altmarius

cultură şi spiritualitate

Violonistul Nikolaj Znaider la 'Poveştile de succes ale muzicii' - 5 aprilie

Recomandări

 
Luni, 30 Martie 2015 , ora 10.10 
 

Nu am, deocamdată, motive să cred în alte soluţii mai bune pentru a înţelege muzica decât practicarea şi, poate în primul rând, ascultarea, audiţia - în fond, scopul şi justificarea ei. Am devenit din ce în ce mai sceptic atunci când se pune problema dacă poţi afla ceva esenţial despre muzică discutând - nu, sunetul e dincolo de cuvânt chiar dacă între cele două universuri există zone comune consistente, mai ales ţinând de logica limbajului. Cu toate astea, sunt la fel de convins că e benefic pentru muzică să vorbeşti despre ea, chiar şi atunci "când nimic nu ai a spune". Pentru că muzica, ce frumos!, se supune unor legi ale paradoxului, e esenţial s-o judecăm, interpretativ, dincolo de persoana care o generează concret, ca rezultat abstract dar, pe de altă parte, caracterul personal, distinct rămâne un atribut definitoriu.

Pianistul francez Frank Braley, câştigător al Concursului "Regina Elisabeta" de la Bruxelles, deja prezent ca invitat la "Poveştile de succes…" spunea că a te impune într-o astfel de competiţie poate fi şansa unei zile de excepţie; că îţi poţi permite să ratezi o competiţie, dar niciodată o evoluţie obişnuită în concert, în faţa publicului. Recunosc, mi-a fost greu să trec de sofismul aparent al lui Braley şi să înţeleg că, într-adevăr, toţi cei pe care îi avem interlocutori în această emisiune sunt, de fapt, obişnuiţi ai mersului elegant pe sârmă care rămâne condiţia solistului în contextul vieţii muzicale internaţionale astăzi; pentru că poţi rata un concurs internaţional de care toată lumea va uita, dar nu-ţi poţi permite să ratezi vreo apariţie, oricare, în concertele obişnuite; mai ales că memoria internetului păstrează totul, la un click distanţă.

Despre un astfel de interpret este vorba în următoarele trei ediţii ale "Poveştilor de succes ale muzicii", Nikolaj Znaider, violonistul născut la Copenhaga, în 1975, care s-a impus, în 1992, în Concursul "Carl Nielsen", principalul dirijor invitat al Teatrului "Mariinski" din Sankt-Petersburg - director general fiind Valery Gergiev. Discipol al eminentei profesoare Dorothy DeLay, pasionat de Bartok - un artist minunat şi un interlocutor deosebit de plăcut, cu care am stat de vorbă după repetiţia generală a concertului din Festivalul "Radiro" ce a avut loc în 25 septembrie 2013 la Sala Radio din Bucureşti. Vă oferim acest interviu de jumătate de oră la "Poveştile de succes ale muzicii", începând de duminică, 5 aprilie 2015, ora 10.30

Ştefan Costache

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor