altmarius

cultură şi spiritualitate

„Viitura de pe Dunăre are o particularitate“

Directorul Institutului Naţional de Hidrologie:

„Viitura de pe Dunăre are o particularitate“

Marţi, 11 iunie 2013
Este o viitură care nu este creată de fluviu în sine, ci de un afluent al acestuia (...) o situaţie critică, care se întâmplă o dată la 500 de ani în istoria hidrologiei.
 
Directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Daniela Rădulescu, a declarat, ieri, în cadrul comandamentului convocat pentru combaterea efectelor inundaţiilor şi pentru asigurarea măsurilor de prevenţie, că îşi menţine prognoza conform căreia debitul maxim al Dunării în luna iunie nu va depăşi valorile maxime din aprilie, adăugând că viitura care a afectat alte state europene are o particularitate.
 
„Această viitură are o particularitate: o creştere foarte rapidă şi o descreştere la fel de rapidă. Colegii noştri de la Centrul Naţional de Prognoze Hidrologice din Ungaria estimează că, în decurs de două zile, vor avea peste un metru şi ceva scădere de nivel, iar în trei zile, aproape trei metri. Cum se explică această descreştere semnificativă? Este o viitură care nu este creată de fluviu în sine, ci de un afluent al acestuia, este vorba de Inn. În data de 3 iunie, acest afluent a generat o situaţie critică, care se întâmplă o dată la 500 de ani în istoria hidrologiei. Nu mai puţin de 6.700 metri cubi pe secundă a avut Innul pe 3 iunie, de trei ori şi ceva mai mult decât Dunărea. Însă la fel de repede cum s-a umflat, la fel a şi scăzut, în sensul că a doua zi avea 5.000 (de metri cubi pe secundă - n.r.), acum 1.000. Aşa se explică această scădere semnificativă“, a explicat Daniela Rădulescu, explicând cum e posibil să nu fie afectată România de o viitură care a ridicat probleme semnificative în mai multe state europene.
 
Directorul Institutului Naţional de Hidrologie a adăugat că un al doilea lucru de care trebuie ţinut cont sunt afluenţii principali ai Dunării, aval Budapesta.
 
„În acest moment, mă refer la Tisa, la Sava, la Morava, care sunt relativ apropiate de mediile multianuale ale lunii iunie. Mai mult de atât, Sava, care vine cu un aport deosebit, e pe o tendinţă de scădere. Ţinând seama de toate aceste lucruri, estimăm debitul maxim a fi atins în secţiunea Baziaş, undeva la 16 iunie. Valoarea estimată este cea pe care am declarat-o, 10.500 metri cubi pe secundă. În urmă cu o lună, pe 11 aprilie, la Baziaş aveam 11.900, valoare care, prin propagare aval de Porţile de Fier, nu a generat probleme deosebite“, a precizat Daniela Rădulescu. (Bogdan Cronţ)

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor