altmarius

cultură şi spiritualitate

Zubin Mehta este 'Interpretul Zilei' la Radio România Muzical - 29 aprilie 2015

 

 
Vineri, 24 Aprilie 2015 , ora 14.47 
 

Nu putem spune despre dirijorul Zubin Mehta că este cetăţeanul unei ţări, deşi din datele sale biografice aflăm că s-a născut în India, la Bombay.

În ciuda influenţei muzicale, domeniul său de studiu iniţial a fost medicina. La 18 ani a abandonat cariera medicală pentru a se înscrie la Academia de Muzică din Viena. Şapte ani mai târziu, a dirijat atât Filarmonica din Viena cât şi pe cea din Berlin. Zubin Mehta a devenit rapid unul dintre cei mai solicitaţi dirijori de orchestră şi operă.

A fost Director Muzical al Orchestrei Simfonice din Montreal, al Filarmonicii din Los Angeles, iar Filarmonica din München l-a numit Dirijor de Onoare, titlu creat special pentru el. Ansamblul de care este însă cel mai ataşat Zubin Mehta este Orchestra Filarmonică din Israel, relaţie pe care a asemănat-o cu o căsnicie, una cu suişuri şi coborâşuri. Aici a ocupat pe rând funcţiile de Consilier Muzical din 1969, Director Muzical - 8 ani mai târziu, şi Director Muzical pe Viaţă din 1981. Zubin Mehta şi Orchestra Filarmonică din Israel vor concerta anul acesta la Bucureşti, mai exact în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", având programate două manifestări în 31 august şi 1 septembrie.

Numele lui Zubin Mehta se află printre ale celor care şi-au pus harul în slujba păcii. Întrebat ce crede că va putea realiza prin demersul său într-un interviu acordat lui David Shuster la Al Jazeera America, Zubin Mehta a spus că visul său e acela ca, într-o zi, un israelian arab să stea alături de un israelian evreu şi să facă muzică împreună; şi asta cât mai curând.

În 29 aprilie 2015, Zubin Mehta împlineşte 79 de ani, iar Radio România Muzical îi dedică rubrica "Interpretul zilei" din cadrul emisiunii Arpeggio, realizată începând cu ora 10:00 de Monica Isăcescu.

Lucian Haralambie

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor