Virgil Maxim este unul dintre multii barbati care au marturisit Adevarul cu pretul vietii, in perioada de prigoana comunista. Vreme de 22 de ani, Virgil Maxim a patimit in mai multe inchisori comuniste, dupa cum urmeaza: Aiud, Alba Iulia, Galda de Jos, Targsor, Jilava, Gherla si Vacaresti.
Virgil Maxim
Virgil Maxim s-a nascut in data de 4 decembrie 1922, undeva in judetul Prahova. El a fost arestat in data de 1 noiembrie 1942. In acea perioada membrii Fratiilor de Cruce erau urmariti si arestati. Virgil Maxim, fiind inca elev, nu a fost scutit de arestare, impreuna cu sefii Fratiilor de Cruce din Buzau si Mizil. In ziua de 18 noiembrie, Virgil Maxim era inca in arest, anchetele continuand fara incetare.
Mai inainte de a ajunge in inchisoare, inca in ancheta fiind, Virgil Maxim avea sa-si spuna, in taina: "Temnita imi va da prilejul sa ma intalnesc cu mine, cel pe care trebuia sa-l cunosc cu adevarat." In data de 1 decembrie 1942, Virgil Maxim a fost dus la inchisoarea Ploiesti.
Mai apoi, dupa proces, in noaptea zilei de 9 decembrie 1942, cu lanturi la picioare, legati cate doi, vreo 40 de detinuti de drept comun, printre care si Virgil Maxim, se indrepatau spre inchisoarea Aiud. Avand ocazia sa fuga din arest, pe cand erau in gara, Virgil Maxim si celalalt inlantuit s-au intors in grup, avand sa fie numiti "prosti". Despre acest moment, Virgil avea sa spuna: "Prostia noastra era ca nu fugeam de suferinta. Noi ne predam in chip constient, ca sa nu lipsim de pe altarul de ispasire, pentru pacatele noastre si ale neamului."
In iarna anului 1945 a fost luata hotararea ca inchisorile sa se intretina de unele singure, prin munca detinutilor; astfel, au luat nastere coloniile de munca. Randuiala era urmatoarea: inchisorile puneau la dispozitie muncitorii si hrana, iar proprietarii terenurilor ofereau semintele de semanat si cazarea; la sfarsit, recolta se impartea pe jumatate. In primavara anului 1946, Virgil Maxim, impreuna cu multi altii, avea sa fie trimis in coloniile de munca din Unirea, Ciuguzel si Galda de Jos.
De-a lungul multor ani de inchisoare, Virgil Maxim a reusit sa dobandeasca o autentica si profunda cunoastere teologica; cunostea extrem de bine scrierile si gandirea Sfintilor Parinti ai Bisericii.
Vorbind despre Virgil Maxim, parintele Liviu Branzas, in cartea sa, numita "Raza din catacomba", va marturisi urmatoarele: "Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuti detinuti din inchisori; este din categoria celor pentru care inchisoarea aceasta nesfarsita a devenit mediu de inaltare pe cele mai inalte culmi de traire religioasa. El avea un program spiritual foarte intens; in plus, era preocupat sa-i inlocuiasca pe alti camarazi, la muncile din celula socotite mai grele sau degradante.
Tot parintele Liviu Branzas, in prefata volumului "Poeme isihaste", semnat de Virgil Maxim, marturisea urmatoarele: "Cand l-am cunoscut la inchisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temnita grea si mai avea in fata multa suferinta de indurat. Toata tineretea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgota ce parea fara sfarsit. Celula inchisorii a fost pentru el o veritabila chilie de manastire, in care, sufletul sau, aspirand spre culmi, s-a transfigurat in duhul lui Hristos. Datorita conditiilor istorice, acest om, cu o puternica vocatie mistica si teologica, a ramas un laic. In alte circumstante ar fi devenit, cu siguranta, un mare slujitor al Altarului."
In primăvara anului 1965, Virgil Maxim se va casatori cu o fata din localitatea vecina, din Gradistea, in varsta de 35 de ani, pe cand el avea vreo 43 de ani. Dupa oficierea slujbei de Cununie, el avea sa ii spuna miresei: "Langa mine s-ar putea sa ai de suferit. Crucea vietii va trebui sa o purtam impreuna. Sa nu te lasi amagita ca acum sunt profesor, fiindca maine s-ar putea sa fiu trimis sa scot haznale." La randul ei, mireasa va spune: "Chiar daca va trebui sa ajung la vaci, voi fi impreuna cu tine si nu te voi parasi! Ne-om impaca, asa cum te impaci cu sufletul tau."
In data de 12 ianuarie 1968, Dumnezeu a daruit celor doi o fiica, pe care au botezat-o in numele Sfintei Tatiana Romana, praznuita in acea zi. Abia in anul 1970, pe cand avea 48 de ani, Virgi Maxim a putut sa isi termine studiile, luand bacalaureatul.
In noaptea zilei dintre 30 septembrie si 1 octombrie 1992, sotia lui avea sa treaca la cele vesnice, in urma unui stop cardiac, dupa ce, mai inainte, el visase acest lucru. Virgil Maxim a trecut la cele vesnice in ziua de 19 martie 1997, lasand ca un fel de testament cuvintele: "Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare; voi sa cereti sa va dea indurare."
Poemele compuse de Virgil Maxim au fost adunate in volumul "Poeme isihaste", volum publicat dupa anul 1989. Parintele Liviu Branzas, cel care a prefatat volumul, avea sa spuna: "Poezia care se trimite acum publicului romanesc este o marturisire de credinta, scrisa pe zidurile inchisorii cu sangele tineretii sale. Sufletele tinere, insetate de adevar si maretie, se vor purifica si ilumina prin ea. Cititorule, cand te vei impartasi din potirul mistic al acestor poeme ale credintei, poate vei simti in adancul sufletului un impuls tainic de a ingenunchea. Nu te sfii s-o faci, caci poezia lui Virgil Maxim este o rugaciune profunda, rostita pe Golgota unei tinereti martirizate!"
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius