altmarius

cultură şi spiritualitate

Zăcământ de ţiţei şi gaze în judeţul Buzău

Cea mai mare descoperire de petrol din ultimii 30 de ani

Joi, 18 decembrie 2014

În sudul judeţului Buzău a fost descoperit un nou zăcământ de ţiţei şi gaze. Acesta are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani din zona Munteniei, informează Agerpres.

Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, prin săparea sondei de explorare Padina Nord 1, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Descoperirea se afla la circa 7-12 km distanţă de zăcăminte mature, exploatate de mai bine de 50 de ani. Estimările obţinute din testele de producţie efectuate la cele două straturi geologice indică o producţie potenţială pe sondă de 1.200-2.100 bep/zi. Investiţiile de explorare se ridică la 5 milioane de euro. „Este cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani în zona Munteniei. Anul acesta, am avut cel mai ridicat nivel al investiţiilor pentru explorare postprivatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condiţiile în care 90% din zăcămintele pe care le operam sunt mature şi au atins vârful de producţie cu mulţi ani în urmă. În prezent, furnizam circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al României“, declară Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Explorare şi Producţie. Compania precizează că descoperirea de la Buzău a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom şi Hunt Oil.

România are o experienţă de peste 150 de ani în industria de ţiţei şi de peste 100 de ani în industria gazelor naturale. De asemenea, ţara noastră este cunoscută pentru potenţialul deosebit în domeniul resurselor minerale, în special ţiţei, gaze naturale, sare, aur, argint şi metale feroase şi neferoase.

Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), a declarat într-un interviu recent că ANRM are în derulare acorduri petroliere pentru 499 de zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, dintre care 274 de acorduri active cu OMV Petrom, 141 acorduri active cu SNGN Romgaz SA Mediaş, 84 de acorduri cu alţi titulari. Producţia de ţiţei este realizată aproape în întregime de OMV Petrom prin exploatarea celor 241 de zăcăminte active, dintre care peste 64 se află în stadiu avansat de exploatare şi se vor încheia în următorii cinci ani. Referitor la situaţia sondelor, Duţu a declarat că datele pe care le deţin la nivelul anului în curs indică un potenţial important pentru dezvoltarea sectorului petrolier. (Mariana Bahcevan)


Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor