altmarius

cultură şi spiritualitate

Viața Sfântului Antim Ivireanul în imagini și cuvinte

Lumina educaţiei
Viața Sfântului Antim Ivireanul în imagini și cuvinte

Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat de curând albumul omagial „300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul (1716‑2016)”. Apărut în ediție bilingvă română‑greacă, volumul îmbină armonios documentarea arhim. Mihail Stanciu cu imagini reprezentative ale Mănăstirii "Tuturor Sfinților"‑Antim din București, ctitoria ierarhului martir.

În cuvântul înainte ce deschide albumul omagial, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, subliniază activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în domeniul teologiei, al literaturii și al artelor frumoase. Referindu‑se la Mănăstirea Antim drept „capodoperă a stilului brâncovenesc”, Patriarhul României arată că a fost înălțată de mitropolitul ctitor „«întru slava și mulțumită Însuși Celui ce întru Troiță Se proslăvește, Dumnezeu, și întru cinstea și lauda Tuturor Sfinților dimpreună», ca prin activitatea ei liturgică și misionară să mărturisească în cetate legătura dintre cult și cultură, dintre carte și arte, dintre filocalie și filantropie. Prin Așezământul Mănăstirii «Tuturor Sfinților», Mitropolitul cărturar a pus în bună rânduială viața duhovnicească și liturgică a obștei, administrarea eficientă a veniturilor în folosul tipografiei și al primei biblioteci publice de împrumut din Țara Românească, precum și lucrarea de ajutorare a celor nevoiași din vecinătate”.

Apariția editorială se înscrie în evenimentele organizate în Patriarhia Română în 2016, An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, la împlinirea a trei secole de la moartea mucenicească a mitropolitului ivireano‑român. Frescele realizate de echipa pictorului Daniel Codrescu în intrarea de sub clopotnița Mănăstirii Antim prezintă pelerinilor în imagini grăitoare viața și activitatea eruditului mitro polit.

„Viața Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (1708‑1716)” este prezentată succint, completând imaginile bogate. „Mănăstirea Antim (mănăstire de călugări, bibliotecă și milostenie)” descrie ansamblul arhitectural și moștenirea spirituală a așezământului din inima Capitalei. Lucrarea se încheie cu 64 de titluri ce alcătuiesc „Lista cărților tipărite sau coordonate de Sfântul Antim Ivireanul”. Textul albumului și traducerea în limba greacă poartă semnătura arhim.

Mihail Stanciu, cercetător reputat al vieții și operei Sfântului Antim.

Reproduse în album, în condiții grafice deosebite, prin fotografii realizate de Ziarul Lumina, imaginile devin o amintire prețioasă în bibliotecile iubitorilor de frumos. Publicarea albumului în ediții bilingve reprezintă o frumoasă carte de vizită a spiritualității ortodoxe românești peste hotare, făcându‑l cunoscut, în acest caz, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul vorbitorilor de limbă greacă. Volumul poate fi achiziționat de la librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor. 

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor