatru, filme etc, la lojele acestea, de câte patru-cinci ori. […] Se numeau Teatrul Comunal, care s-a numit la început Teatrul Rally apoi Teatrul Comunal şi acum îi spune Teatrul Dramatic din Brăila. Apoi, teatrul şi cinematograful Passalacqua. După aceea, cinematograful Trianon. După aia, Filarmonica Lira pe care a înfiinţat-o şi la care a lucrat un unchi de-al meu care a fost primarul oraşului Brăila, Liviu Macedonescu, era şi profesor la liceu, dar şi primar al oraşului… Cinematograful Cărăbuş… […] Veneau teatrele din Bucureşti. Păi, în felul ăsta, eu l-am văzut, de exemplu, pe Iancu Brezeanu, Ion Brezeanu, în Năpasta lui Caragiale. Eram elev de liceu, într-a IV-a, a V-a. Părinţii m-au luat şi m-au dus acolo ca să învăţ şi aşa mai departe. Venea Vraca, venea Bulandra, venea Maria Filotti, […] venea Hariclea Darclée care era chiar din Brăila şi care cântase pe toate scenele mari ale lumii, la Metropolitan, la Scala din Milano…

Deci era o viaţă culturală…

intensă. Păi, venea conducătorul grupului de teatru, companiei de teatru sau de operă sau de operetă, venea la prefect şi-i spunea: <Nene cutare, ajută-ne ca şi în rândul trecut…> Şi prefectul îl chema pe directorul poliţiei şi-i spunea: <Atâta dai lu’ ăla, atăta dai lu’ ăla… >, mari afacerişti, care le umpleau [sălile], se umplea sala cu ei! Dar prefectul ajuta şi cu poliţia. <Ne-au mai rămas atâtea bilete, ce facem?> Duceţi-vă la toate magazinele de pe Regală şi daţi-le, să vină şi ei… şi adunau banii şi îi plăteau pe ăia. Niciodată nu plecau neplătiţi!”

[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor