altmarius

cultură şi spiritualitate

11:00 Drumul lui Muhammad Ali | Acum la TV
Acest documentar explorează rolul esenţial jucat de oraşul Miami în evoluţia lui Muhammad Ali, considerat unul dintre cei mai buni boxeri de categorie grea din toate timpurile.
n 1960, un tânăr boxer pe nume Cassius Clay venea la Miami hotărât să devină campionul mondial al „greilor”. Dar în final, el a reuşit mai mult de atât: a devenit o legendă. Combinând imagini de arhivă cu interviuri ale apropiaţilor săi – printre care antrenorul său, Angelo Dundee, doctorul Ferdie Pacheco şi vecinii şi prietenii din Miami ai lui Ali – acest documentar spune povestea evoluţiei marelui campion şi face o cronică a istoriei comunităţii de culoare din Miami şi a faimoasei săli de antrenament Fifth Street Gym. Aflaţi de ce fără Miami nu ar fi existat Muhammad Ali.
 
12:00 Drumul spre Orient
Acest serial aruncă lumină asupra misterioasei dispariţii a expediţiei lui John Franklin din 1845 în căutarea Pasajului de Nord-Vest şi arată de ce norvegianul Roald Amundsen a reuşit să-l găsească.
Căutarea unei rute polare care să lege Europa de Asia – legendarul Pasaj de Nord-Vest – a fost una dintre cele mai dificile şi periculoase din istoria explorărilor. Expediţia originală din 1845, condusă de Sir John Franklin, a avut ca rezultat dispariţia a 128 de oameni. Soarta acestora este unul dintre cele mai perene mistere ale Oceanului Arctic… Abia în 1903, o expediţie condusă de norvegianul Roald Amundsen a găsit, în sfârşit, o cale de trecere. Acest serial din două părţi se concentrează asupra celor două faimoase expediţii şi spune povestea lor folosind reconstituiri şi imagini CGI. Noi informaţii ne arată ce s-a întâmplat cu expediţia lui Franklin şi arată cum Amundsen a reuşit acolo unde mulţi alţii dăduseră greş.
 
13:00 Gladiatorii renăscuţi
Pe baza unor senzaţionale noi descoperiri arheologice, acest documentar recreează lumea arenelor romane de lupte prin descrierea vieţii şi morţii violente a şase gladiatori britanici.
ase gladiatori, ucişi în arenă în urmă cu 1.800 de ani, sunt readuşi la viaţă în acest documentar. Brutale, sângeroase, spectaculoase... luptele de gladiatori simbolizează însuşi spiritul violent al Imperiului Roman. Dar oamenii din spatele măştilor rămân o enigmă. Acum, scheletele excavate dintr-un cimitir roman din York, Anglia, dezvăluie informaţii despre viaţa şi moartea a şase gladiatori în detalii mai vii decât oricând: regulile luptei, oponenţii cu care s-au confruntat şi loviturile care i-au ucis. Dovezile criminalistice extrase din rămăşiţele lor retrezesc la viaţă legendele arenei: Bestiarius, Secutor, „urmăritorul”, Equites, „călăreţul”, Murmillo, „luptătorul de categorie grea”, Retiarius, „luptătorul cu plasa” şi Thracian, „spadasinul”. Pe baza urmelor descoperite pe scheletele lor şi a rezultatelor testelor efectuate asupra rămăşiţelor, vieţile lor dure sunt recreate cu ajutorul reconstituirii dramatice a luptelor şi graficii computerizate de ultimă generaţie.
 
14:00 Al Doilea Război Mondial în culori
Folosind cele mai recente tehnici de colorare, acest documentar în serial ne înfăţişează lumea celui de-al Doilea Război Mondial aşa cum nu am mai văzut-o până acum.
Nori de furtună. Serialul începe cu un uriaş paradox. Cum a fost posibil ca tratatul semnat la sfârşitul Primului Război Mondial – supranumit „războiul care pune capăt tuturor războaielor” – să conducă la un conflict şi mai amplu cu doar câţiva ani mai târziu ? Răspunsul este o poveste care astăzi are o rezonanţă înfiorătoare. Acest episod arată cum Marea Criză a văduvit democraţiile occidentale de dorinţa de a ţine piept unui nou şi îngrijorător fenomen politic: ascensiunea dictatorilor militari în Germania, Italia, Japonia şi Spania. Rezultatul a fost că marile puteri au ignorat toate semnele prevestitoare şi le-au permis celor precum Mussolini sau, mai ales, Hitler să pună în mişcare evenimentele care au aruncat lumea în catastrofa celui de-al Doilea Război Mondial.
Acest serial prezintă cea mai bună colecţie de imagini rare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial existentă în lume. Folosind cele mai recente tehnici de colorare, putem înfăţişa întreaga poveste a celui de-al Doilea Război Mondial aşa cum nu a mai fost văzută până acum. Cu ajutorul hărţilor de teren obţinute din satelit şi a graficii pe computer de ultimă generaţie, această poveste poate fi spusă cu ajutorul unor date de care niciunul dintre serialele mai vechi nu a dispus. Din ce în ce mai multe secrete au fost dezvăluite în ultimii 5-10 ani, datorită eliberării din arhive a unor documente, dosare şi fotografii. Revelaţii din domeniul spargerii codurilor şi documente oficiale recent desecretizate de pe ambele maluri ale Atlanticului adaugă o nouă dimensiune la înţelegerea celui mai amplu conflict care a avut loc pe glob.
 
15:00 Egipt
Documentarul se întoarce în timp pentru a releva adevărul din spatele uneia dintre cele mai măreţe civilizaţii din istorie, concentrându-se asupra a trei descoperiri esenţiale ale Egiptului antic.
Povestea felului cum Giovanni Belzoni a făcut câteva dintre cele mai mari descoperiri ale sale – printre care mormântul faraonului Seti I şi intrarea în misteriosul templu acoperit de nisipuri al lui Ramses de la Abu Simbel.
Concentrându-se asupra a trei dintre cele mai importante descoperiri din lumea Egiptului antic, acest serial se întoarce în timp pentru a explora descoperirea mormântului lui Tutankhamon de către Howard Carter, descoperirile Marelui Belzoni datând din timpul domniei lui Ramses al II-lea şi descifrarea hieroglifelor de către Champollion. Însoţiţi-i pe cei trei mari exploratori care depăşesc obstacole uriaşe pentru a dezvălui secretele unei lumi încă nedescoperite. Descoperiţi secretele, miturile şi adevărurile din spatele uneia dintre cele mai măreţe civilizaţii din istorie – o lume antică aproape pierdută sub nisipuri.
 
16:00 Pionieri milionari
De la Levi Strauss la Henry J Heinz, acest serial spune poveştile a cinci giganţi ai afacerilor care şi-au lăsat amprenta asupra economiei şi culturii americane.
Uimitoarea poveste a lui Wilhelm Edward Boeing – pionierul aviaţiei care a înfiinţat compania Boeing.
Cinci întreprinzători vizionari din „lumea veche” au redefinit economia „lumii noi” şi au lăsat o amprentă majoră asupra culturii americane. Levi Strauss, Henry E Steinway, William E Boeing, John Jacob Astor şi Henry J Heinz – numele sau produsele lor sunt cunoscute peste tot în lume. Inovaţia, curajul, perseverenţa şi hărnicia au fost atributele care le-au asigurat succesul într-o ţară nouă şi deosebită. Cu ajutorul reconstituirilor de înaltă calitate şi a materialelor de arhivă, acest serial ne prezintă una dintre cele mai fascinante şi incitante epoci din istoria economică a Statelor Unite. Cum au reuşit aceşti cinci bărbaţi, care au început ca imigranţi, să devină prin propriile forţe milionarii prin excelenţă care simbolizează şi astăzi succesul american ?
 
17:00 n căutarea lui Sherlock Holmes
Actorul scoţian David Hayman se transformă în detectiv pentru a examina adevărul din spatele poveştii lui Sherlock Holmes – unul dintre cele mai importante şi iubite personaje literare.
Este cel mai des portretizat personaj din toate timpurile. Mai mult de 70 de actori l-au jucat în peste 200 de filme. În acest documentar revelator, respectatul actor scoţian David Hayman îşi desfăşoară propria investigaţie a fenomenului Sherlock Holmes. În întâlnirile cu scriitori, istorici şi fani precum Stephen Fry şi Lynda LaPlante, David pune întrebarea: de ce este atât de iubit marele detectiv ?
 
18:00 Voiaje ale descoperirilor
Acest documentar ne prezintă numele pionierilor mărilor şi evenimentele majore din istoria descoperirilor geografice.
Când submarinul USS Squalus s-a scufundat în Oceanul Atlantic în 1939, invenţia inginerului Charles Momsen, fost comandant de submarin, a salvat echipajul.
Bogata tradiţie a navigaţiei a avut un impact dramatic asupra vieţii noastre de astăzi. Acest serial cartografiază influenţa puternică a cinci voiaje uimitoare. Exploratorul şi inginerul Paul Rose recreează aventuri maritime legendare pentru a investiga cum au influenţat direct descoperirile făcute în timpul acestora toate aspectele lumii moderne în care trăim. De la remarcabilul voiaj de opt ani încărcat de dispute care a adus cauciucul, scorţişoara şi sistemul metric în Europa, la „micşorarea globală” generată de umila busolă magnetică, dragostea autentică a lui Paul Rose pentru ştiinţă şi aventură şi darul povestirii aduc aceste poveşti pasionante la viaţă.
 
19:00 Războinici
Povestea războiului psihologic dintre cei mai importanţi patru lideri militari ai secolului XX: Adolf Hitler, Iosif Stalin, Winston Churchill şi Franklin Roosevelt.
Primul episod relevă detaliile duelului psihologic dintre Hitler şi Stalin, doi mari dictatori ai epocii moderne, duel purtat în timpul extraordinarei perioade când aceştia ar fi trebuit să fie de aceeaşi parte a baricadei. De asemenea, examinăm procesele exacte şi adesea foarte raţionale care i-au lăsat pe ambii lideri pradă unor uriaşe amăgiri.
O poveste epică, nespusă până acum, a celui de-al Doilea Război Mondial, povestea din culise a războiului psihologic purtat între cei patru mari lideri militari ai secolului XX: Churchill, Hitler, Roosevelt şi Stalin – spusă cu propriile lor cuvinte şi cu cuvintele celor care i-au observat la vremea respectivă. În timp ce naţiunile lor purtau un război al armelor, liderii purtau un război al minţilor, în care complotau, minţeau, fermecau, flatau şi trişau pentru a câştiga. Aceste dueluri psihologice au decis strategia celor mai importante bătălii din istorie. Ele s-au aflat, de asemenea, la epicentrul unei transformări a balanţei puterii pe glob, trecerea de la era imperiilor europene la o eră definită de două superputeri cu ideologie opusă, cu consecinţe devastatoare pentru sute de milioane de oameni.
 
20:00 Monarhiile Asiei
Asia este în prezent regiunea globului cu cea mai rapidă dezvoltare economică. Vor reuşi monarhiile Asiei să ţină pasul cu celelalte ţări ?
Noul partid de guvernământ al Bhutanului s-a angajat recent să respecte politicile monarhiei absolutiste pe care o înlocuieşte, după ce a câştigat detaşat primele alegeri parlamentare organizate în acest mic regat izolat din Himalaya. Aşa s-au petrecut lucrurile în Bhutan, probabil prima ţară din istorie în care regele a trebuit să-şi convingă supuşii că democraţia e o idee bună. Dar într-o ţară care măsoară sănătatea naţiunii nu printr-un indice economic, ci printr-un Indice Brut al Fericirii, poate că acest lucru nu e atât de surprinzător.
Fiecare dintre monarhiile Asiei este unică în felul său, dar toate au un lucru în comun: se găsesc într-un punct fascinant al istoriei lor naţionale. Călătorim către inima acestor frumoase ţinuturi pentru a înţelege relaţia dintre oameni şi monarhii lor. Pentru mulţi, monarhia este un anacronism, o instituţie care stă în calea progresului. Pentru alţii, însă, ea este sufletul naţiunii lor, o parte a istoriei comune şi o pavăză împotriva pericolelor modernismului. Pentru a explora aceste variate puncte de vedere, vom începe prin a examina poziţia fiecăreia dintre monarhii în lumea contemporană, felul cum definesc acestea politica naţională şi relaţia pe care o au cu propriul popor şi cu lumea în ansamblu.
 
21:00 Elena din Troia
Bettany Hughes porneşte într-o călătorie epică la est de Marea Mediterană, pentru a afla adevărul despre Elena din Troia şi a discerne realitatea de mit.
Povestea Elenei şi a iubirii dintre ea şi Paris, care a culminat cu sângerosul şi dezastruosul conflict cunoscut sub numele de Războiul Troian, a fost spusă şi răs-spusă în decursul istoriei. Bettany Hughes porneşte într-o călătorie epică la est de Marea Mediterană, pentru a afla adevărul despre Elena din Troia şi a discerne realitatea de mit.
 
22:00 Roma, ultima frontieră
Cu ajutorul ultimelor cercetări arheologice şi ştiinţifice, combinate cu uluitoare imagini create pe calculator, acest serial explorează invazia şi cucerirea Britaniei de către romani în anul 43 d.Hr.
Către anul 400 d.Hr., declinul economic generalizat, combinat cu răzmeriţele din cadrul armatei şi cu invazia popoarelor migratoare în diverse părţi ale Imperiului au început să slăbească stăpânirea romană în Britania. Vidul de putere a permis triburilor barbare şi saxonilor să ia în stăpânire regiuni întinse şi să prade oraşele de pe coastă. Împăratul Constantin a refuzat să trimită întăriri în Britania şi în 410 d.Hr., Britania era, în fapt, un stat liber. Explorăm efectele dezintegrării Imperiului asupra locuitorilor Britaniei şi analizăm sângeroasele şi dezbinătoarele urmări ale acesteia.
Folosind ultimele cercetări arheologice şi ştiinţifice, combinate cu reconstituiri de bătălii şi cu imagini generate pe calculator, acest serial ne spune povestea motivelor şi tacticilor din spatele invaziei romane a Britaniei şi a modalităţilor prin care Roma a stăpânit acest teritoriu timp de aproape 400 de ani. S-au scris multe despre moştenirea culturală a Romei, dar aceasta este o poveste despre puterea brută a Romei şi motivele pentru care a ales să şi-o exercite. Vom explora căile prin care şi-a urmărit şi spionat Imperiul Roman potenţiala victimă şi cum a fost îndeplinită invazia. Vom arăta cum au planificat şi realizat legiunile complexa infrastructură – drumurile, forturile, târgurile şi vilele – care a ajutat romanii să păstreze controlul asupra Britaniei. Şi investigăm cum au recrutat şi „civilizat” romanii populaţia băştinaşă şi cum au exploatat şi exportat bogăţiile minerale şi agricole ale ţării.
 
23:00 Enigmele Bibliei
Alături de geologi, biologi, fizicieni şi alţi oameni de ştiinţă, experţii în religie încearcă să afle dacă poveştile din Biblie sunt bazate pe evenimente reale.
Armaghedonul; Cei patru călăreţi ai Apocalipsei; Fiara al cărei număr este 666… cu toatele sunt menţionate în acest capitol al Bibliei. Dar este Apocalipsul cu adevărat profetic ?
Alături de geologi, astronomi, paleo-entomologi, meteorologi, biologi, fizicieni, seismologi şi vulcanologi, arheologii biblici şi experţii în religie străbat Pământul pentru a atinge cel mai evaziv şi controversat scop al cercetărilor biblice: acela de a afla dacă poveştile din Biblie sunt sau nu bazate pe evenimente reale.
 
00:00 Pionieri milionari
De la Levi Strauss la Henry J Heinz, acest serial spune poveştile a cinci giganţi ai afacerilor care şi-au lăsat amprenta asupra economiei şi culturii americane.
Impresionanta poveste a lui Henry E Steinway, care a imigrat din Braunschweig la New York în 1851 şi a devenit cel mai faimos fabricant de piane din toate timpurile.
Cinci întreprinzători vizionari din „lumea veche” au redefinit economia „lumii noi” şi au lăsat o amprentă majoră asupra culturii americane. Levi Strauss, Henry E Steinway, William E Boeing, John Jacob Astor şi Henry J Heinz – numele sau produsele lor sunt cunoscute peste tot în lume. Inovaţia, curajul, perseverenţa şi hărnicia au fost atributele care le-au asigurat succesul într-o ţară nouă şi deosebită. Cu ajutorul reconstituirilor de înaltă calitate şi a materialelor de arhivă, acest serial ne prezintă una dintre cele mai fascinante şi incitante epoci din istoria economică a Statelor Unite. Cum au reuşit aceşti cinci bărbaţi, care au început ca imigranţi, să devină prin propriile forţe milionarii prin excelenţă care simbolizează şi astăzi succesul american ?
 
01:00 n căutarea lui Sherlock Holmes
Actorul scoţian David Hayman se transformă în detectiv pentru a examina adevărul din spatele poveştii lui Sherlock Holmes – unul dintre cele mai importante şi iubite personaje literare.
Este cel mai des portretizat personaj din toate timpurile. Mai mult de 70 de actori l-au jucat în peste 200 de filme. În acest documentar revelator, respectatul actor scoţian David Hayman îşi desfăşoară propria investigaţie a fenomenului Sherlock Holmes. În întâlnirile cu scriitori, istorici şi fani precum Stephen Fry şi Lynda LaPlante, David pune întrebarea: de ce este atât de iubit marele detectiv ?
 
02:00 Voiaje ale descoperirilor
Acest documentar ne prezintă numele pionierilor mărilor şi evenimentele majore din istoria descoperirilor geografice.
Când submarinul USS Squalus s-a scufundat în Oceanul Atlantic în 1939, invenţia inginerului Charles Momsen, fost comandant de submarin, a salvat echipajul.
Bogata tradiţie a navigaţiei a avut un impact dramatic asupra vieţii noastre de astăzi. Acest serial cartografiază influenţa puternică a cinci voiaje uimitoare. Exploratorul şi inginerul Paul Rose recreează aventuri maritime legendare pentru a investiga cum au influenţat direct descoperirile făcute în timpul acestora toate aspectele lumii moderne în care trăim. De la remarcabilul voiaj de opt ani încărcat de dispute care a adus cauciucul, scorţişoara şi sistemul metric în Europa, la „micşorarea globală” generată de umila busolă magnetică, dragostea autentică a lui Paul Rose pentru ştiinţă şi aventură şi darul povestirii aduc aceste poveşti pasionante la viaţă.
 
03:00 Războinici
Povestea războiului psihologic dintre cei mai importanţi patru lideri militari ai secolului XX: Adolf Hitler, Iosif Stalin, Winston Churchill şi Franklin Roosevelt.
Primul episod relevă detaliile duelului psihologic dintre Hitler şi Stalin, doi mari dictatori ai epocii moderne, duel purtat în timpul extraordinarei perioade când aceştia ar fi trebuit să fie de aceeaşi parte a baricadei. De asemenea, examinăm procesele exacte şi adesea foarte raţionale care i-au lăsat pe ambii lideri pradă unor uriaşe amăgiri.
O poveste epică, nespusă până acum, a celui de-al Doilea Război Mondial, povestea din culise a războiului psihologic purtat între cei patru mari lideri militari ai secolului XX: Churchill, Hitler, Roosevelt şi Stalin – spusă cu propriile lor cuvinte şi cu cuvintele celor care i-au observat la vremea respectivă. În timp ce naţiunile lor purtau un război al armelor, liderii purtau un război al minţilor, în care complotau, minţeau, fermecau, flatau şi trişau pentru a câştiga. Aceste dueluri psihologice au decis strategia celor mai importante bătălii din istorie. Ele s-au aflat, de asemenea, la epicentrul unei transformări a balanţei puterii pe glob, trecerea de la era imperiilor europene la o eră definită de două superputeri cu ideologie opusă, cu consecinţe devastatoare pentru sute de milioane de oameni.
 
04:00 Monarhiile Asiei
Asia este în prezent regiunea globului cu cea mai rapidă dezvoltare economică. Vor reuşi monarhiile Asiei să ţină pasul cu celelalte ţări ?
Noul partid de guvernământ al Bhutanului s-a angajat recent să respecte politicile monarhiei absolutiste pe care o înlocuieşte, după ce a câştigat detaşat primele alegeri parlamentare organizate în acest mic regat izolat din Himalaya. Aşa s-au petrecut lucrurile în Bhutan, probabil prima ţară din istorie în care regele a trebuit să-şi convingă supuşii că democraţia e o idee bună. Dar într-o ţară care măsoară sănătatea naţiunii nu printr-un indice economic, ci printr-un Indice Brut al Fericirii, poate că acest lucru nu e atât de surprinzător.
Fiecare dintre monarhiile Asiei este unică în felul său, dar toate au un lucru în comun: se găsesc într-un punct fascinant al istoriei lor naţionale. Călătorim către inima acestor frumoase ţinuturi pentru a înţelege relaţia dintre oameni şi monarhii lor. Pentru mulţi, monarhia este un anacronism, o instituţie care stă în calea progresului. Pentru alţii, însă, ea este sufletul naţiunii lor, o parte a istoriei comune şi o pavăză împotriva pericolelor modernismului. Pentru a explora aceste variate puncte de vedere, vom începe prin a examina poziţia fiecăreia dintre monarhii în lumea contemporană, felul cum definesc acestea politica naţională şi relaţia pe care o au cu propriul popor şi cu lumea în ansamblu.
 
05:00 Elena din Troia
Bettany Hughes porneşte într-o călătorie epică la est de Marea Mediterană, pentru a afla adevărul despre Elena din Troia şi a discerne realitatea de mit.
Povestea Elenei şi a iubirii dintre ea şi Paris, care a culminat cu sângerosul şi dezastruosul conflict cunoscut sub numele de Războiul Troian, a fost spusă şi răs-spusă în decursul istoriei. Bettany Hughes porneşte într-o călătorie epică la est de Marea Mediterană, pentru a afla adevărul despre Elena din Troia şi a discerne realitatea de mit.
 
06:00 Roma, ultima frontieră
Cu ajutorul ultimelor cercetări arheologice şi ştiinţifice, combinate cu uluitoare imagini create pe calculator, acest serial explorează invazia şi cucerirea Britaniei de către romani în anul 43 d.Hr.
Către anul 400 d.Hr., declinul economic generalizat, combinat cu răzmeriţele din cadrul armatei şi cu invazia popoarelor migratoare în diverse părţi ale Imperiului au început să slăbească stăpânirea romană în Britania. Vidul de putere a permis triburilor barbare şi saxonilor să ia în stăpânire regiuni întinse şi să prade oraşele de pe coastă. Împăratul Constantin a refuzat să trimită întăriri în Britania şi în 410 d.Hr., Britania era, în fapt, un stat liber. Explorăm efectele dezintegrării Imperiului asupra locuitorilor Britaniei şi analizăm sângeroasele şi dezbinătoarele urmări ale acesteia.
Folosind ultimele cercetări arheologice şi ştiinţifice, combinate cu reconstituiri de bătălii şi cu imagini generate pe calculator, acest serial ne spune povestea motivelor şi tacticilor din spatele invaziei romane a Britaniei şi a modalităţilor prin care Roma a stăpânit acest teritoriu timp de aproape 400 de ani. S-au scris multe despre moştenirea culturală a Romei, dar aceasta este o poveste despre puterea brută a Romei şi motivele pentru care a ales să şi-o exercite. Vom explora căile prin care şi-a urmărit şi spionat Imperiul Roman potenţiala victimă şi cum a fost îndeplinită invazia. Vom arăta cum au planificat şi realizat legiunile complexa infrastructură – drumurile, forturile, târgurile şi vilele – care a ajutat romanii să păstreze controlul asupra Britaniei. Şi investigăm cum au recrutat şi „civilizat” romanii populaţia băştinaşă şi cum au exploatat şi exportat bogăţiile minerale şi agricole ale ţării.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

 

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor