Viata in Hristos dupa Sfantul Ioan Gura de Aur - Ieromonah Teofan Mada - Recenzie

[altmariustotal ortodox]

Recenzie: Ieromonah Teofan Mada, Viata in Hristos dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, Editura „Agnos”, Sibiu, 2007, 230 pagini

Cartea Preacuviosului Parinte Ieromonah Dr. Teofan Mada, dedicata Inaltpreasfintitului Parinte Dr. Serafim Joanta - Arhiepiscopul si Mitropolitul Roman al Germaniei, Europei Centrale si de Nord, apare cum nu se poate mai bine, in anul Domnului – 2007 in care Biserica sarbatoreste comemorarea a o mie sase sute de ani de la nasterea in Ceruri a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Ea se bucura de binecuvantarea I.PS. Nikodimos – Mitropolit de Ierissou, Sf. Munte si Ardameriou – Grecia, care i-a (si) alcatuit un foarte bogat si folositor Prolog, fiind publicata in tanara dar deja (re)cunoscuta editura „Agnos” din Sibiu, condusa fiind, cu multa daruire si devotament de catre tanarul teolog Romeo Petrasciuc. Lucrarea de fata este rezultatul si rodul mai multor ani de cercetare si studiu profund teologic (zece la numar), pe care autorul i-a intreprins in diferite institutii de invatamant superior din strainatate: Ierusalim, Mirfield, Leeds, Durham, Regensburg si, mai ales Thessalonic – Grecia.

Potrivit afirmatiei Mitropolitului Nikodimos „Parintele Teofan este un teolog contemporan cu o neobosita capacitate de lucru si o bogata activitate in studiile sale, in daruirea si in slujirea sa, un cleric vrednic al Bisericii Ortodoxe Romane, care face cinste Bisericii si Teologiei, oferind totodata, solutii la problemele sociale contemporane, la cerintele gandirii contemporane, fara compromisuri si abateri de la credinta, evlavia si traditia ortodoxa, bine stiind ca Biserica este „ieri, azi si in veci aceeasi”. Preacuviosul Parinte Teofan, prin toata viata si prezenta lui, cu recunoasterea meritelor in studii si daruirea slujirii lui, prin cuvantul scris sau oral, prin vocatia sa catre aprofundarea studiilor sale si in general, prin formarea sa, se dovedeste a fi un cleric vrednic in toate, ce ofera o bogata marturisire a lui Hristos, constituind un exemplu de urmare si imitare, indeosebi pentru tineri si slujitori ai altarelor”.

La celelalte doua remarcabile carti: „Constiinta si Compromis” si „Despatimirea. De la etica la fiintialitate” se adauga aceasta lucrare: „Viata in Hristos dupa Sfantul Ioan Gura de Aur”. Parintele Teofan pune aceasta carte la dispozitia literaturii teologice si bisericesti cu un titlu cat se poate de paradigmatic, deoarece acest Sfant Parinte al Bisericii de la a carui trecere la venicele lacasuri se implinesc o mie sase sute de ani, constituie piatra de hotar a erminiei Sfintelor Scripturi, din momemnt ce a interpretat si a comentat toata Sfanta Scriptura, slujind Biserica in scrieri si cuvinte, in atitudini si fapte, in lucrari si exemple ascetice, scriindu-si el insusi viata, in asceza aspra, cu frica de Dumnezeu, in opere de filantropie si caritate sociala, cu o fidelitate si o abnegatie absoluta in Biserica si in demnitatea lui, asumandu-si fara rezerve exilul impus pe nedrept, in care a si adormit intru Domnul.

Din aceasta carte mai constatam faptul ca „Sfantul Ioan Gura de Aur este liturghisitorul Parinte al Bisericii, misticul si mistagogul tainei ierurgiei mantuirii oamenilor. Prin Taina Sfintei Liturghii, Hristos Se prelungeste peste veacuri si Se ofera nastere continua, Invatatura continua, Rastignire continua, Inviere continua, Inaltare continua, Cincizecime continua, iar omul este chemat continuu la coparticipare pentru mantuire. Drept pentru care, preotia este harisma dumnezeiasca si diaconia potrivita ingerilor. Se savarste pe pamant, dar are ordinea cetelor ingeresti. Motiv pentru care nu se permite sa fie dorita de oameni lipsiti de calitatile necesare: iubirea catre turma, ravna, smerenie, elocinta didactica, capacitate administrativa. Responsabilitatile clericului sunt foarte grele, fiindca acesta isi asuma lucrarea mantuirii sufletelor pastoritilor. Despre toate aceste calitati serioase vorbeste lucrarea Sfantului Ioan Hrisostom, „Cuvinte despre Preotie”. Abordand in cele ce urmeaza, latura duhovniceasca ce se desprinde din aceasta deosebita opera, vom sustine adevarul ca si in acest context renumitul tratat „Despre Preotie” este o podoaba de mare pret a literaturii patristice, o lucrare ce se adreseaza in primul rand clerului sacramental, dar are o deosebita insemnatate chiar si pentru laici, si ei la randul lor „preotie imparateasca”. Hirotonia, una din cele mai importante Taine ale Bisericii, este prin urmare un act eclesial, comunitar, ce priveste atat pastorul cat si turma. Conform conceptiei Sfantului Ioan Gura de Aur, punctul de plecare spre aceasta slujire este vocatia iubirii fata de Dumnezeu si, in aceeasi masura, fata de cei pastoriti: „Petre, Ma iubesti?. daca Ma iubesti paste oile Mele”. Viitorul preot trebuie sa raspunda odata cu Sfantul Petru: „Tu stii Doamne ca Te iubesc!” Dar nu numai atat, ci el trebuie sa poata raspunde mereu „eu” si la cealalta intrebare a Domnului: „Cine este sluga cea credincioasa si inteleapta?” Dupa acest raspuns Hristos „il va pune pe dansul peste toate oile cate sunt ale sale. In aceasta ipostaza, preotul, bunul pastor, trebuie sa fie gata a-si da viata pentru turma sa (Ioan XV, 12-13).

Observatia ce apare dupa toate acestea este ca scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur sunt nenumarate si foarte profunde. Sfantul Parinte se prezinta ca cel mai impunator dintre toti parintii si scriitorii bisericesti, mai cu seama in stil, alcatuind o expresie armonica a sufletului atenian, in fata lui etnicii elini ai vremii parand a fi niste artisti rudimentari barbari. Opera lui scrisa este formata in special, din omilii, tratate si epistole, care cuprind toata literatura pastorala, ascetica, morala, pedagogica, apologetica, dogmatica si a fiecarei situatii istorice si particulare a Bisericii. Oratoria lui era inegalabila, impozanta, omilia sa avand contact direct cu ascultatorul. De aceea, si din prisma filologiei universale, a fost caracterizat si numit Gura de Aur, Curgere de Aur, Cel care vorbeste corect si intelept. Si in continuare, este considerat cel mai distins retor bisericesc al tuturor veacurilor, timpurilor si locurilor. In alta ordine de idei, lucrarea de fata este alcatuita din patru capitole mari, avand titluri foarte sugestive, cu o densitate si o bogatie a temelor, remarcabila, dupa cum ar fi: „Credinta crestina – Temelie a Vietii in Hristos”„Viata cea noua in Hristos” „Viata noastra in Hristos” „Viata in Hristos si in Duhul Sfant”. Apreciem in mod deosebit importanta aparitiei acestei lucrari, ce curprinde invataturi foarte actuale, cu unele afirmatii destul de curajoase dar foarte utile si realiste, interesante si bine argumentate; dovada faptul ca lucrarea are girul competent si autorizat al Parintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu – in calitate de consilier editorial.

In introducerea autorului avem subliniat faptul ca „Sfantul Ioan Gura de Aur a infruntat problemele epocii lui ca Parinte Bisericesc, ca duhovnic ce se ingrijeste prin lucrarea dragostei si a cuvantului, de toti oamenii lipsiti si fara ajutor pamantesc. Sfantul Ioan Gura de Aur a fost un invatator cu putere multa, inspirat de Harul Evangheliei. El a iubit cuvantul, predica si le-a privit si inteles ca datorii ale slujirii crestine. Preotia e pentru el o autoritate, dar ea este o autoritate a cuvantului si a sfinteniei, o autoritate harismatica. El si-a intemeiat pedagogia pe libertatea omului – ca icoana a lui Dumnezeu. G. Florovski a observat ca Sfantul Ioan Hrisostom a inteles morala ca pe o tema a vointei, considerand miscarea vointei ca izvor al pacatului sau al virtutii. Cartea de fata remarca faptul ca „Sfantul Ioan a subliniat nevoia schimbarii vietii si necesitatea trezviei constiintei pentru o viata vrednica „in Hristos”. Ravna lui pentru Evanghelie determina intelegerea sa morala si duhovniceasca. Insa Ioan Hrisostom nu a fost nicidecum un optimist sentimental. El a trait intr-o perioada in care Biserica era invadata, dintr-o data, de mari multimi de „convertiti nominal”. Sfantul Ioan a avut impresia ca vorbeste unor oameni impietriti, unor „oameni morti” duhovniceste. El a vazut lipsa de dragoste a oamenilor si a suferit ca parinte pentru faptul ca acestia se complac in nedreptate si in mari pacate, si le-a privit aproape dintr-o perspectiva apocaliptica: „Noi am stins ravna, si trupul lui Hristos (Biserica) este mort”. El a avut impresia ca vorbeste unui popor pentru care crestinismul a fost numai o moda conventionala (cum, din pacate, este pentru foarte multi si astazi!), o forma goala, fara duh si suflare de viata: „Printre mii nu se poate gasi mai mult de o suta care sa fie mantuiti, si chiar si de acestia ma indoiesc”. Patriarhul Constantinopolului a vorbit despre Iisus Hristos – Arhetipul Mantuirii, Care este Mantuirea insasi. De aceea „morala sa are o profunzime mistica clara”. Faptele dragostei trebuie sa fie inspirate de Harul Domnului Hristos, Cel Care a venit in lume sa ridice toate suferintele si nevoile. Sfantul Ioan Hristostom nu a crezut in scheme abstracte; el a avut o credinta vie, intemeiata pe puterea innoitoare, transfiguratoare, a iubirii crestine. „Pentru acest motiv, el a devenit in Biserica dascal si profet pentru toate veacurile”. El a fost un misionar prin vocatie; a avut un zel apostolic si evanghelic. L-a propovaduit pe Hristos si a dorit sa stabileasca, sa statorniceasca Imparatia lui Dumnezeu (si) aici, pe pamant. A propovaduit si a trait o morala autentica pentru acesta Imparatie, (realitate ce reiese foarte lipmpede din aceasta lucrare), iar crestinismul l-a inteles ca pe o „cale” unica, asa cum a fost descris in timpurile apostolice: In care Hristos Insusi este Calea. Sfantul Ioan a fost intotdeauna impotriva tuturor compromisurilor, impotriva oricarei politici sau diplomatii de ajustare, potrivire ori minimalizare. El nu a fost un relativist, ci a fost un profet al desavarsirii.

Lucrarea de fata mai arata ca „Sfantul Ioan a propovaduit Evanghelia Mantuirii, a vestii celei bune a noii vieti „in Hristos”. El nu a predicat o etica independenta si nici o etica a situatiei, ci a predicat o morala si o virtute desavarsite, pentru o viata desavarsita „in Hristos”. Izvorul si caracterul eshatologic al moralei crestine nu il constituie nici persoana umana si nici comuniunea persoanelor (societatea). Morala crestina nu este nici autonoma si nici heteronoma, ea este o teonomie divino-umana, adica o autonomie teonoma. Credinciosul virtuos (Sfantul) cu alte cuvinte, cel care are comuniune cu Dumnezeu si se impartaseste de darurile lui, fiind imbracat cu Sfantul Duh, constituie masura Moralei crestine. Omul este cu adevarat liber numai langa Libertate, si daca se afla langa Atotputernicul Dumnezeu este liber in toate. Sfantul Ioan Gura de Aur a interpretat morala in Duhul Bisericii, cu toate ca a folosit elementele eticii iudaice si ale filosofiei antice”. Cartea aceasta mai arata ca el L-a predicat pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos Cel rastignit si inviat, Mielul si Marele Arhiereu. Chiar viata lui dreapta „dupa Hristos” a fost testul eficient si veridic al credintei celei adevarate. Morala sa a fost profund inradacinata in credinta; chiar putem spune ca ea se intemeiaza pe credinta in Dumnezeu. El a facut legatura organica intre credinta si viata „in Hristos” dupa modelul Epistolelor Sfantului Apostol Pavel, fiind un marturisitor al credintei vii, intrupata in fapte bune. Credinta a fost pentru el o norma de viata si nu o teorie, fapt pentru care vocea lui a fost auzita foarte departe, atat in Rasarit, cat si in Apus.

Autorul cartii de fata sustine intre altele, ca Sfantul Ioan „a fost un martir si un mucenic al vietii autentice „in Hristos”, a fost o voce care a chemat Biserica in totalitatea ei – cler si credinciosi – la implinirea Evangheliei. I-a chemat pe toti la adevarul despre Dumnezeu si a apelat la sinceritate si la curatirea constiintei. Intai de toate, a vadit minciuna, ca apoi sa-l arate pe mincinos cu degetul adevarului si al dragostei. A fost o voce in „desertul” virtutii si sfinteniei, asumandu-si conditia de profet si martir. A fost persecutat si respins nu de necredinciosi, cum ar fi fost de asteptat, ci de fratii lui falsi, aflandu-si sfarsitul pamantesc fara casa, ca prizonier, in exil. Toate acestea ce i s-au oferit in viata ca sa le sufere, le-a acceptat in duhul bucuriei si al credintei, ca si cum ar fi fost din mana lui Hristos, Care Insusi a fost respins, tagaduit, contestat si rastignit. „Viata in Hristos” a fost pentru el un crestinism integral; el fiind profetul unui Crestinism integral, fara compromisuri. Nu e intamplator faptul ca Parintii Bisericii, de dupa el, l-au considerat ca fiind o autoritate pentru credinta ortodoxa”. Prin urmare, „sa luam aminte ca nu cumva si noi sa purtam in mod constient sau inconstient razboi impotriva Bisericii, impotriva dogmelor ei, impotriva sfinteniei ei, impotriva etosului ei, impotriva vocatiei si misiunii ei, impotriva adevarului si vietii ei, impotriva sfintilor si a traditiei ei, impotriva poruncilor si virtutilor ei, impotriva Duhului Sfant Unul si Acelasi, Care inspira, aseaza si desavarseste toate cele ale Bisericii.”

In acest fel stand lucrurile, dupa ce am trecut in revista toate cele ale vietii, ale personalitatii, activitatea si marea daruire a Sfantului Ioan Hrisostom, concluzionam si accentuam ca lucrarea teologica a Preacuviosului Parinte Teofan Mada, Viata in Hristos dupa Sfantul Ioan Gura de Aur este actuala si diacronica, nu numai pentru ca se editeaza la aniversarea a o mie sase sute de ani de la adormirea Sfantului Parinte, ci si pentru faptul ca reda literalmente intreaga semnificatie a temei, de vreme ce Sfantul Ioan a trait viata sa in Hristos, a slavit Biserica si a suferit ca martir in exil, pentru slava lui Dumnezeu si marturia Bisericii! Cuvantul lui, invatatura, sfaturile si indemnurile sale au fost intai de toate viata lui proprie. Cuvantul a fost viata lui si viata sa a fost cuvantul lui, cu daruire pana la capat si cu consecinte dintre cele mai aspre pentru el. Pentru aceasta, Sfantul Ioan Hrisostom s-a remarcat si evidentiat ca urmator al lui Hristos in toate, incununandu-si viata sa cu martiriul exilului sau, si cu o moarte nedreapta si nemeritata.

In incheiere, vreau sa afirm si sa-mi recunosc convingerea ca tot ceea ce se marturiseste, in aceasta perioada despre Sfantul Ioan Hrisostom, reprezinta nu numai o contributie importanta la cunoasterea vietii si slujirii Sfantului, cat mai ales o actualizare si o asezare folositoare a mostenirii lasate noua de acest mare Parinte al Bisericii, in contextul existentei noastre de oameni ai inceputului de mileniu III. Prin urmare, Dumnezeu sa ne ajute in slujirea la care am fost chemati si asezati fiecare dintre noi, iar Sfantul Ioan sa ne invredniceasca prin rugaciunile sale la scaunul ceresc, pentru a-i purta peste timp mostenirea!.

Drd. Stelian Gombos

.