altmarius

cultură şi spiritualitate

Cronici

 

Week-end muzical la Sighişoara

Luni, 6 August 2012 , ora 16.34 
 
Vineri, 3 august 2012

Atunci când noi toţi eram bulversaţi de vestea dispariţiei fulgerătoare a pianistei Mihaela Ursuleasa, întâmplarea a făcut ca în Festivalul "Academia muzicală" de la Sighişoara să aibă loc chiar un recital de pian, susţinut de această dată de Viniciu Moroianu, care, desigur, a rostit câteva cuvinte în memoria mai tinerei sale colege, care figurat în programul festivalului în 2009. Pe acelaşi pian folosit atunci şi de Mihaela Ursuleasa, Viniciu Moroianu a cântat acum în memoria ei Coralul de Bach Busoni. A reintrat apoi în programul anunţat cântând o sonată de Beethoven şi piese de Debussy, splendid interpretate, pentru ca în final să ne ofere, alături de violonistul Alexandru Gavrilovici,Impresii din copilărie de Enescu, o lucrare minunată, dar din păcate destul de puţin cântată, entuziast aplaudată de cei care umpleau sala.


Sâmbătă, 4 august 2012

A doua zi ne-am aflat în ambianţa bisericii mânăstirii, o clădire datând din secolul XIII, în care au răsunat ca la ele acasă, opusuri de Vivaldi, Zelenka sau Bach, încadrate foarte interesant de lucrări semnate de Honegger sau Enescu, aşa încât i-am ascultat pe soliştii Orchestrei din Berna, excepţional de altfel, cântând în diverse combinaţii, pentru ca în final să ne ofere Preludiu la unison realmente impresionant cântat. Subliniez mai ales faptul că au avut foarte puţin timp de pregătire, de omogenizare.


Duminică, 5 august 2012

În eleganta sală a Primăriei a concertat Cvartetul Leonor din Spania în prezenţa consulului Virginia Gonzales, mult apreciat în lucrări de Bach, Arriaga, Dvorak. Au fost zile pline cu un program divers şi aş vrea să subliniez prezenţa oficialităţilor fie din Elveţia, fie din Spania, dar şi absenţa celor din România, deşi festivalul realmente este de cotă internaţională.

Anca Florea

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor