altmarius

cultură şi spiritualitate

13:00 Soarecele-elefant, spiritul pădurii | Acum la TV
Descoperiţi puţin-cunoscutul şoarece-elefant, o vieţuitoare timidă şi periclitată care a devenit mascota frumosului parc naţional Arabuko din Kenya.
Aproape necunoscuţi şi extrem de rar văzuţi, şoarecii-elefant îi uimesc pe zoologi. Cu membrele lor ca nişte picioroange şi trompa lungă şi mobilă, ataşată unui corp de chiţcan mare cu fundul auriu, ei îşi merită cu prisosinţă numele – dar nu sunt înrudiţi nici cu chiţcanii, nici cu elefanţii ! Această vieţuitoare timidă şi periclitată a devenit mascota frumosului parc naţional Arabuko din Kenya. Banii la aducerea cărora ajută şoarecii-elefant, prin intermediul turismului, finanţează educaţia copiilor din partea locului.
 
14:00 Terra: Viitorul
O poveste epică a vieţii pe planeta Pământ, care examinează viitorul posibil al animalelor primejduite, al locurilor sau fiinţelor umane.
3. Trăind împreună Serialul se încheie examinând cine trebuie să ia măsuri pentru a proteja animalele sălbatice şi cu ce cost pentru umanitate. Cum ar putea ecoturismul şi iniţiativele guvernamentale să contribuie la cursa vitală pentru salvarea mediului ? 
Un frate al serialului „Planet Earth”, acest serial examinează viitorul posibil al animalelor primejduite, al locurilor sau fiinţelor umane. O poveste epică a vieţii pe Pământ, produsă în aproape cinci ani, cu peste 2.000 de zile de muncă de teren, folosind 40 de cameramani în 200 de locaţii şi filmări prin satelit, acest valoros serial face portretul cel mai complet al planetei noastre.
 
15:00 n pielea prădătorilor
Folosind ultimele tehnologii de filmare, acest serial despre natură ne prezintă din interior viaţa şi simţurile prădătorilor.
n oceane
Imaginaţi-vă că zburaţi deasupra savanei africane, că înotaţi sub gheaţa Antarcticii, că escaladaţi copacii din pădurea amazoniană sau că vă scufundaţi în abisul gropii Marianelor. Imaginaţi-vă că puteţi vedea noaptea, că puteţi auzi ultrasunete, decoda undele radar şi detecta câmpuri electrice – ca şi cum aţi fi un leu, un delfin, un urs sau un vultur ! Folosind ultimele tehnologii de filmare, acest serial despre natură ne prezintă din interior viaţa şi simţurile prădătorilor. Incitant şi distractiv, el ne oferă o privire modernă asupra naturii şi asupra celor mai spectaculoşi ambasadori ai acesteia: prădătorii.
 
16:00 Europa sălbatică
Urmărim schimbarea anotimpurilor pe parcursul unui an extraordinar şi explorăm râurile şi lacurile, pădurile şi pajiştile, piscurile şi văile, pentru a dezvălui bogata faună a „Europei sălbatice”. 
Summer.
Adevărate perle ale naturii aşteaptă încă să fie dezvăluite într-un spaţiu al vastelor lanţuri muntoase îngheţate, pădurilor verzi luxuriante şi întinderilor încă neumblate. Ciclul vieţii este determinat de vreme şi natura produce un peisaj divers, plin de animale şi plante. Aceasta este o călătorie cinematografică epică prin anotimpurile schimbătoare, filmată cu ajutorul unor tehnici inovatoare care scot la iveală adevărata frumuseţe a locurilor şi animalelor. Acvilele de munte zboară pe deasupra Alpilor, caprele negre se luptă cu zăpada pe vârfurile ascuţite care le găzduiesc, urşii şi lupii se ascund în munţii Harz şi tot felul de păsări îşi găsesc adăpost aici. Urmărim schimbarea anotimpurilor pe parcursul unui an extraordinar şi explorăm râurile şi lacurile, pădurile şi pajiştile, piscurile şi văile, pentru a dezvălui bogata faună a „Europei sălbatice”.
 
17:00 Anul ariciului
Urmărim pe parcursul unui an viaţa ariciului, unul dintre cele mai populare, dar şi mai puţin cunoscute animale din fauna noastră. 
Un arici se trezeşte din hibernare şi se îndreaptă către lumina unui nou an, cu doar două gânduri în minte: hrana şi găsirea unei perechi. Nu numai că ariciul este printre cele mai vechi mamifere de pe Pământ, dar descoperirile recente sugerează că va rămâne alături de noi încă mulţi, mulţi ani. Nici măcar distrugerea masivă a habitatului său natural sau oribilele accidente de pe şosele nu au reuşit să pună cu adevărat în pericol populaţia de arici. Acest documentar însoţeşte ariciul pe parcursul unui an.
 
18:00 Doici sălbatice
Doicile sălbatice îşi dedică viaţa ajutorării animalelor rămase orfane, deschizându-şi căminele şi inimile în faţa tuturor provocărilor creşterii unei tinere vieţi – indiferent cât de mare sau mică ! 
Spitalul veterinar Healesville

18:30 Veterinarii animalelor sălbatice
Acest incitant serial ne prezintă câţiva veterinari specialişti în animale sălbatice care s-au dedicat protejării numeroaselor specii exotice din Noua Zeelandă.
Un leu supărat aproape o ucide pe Robin. Este dragoste sau este război între lemurieni ? Şi o girafă îi dă Lisei o lecţie foarte mare.
Urmăriţi un grup de veterinari specialişti a căror muncă este foarte variată. De la transferul a 30 de exemplare de kiwi până la creşterea unui pui de leu abandonat, eliberarea unui albatros rar sau urmărirea celor mai rari lei-de-mare din lume, aceşti veterinari nu cunosc rutina. Este nevoie de ei la grădinile zoologice şi în parcurile naţionale din întreaga Nouă Zeelandă – pentru a face o ecografie unei femele gestante de rinocer, pentru a vindeca ochiul unui takahe, pentru a duce un cimpanzeu la tomograf sau pentru a opera un pinguin care a fost atacat de un rechin. Veterinarii animalelor sălbatice călătoresc prin toată Noua Zeelandă, salvând şi îngrijind fauna ţării. Pe lângă vindecarea animalelor, descoperim şi înţelesurile adânci ale muncii lor şi înţelegem mai bine legăturile care ne apropie de alte specii.
 
19:00 Safari
O călătorie în căutarea celor mai mari minuni ale naturii, adunând cele mai spectaculoase momente filmate în câteva dintre cele mai inaccesibile locuri de pe glob.
Ne aventurăm în câteva dintre cele mai extreme locuri din lume – lacurile bogate în minerale din Bolivia, munţii Himalaya sau ţinuturile neospitaliere din Namibia. 
Safari-urile sunt, de multă vreme, întruchiparea supremă a călătoriilor de aventuri. Acest documentar va porni în călătorie în căutarea celor mai mari minuni ale naturii, adunând cele mai spectaculoase momente filmate câteva dintre cele mai inaccesibile locuri de pe glob.
 
20:00 Bebeluşii de la Zoo
Acesta este un serial emoţionant şi informativ care urmăreşte povestea diverselor sarcini şi naşteri din lumea animalelor de la zoo.
Astăzi, îngrijitorii de la grădina zoologică Blackbrook din Staffordshire se luptă să ţină în viaţă şase pui de kookaburra, iar un pui de ren nou-născut face primii paşi în lume.
De la împerechere la sarcină, de la naştere la creşterea puilor, „Bebeluşii de la Zoo” dezvăluie remarcabila biologie a animalelor aflate în cele mai precare momente din viaţă. Prezentând toate bucuriile, dar şi tragediile asociate cu animalele şi puii acestora, documentarul examinează fiecare aspect al ciclului reproductiv – curte, împerechere, sarcină, naştere şi creşterea puilor în delicatele prime săptămâni de viaţă.
 
20:30 Ceata mangustelor
Acest fascinant serial sondează viaţa mangustelor vărgate care trăiesc în parcul naţional Queen Elizabeth din Uganda mai detaliat decât oricând, descoperind că sunt animale mai complexe decât credeam.
O ceată extrem de năzdrăvană de manguste vărgate trăieşte în parcul naţional Queen Elizabeth din Uganda. Ele sunt echivalentul unei mafii locale, „deţinând” spaţii şi ducând bătălii feroce cu alte bande care apar în zona lor. Nu le este teamă să se confrunte cu animale mult mai mari decât ele şi când nu se bat cu vecinii lor din sălbăticie, pot fi găsite în satele din partea locului, făcând orice pentru a găsi de mâncare. Când vine vorba de puii lor, sunt dispuse să înfrunte vulturii şi chiar leii pentru a-i proteja. Dar au şi o latură întunecată: zeci de pui se pot naşte peste noapte, dar în doar câteva săptămâni, mulţi dintre ei sunt morţi. Cine omoară puii şi de ce ? Acest fascinant serial descoperă viaţa acestei mini-mafii mai detaliat decât oricând, aflând că mangustele vărgate sunt animale mult mai complexe decât par.
 
21:00 Marea aventură africană în balon
n acest documentar în trei părţi, Stephen Tompkinson, starul serialului „Viaţa în Africa”, porneşte într-o călătorie epică pe deasupra continentului african, la bordul unui balon cu aer cald.
Stephen Tompkinson, starul serialului „Viaţa în Africa”, vrea să survoleze întregul continent african la bordul unui balon cu aer cald. Stephen s-a îndrăgostit de peisajul şi animalele din Serengeti şi aceasta este încercarea sa de a explora relaţia dintre oamenii Africii şi uluitoarele sale animale. El trece prin experienţe diverse, de la aterizări forţate la vânătoare de crocodili, întâlneşte orfani ruandezi, se apropie de gorilele de munte şi le dă câtorva localnici şansa de a-şi vedea căminul din aer.
 
22:00 Baja: Cealaltă Californie
Această fâşie subţire de pământ este mărginită de apele bogate ale Pacificului de-o parte şi ale Mării Cortez de cealaltă. În cea mai mare parte, este acoperită de deşert.
Este de o frumuseţe aridă, cu un peisaj virgin şi bolovănos şi cactuşi uriaşi, în contrast cu apele albastre şi cristaline ale mării care o înconjoară. Izolate de alte deşerturi, Baja şi Marea Cortez adăpostesc plante ciudate şi animale unice care au evoluat aici adaptându-se la acest mediu extrem. Acest documentar ne oferă o rară ocazie de a-i observa minunile.
 
23:00 Adevărata „sală de lupte”
Apele agitate ale Patagoniei sunt unul dintre cele mai dure medii de pe Pământ.
Apele agitate ale Patagoniei sunt unul dintre cele mai dure medii de pe Pământ. Animalele care trăiesc pe această coastă sunt extrem de rezistente – şi în fiecare an, noi luptători vin aici să se împerecheze. Sosirea pinguinilor, leilor de mare şi elefanţilor de mare este un semnal – sa înceapă balul ! Urmează o luptă pe viaţă şi pe moarte, de la pitici, pinguinii, până la încleştarea titanilor – enormii elefanţi de mare, de patru tone fiecare, luptându-se pentru supremaţia asupra plajei. Numai prin luptă se poate hotărî cine trăieşte şi cine moare, în lumea dură a adevăratei „săli de luptă”.
 
00:00 Europa sălbatică
Urmărim schimbarea anotimpurilor pe parcursul unui an extraordinar şi explorăm râurile şi lacurile, pădurile şi pajiştile, piscurile şi văile, pentru a dezvălui bogata faună a „Europei sălbatice”. 
Summer.
Adevărate perle ale naturii aşteaptă încă să fie dezvăluite într-un spaţiu al vastelor lanţuri muntoase îngheţate, pădurilor verzi luxuriante şi întinderilor încă neumblate. Ciclul vieţii este determinat de vreme şi natura produce un peisaj divers, plin de animale şi plante. Aceasta este o călătorie cinematografică epică prin anotimpurile schimbătoare, filmată cu ajutorul unor tehnici inovatoare care scot la iveală adevărata frumuseţe a locurilor şi animalelor. Acvilele de munte zboară pe deasupra Alpilor, caprele negre se luptă cu zăpada pe vârfurile ascuţite care le găzduiesc, urşii şi lupii se ascund în munţii Harz şi tot felul de păsări îşi găsesc adăpost aici. Urmărim schimbarea anotimpurilor pe parcursul unui an extraordinar şi explorăm râurile şi lacurile, pădurile şi pajiştile, piscurile şi văile, pentru a dezvălui bogata faună a „Europei sălbatice”.
 
01:00 Anul ariciului
Urmărim pe parcursul unui an viaţa ariciului, unul dintre cele mai populare, dar şi mai puţin cunoscute animale din fauna noastră. 
Un arici se trezeşte din hibernare şi se îndreaptă către lumina unui nou an, cu doar două gânduri în minte: hrana şi găsirea unei perechi. Nu numai că ariciul este printre cele mai vechi mamifere de pe Pământ, dar descoperirile recente sugerează că va rămâne alături de noi încă mulţi, mulţi ani. Nici măcar distrugerea masivă a habitatului său natural sau oribilele accidente de pe şosele nu au reuşit să pună cu adevărat în pericol populaţia de arici. Acest documentar însoţeşte ariciul pe parcursul unui an.
 
02:00 Doici sălbatice
Doicile sălbatice îşi dedică viaţa ajutorării animalelor rămase orfane, deschizându-şi căminele şi inimile în faţa tuturor provocărilor creşterii unei tinere vieţi – indiferent cât de mare sau mică ! 
Spitalul veterinar Healesville
Doicile sălbatice îşi dedică viaţa ajutorării animalelor rămase orfane, deschizându-şi căminele şi inimile în faţa tuturor provocărilor creşterii unei tinere vieţi – indiferent cât de mare sau mică ! 
 
02:30 Veterinarii animalelor sălbatice
Acest incitant serial ne prezintă câţiva veterinari specialişti în animale sălbatice care s-au dedicat protejării numeroaselor specii exotice din Noua Zeelandă.
Un leu supărat aproape o ucide pe Robin. Este dragoste sau este război între lemurieni ? Şi o girafă îi dă Lisei o lecţie foarte mare.
Urmăriţi un grup de veterinari specialişti a căror muncă este foarte variată. De la transferul a 30 de exemplare de kiwi până la creşterea unui pui de leu abandonat, eliberarea unui albatros rar sau urmărirea celor mai rari lei-de-mare din lume, aceşti veterinari nu cunosc rutina. Este nevoie de ei la grădinile zoologice şi în parcurile naţionale din întreaga Nouă Zeelandă – pentru a face o ecografie unei femele gestante de rinocer, pentru a vindeca ochiul unui takahe, pentru a duce un cimpanzeu la tomograf sau pentru a opera un pinguin care a fost atacat de un rechin. Veterinarii animalelor sălbatice călătoresc prin toată Noua Zeelandă, salvând şi îngrijind fauna ţării. Pe lângă vindecarea animalelor, descoperim şi înţelesurile adânci ale muncii lor şi înţelegem mai bine legăturile care ne apropie de alte specii.
 
03:00 Safari
O călătorie în căutarea celor mai mari minuni ale naturii, adunând cele mai spectaculoase momente filmate în câteva dintre cele mai inaccesibile locuri de pe glob.
Ne aventurăm în câteva dintre cele mai extreme locuri din lume – lacurile bogate în minerale din Bolivia, munţii Himalaya sau ţinuturile neospitaliere din Namibia. 
Safari-urile sunt, de multă vreme, întruchiparea supremă a călătoriilor de aventuri. Acest documentar va porni în călătorie în căutarea celor mai mari minuni ale naturii, adunând cele mai spectaculoase momente filmate câteva dintre cele mai inaccesibile locuri de pe glob.
 
04:00 Bebeluşii de la Zoo
Acesta este un serial emoţionant şi informativ care urmăreşte povestea diverselor sarcini şi naşteri din lumea animalelor de la zoo.
Astăzi, îngrijitorii de la grădina zoologică Blackbrook din Staffordshire se luptă să ţină în viaţă şase pui de kookaburra, iar un pui de ren nou-născut face primii paşi în lume.
De la împerechere la sarcină, de la naştere la creşterea puilor, „Bebeluşii de la Zoo” dezvăluie remarcabila biologie a animalelor aflate în cele mai precare momente din viaţă. Prezentând toate bucuriile, dar şi tragediile asociate cu animalele şi puii acestora, documentarul examinează fiecare aspect al ciclului reproductiv – curte, împerechere, sarcină, naştere şi creşterea puilor în delicatele prime săptămâni de viaţă.
 
04:30 Ceata mangustelor
Acest fascinant serial sondează viaţa mangustelor vărgate care trăiesc în parcul naţional Queen Elizabeth din Uganda mai detaliat decât oricând, descoperind că sunt animale mai complexe decât credeam.
O ceată extrem de năzdrăvană de manguste vărgate trăieşte în parcul naţional Queen Elizabeth din Uganda. Ele sunt echivalentul unei mafii locale, „deţinând” spaţii şi ducând bătălii feroce cu alte bande care apar în zona lor. Nu le este teamă să se confrunte cu animale mult mai mari decât ele şi când nu se bat cu vecinii lor din sălbăticie, pot fi găsite în satele din partea locului, făcând orice pentru a găsi de mâncare. Când vine vorba de puii lor, sunt dispuse să înfrunte vulturii şi chiar leii pentru a-i proteja. Dar au şi o latură întunecată: zeci de pui se pot naşte peste noapte, dar în doar câteva săptămâni, mulţi dintre ei sunt morţi. Cine omoară puii şi de ce ? Acest fascinant serial descoperă viaţa acestei mini-mafii mai detaliat decât oricând, aflând că mangustele vărgate sunt animale mult mai complexe decât par.
 
05:00 Marea aventură africană în balon
n acest documentar în trei părţi, Stephen Tompkinson, starul serialului „Viaţa în Africa”, porneşte într-o călătorie epică pe deasupra continentului african, la bordul unui balon cu aer cald.
Stephen Tompkinson, starul serialului „Viaţa în Africa”, vrea să survoleze întregul continent african la bordul unui balon cu aer cald. Stephen s-a îndrăgostit de peisajul şi animalele din Serengeti şi aceasta este încercarea sa de a explora relaţia dintre oamenii Africii şi uluitoarele sale animale. El trece prin experienţe diverse, de la aterizări forţate la vânătoare de crocodili, întâlneşte orfani ruandezi, se apropie de gorilele de munte şi le dă câtorva localnici şansa de a-şi vedea căminul din aer.
 
06:00 Baja: Cealaltă Californie
Această fâşie subţire de pământ este mărginită de apele bogate ale Pacificului de-o parte şi ale Mării Cortez de cealaltă. În cea mai mare parte, este acoperită de deşert.
Este de o frumuseţe aridă, cu un peisaj virgin şi bolovănos şi cactuşi uriaşi, în contrast cu apele albastre şi cristaline ale mării care o înconjoară. Izolate de alte deşerturi, Baja şi Marea Cortez adăpostesc plante ciudate şi animale unice care au evoluat aici adaptându-se la acest mediu extrem. Acest documentar ne oferă o rară ocazie de a-i observa minunile.

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor