altmarius

cultură şi spiritualitate

09:00 Muzica sacră | Acum la TV
Faimosul actor şi corist Simon Russell Beale explorează frumuseţea muzicii sacre a Occidentului.
Bach şi moştenirea luterană. Călătoria lui Simon se încheie în Germania, unde Reforma Protestantă a lui Luther a condus la o revoluţie muzicală şi a culminat cu magistralele creaţii ale lui Johann Sebastian Bach. În ultimul episod, descoperim cum Martin Luther, el însuşi compozitor, a avut un efect profund asupra evoluţiei muzicii sacre, redefinind rolul cântecului bisericesc şi folosirea orgii în timpul slujbelor, precum şi tradiţia extrem de importantă a cântecului sacru în limba maternă.
Purtând telespectatorul într-un pelerinaj pe parcursul a şase secole, renumitul actor şi fost corist Simon Russell Beale ne prezintă un amestec bogat de poveşti personale, politice şi muzicale. Fiecare episod prezintă câteva dintre cele mai frumoase piese scrise vreodată, interpretate de corul „The Sixteen” condus de Harry Christophers, pe un fundal arhitectural adecvat episodului.
 
10:00 Jefuitorii de epave
Istoricul Bella Bathurst porneşte într-o călătorie prin Marea Britanie pentru a releva extraordinara istorie a „jefuitorilor de epave” – comunităţile de pe coastă care au profitat de pe urma epavelor.
Ghidată de sursele istorice, de indiciile din literatură şi de specialişti de frunte în istoria maritimă, istoricul Bella Bathurst vine faţă în faţă cu descendenţii „jefuitorilor de epave” din Marea Britanie şi descoperă extraordinara istorie socială a unei profesii neînţelese. Oriunde sunt vapoare, sunt şi epave. Şi unde sunt epave, sunt şi „jefuitori”. Comunităţile litorale de pe tot globul au profitat de necazul naufragiaţilor şi navelor lor. Dar lumea sinistră a jefuitorilor şi epavelor a rămas ascunsă, învăluită în mister. Cine sunt aceşti spectatori ostili care aşteaptă în tăcere pe plaje ? Misiunea Bellei o duce de jur împrejurul Marii Britanii, până în cele mai izolate localităţi, aruncând lumină asupra istoriei întunecate a faimoşilor, ingenioşilor şi uneori, criminalilor jefuitori de epave.
 
11:00 Războinici
De la Spartacus la Napoleon, combinăm reconstituirile cu grafica pe computer pentru a descoperi punctele tari şi slăbiciunile ce i-au condus pe războinicii legendari către realizări neatinse de alţii.
Explorăm cele trei luni critice din 1793 când ofiţerul de artilerie de 24 de ani Napoleon Bonaparte – dând dovadă de o sclipitoare combinaţie de viclenie politică, curaj şi geniu militar – a gonit flota engleză de la Toulon, punând bazele formidabilei sale reputaţii şi salvând Revoluţia franceză.
Episoadele dramatice şi pline de acţiune ale acestui serial sunt bazate pe vieţile a şase bărbaţi care au transformat lumea din jurul lor, fie prin puterea voinţei, fie prin geniul, curajul sau chiar lăcomia lor. Personalităţi magnetice şi pline de forţă care şi-au câştigat locul în imaginaţia colectivă, pregătiţi să moară pentru convingerile lor – fie că era vorba de Dumnezeu sau de aur, putere şi glorie sau un ideal magnific. De la Spartacus, gladiatorul care a îngenuncheat Roma, până la îndrăzneţul geniu militar Napoleon, acest serial combină reconstituirile dramatice cu grafica pe calculator pentru a descoperi motivele, punctele tari şi chiar slăbiciunile ce i-au condus pe războinicii legendari către realizări neatinse de alţii.
 
12:00 Comerţul cu sclavi
Serialul aruncă o privire asupra comerţului cu sclavi, de la costul uman la moştenirea modernă. Care au fost consecinţele înrobirii oamenilor şi cum amintesc numele de familie de ecourile sclaviei?
Ruperea lanţurilor. Abolire... cu şpil. Legea abolirii sclaviei nu a însemnat libertatea pentru cei care erau deja „proprietatea” cuiva. William Wilberforce, omul care a pus capăt comerţului cu sclavi, este considerat astăzi un erou, dar mai există o poveste a sa, ascunsă timp de 200 de ani. Deşi se opunea comerţului cu sclavi, Wilberforce credea că cei 800.000 de sclavi deţinuţi de britanici trebuie să rămână înrobiţi. Îi considera nedemni de a fi liberi. Urmăriţi povestea nespusă despre felul cum şi-au câştigat până la urmă libertatea sclavii din Caraibe.
Sclavia a jucat un rol foarte important în ridicarea Marii Britanii la rang de putere industrială în era victoriană. Dar povestea din spatele „imperiului sclavagist” al Marii Britanii a fost ascunsă timp de aproape două secole. Acest documentar dezvăluie o nouă perspectivă asupra comerţului cu sclavi, de la costul uman la moştenirea sa modernă. Care au fost consecinţele înrobirii oamenilor şi cum amintesc numele de familie de ecourile sclaviei?
 
13:00 Egipt
Documentarul se întoarce în timp pentru a releva adevărul din spatele uneia dintre cele mai măreţe civilizaţii din istorie, concentrându-se asupra a trei descoperiri esenţiale ale Egiptului antic.
Povestea felului cum Giovanni Belzoni a făcut câteva dintre cele mai mari descoperiri ale sale – printre care mormântul faraonului Seti I şi intrarea în misteriosul templu acoperit de nisipuri al lui Ramses de la Abu Simbel.
Concentrându-se asupra a trei dintre cele mai importante descoperiri din lumea Egiptului antic, acest serial se întoarce în timp pentru a explora descoperirea mormântului lui Tutankhamon de către Howard Carter, descoperirile Marelui Belzoni datând din timpul domniei lui Ramses al II-lea şi descifrarea hieroglifelor de către Champollion. Însoţiţi-i pe cei trei mari exploratori care depăşesc obstacole uriaşe pentru a dezvălui secretele unei lumi încă nedescoperite. Descoperiţi secretele, miturile şi adevărurile din spatele uneia dintre cele mai măreţe civilizaţii din istorie – o lume antică aproape pierdută sub nisipuri.
 
14:00 Temerarii medicinei
Poveştile unor oameni de ştiinţă care au transformat medicina folosindu-se pe sine drept cobai şi experimentând cu anestezice, boli infecţioase şi vaccinuri.
Dr Michael Mosley se întâlneşte cu cercetători care se auto-infectează cu viermi intestinali pentru a ajuta la cercetările pentru combaterea alergiilor. De asemenea, el ne spune povestea dramatică şi uneori tragică a oamenilor de ştiinţă care au descoperit leacuri pentru unele dintre cele mai periculoase boli din istorie – turbarea, febra tifoidă şi poliomielita.
n ultimii 100 de ani, medicina a avansat mai repede decât oricând în istorie. Şi pentru acest progres sunt responsabili, în mare parte, câţiva curajoşi cercetători care s-au folosit pe sine drept cobai; eroii improbabili care au decis că singura cale etică era să experimenteze întâi pe ei înşişi. Incitant şi înfiorător, cu dezvăluiri surprinzătoare, acest serial povesteşte cum auto-experimentarea a contribuit la cele mai mari descoperiri ale medicinei. Poveştile includ istoria anestezicelor, experimente cu boli infecţioase, măsurile uneori disperate luate în căutarea unor vaccinuri şi descoperirea legăturilor intrinseci dintre hrană şi sănătate.
 
15:00 Elvis prezentat de familia Presley
Unul dintre cele mai revelatoare şi tulburătoare portrete ale lui Elvis Presley, care prezintă interviuri intime cu fosta sa soţie, Priscilla, şi fiica lor, Lisa Marie.
Elvis prezentat de familia Presley” redă o colecţie de interviuri intime cu fosta soţie a lui Elvis Presley, Priscilla Beaulieu Presley, şi fiica lor, Lisa Marie Presley. Acest documentar include imagini filmate în direct din fiecare etapă a carierei marelui artist, precum şi actualităţi cinematografice din acea perioadă, interviuri, apariţii în filme sau la TV.
 
16:30 Jane Birkin: Reflexii
Actriţa şi cântăreaţa britanică Jane Birkin, celebră pentru duetul său cu legendarul muzician francez Serge Gainsbourg, vorbeşte despre cariera şi viaţa ei în Franţa şi activităţile ei umanitare.
Actriţă, cântăreaţă, regizoare şi activistă pentru drepturile omului, englezoaica Jane Birkin s-a bucurat de o carieră remarcabilă. Parte din scena artistică londoneză a anilor 1960, Birkin a devenit celebră pentru duetul ei cu legendarul Serge Gainsbourg în „Je t'aime...moi non plus”. În acest documentar, Jane vorbeşte despre munca ei şi despre cum a fost acceptată cu căldură de francezi. Pe lângă acestea, ea discută activităţile ei umanitare, în special despre cele legate de eliberarea prizonierilor politici din Birmania.
 
17:00 Civilizaţii
Matthew Collings, artist şi critic, arată cum marile momente şi monumente artistice ale istoriei au transformat lumea şi ne oferă o perspectivă unică asupra problemelor social-politice contemporane.
Sentimentele. Ideea de a pune omul în centrul preocupărilor artistice, în locul „celor sfinte”, a fost, la vremea ei, o revoluţionară desprindere de arta predominant religioasă a trecutului. Acest episod se concentrează asupra a doi mari artişti ai secolului XVIII care au exprimat în arta lor, în moduri diametral opuse, acest nou sentiment al potenţialului uman – pictorul francez Jacques-Louis David şi pictorul spaniol Francisco Goya. De asemenea, călătorim înapoi în timp pentru a descoperi primele ilustrări ale „artei sentimentelor umane” în perioada Renaşterii italiene.
Acest serial în patru episoade îl urmăreşte pe artistul şi criticul de artă Matthew Collings în încercarea de a face o selecţie personală a celor mai mari momente şi monumente ale istoriei. Din Grecia antică până în timpurile moderne, Collings examinează cum acestea ne-au transformat lumea şi, în acelaşi timp, ne oferă o perspectivă unică asupra problemelor sociale şi politice contemporane. Explorările lui Collings îl poartă într-o călătorie epică spre locaţii uimitoare din Europa, Egipt, China şi Statele Unite.
 
18:00 Voiaje ale descoperirilor
Acest documentar ne prezintă numele pionierilor mărilor şi evenimentele majore din istoria descoperirilor geografice.
n 1892, Fridtjof Nansen şi-a anunţat un plan aparent suicidar: acela de a fi primul care ajunge la Polul Nord. Astăzi, el este considerat unul dintre părinţii explorării polare.
Bogata tradiţie a navigaţiei a avut un impact dramatic asupra vieţii noastre de astăzi. Acest serial cartografiază influenţa puternică a cinci voiaje uimitoare. Exploratorul şi inginerul Paul Rose recreează aventuri maritime legendare pentru a investiga cum au influenţat direct descoperirile făcute în timpul acestora toate aspectele lumii moderne în care trăim. De la remarcabilul voiaj de opt ani încărcat de dispute care a adus cauciucul, scorţişoara şi sistemul metric în Europa, la „micşorarea globală” generată de umila busolă magnetică, dragostea autentică a lui Paul Rose pentru ştiinţă şi aventură şi darul povestirii aduc aceste poveşti pasionante la viaţă.
 
19:00 Pilat din Pont: Omul care l-a ucis pe Hristos
O biografie detaliată a lui Pilat din Pont, care oferă o imagine inegalabilă a Iudeei din secolul întâi: realpolitikul guvernării romane şi facţiunile din societatea ebraică.
Cine a fost Pilat din Pont? Dacă dăm la o parte mitologia creştină, iese la iveală un portret însufleţit al unui roman în carne şi oase: un roman care avea dificila sarcină de a menţine ordinea în imperiu. A ţinut sub control timp de zece ani poporul gata să izbucnească oricând, înăbuşind răscoale şi răzmeriţe. Dar relatarea istorică a lungii cariere a lui Pilat a fost eclipsată de un singur eveniment: judecarea şi răstignirea lui Iisus Hristos. În centrul acestui documentar se află povestea judecării şi răstignirii lui Iisus Hristos, imaginată din punctul de vedere al lui Pilat. Prefectul roman n-a găsit un motiv real de a-l condamna pe Hristos la moarte şi nici motive temeinice de a periclita pacea, împotrivindu-se condamnării lui.
 
20:00 Indestructibilul Titanic
n 1912, scufundarea Titanicului a făcut 1.517 victime. Acest fascinant documentar demontează multe mituri care înconjoară soarta faimosului vapor.
Toată lumea ştie că un aisberg a scufundat indestructibilul Titanic, ducând la moartea a peste 1.500 de oameni, într-unul dintre cele mai mari dezastre maritime din istorie. Dar acest fascinant nou documentar arată că a fost vorba, de fapt, de un lung şir de erori de judecată, erori de acţiune şi ghinioane, care au pecetluit soarta celui mai mare vas de linie al vremii sale, a pasagerilor şi echipajului său. Dacă din acest lanţ al nenorocirilor ar fi lipsit măcar o za, dezastrul ar fi putut fi evitat. Documentarul se bazează pe ultimele cercetări şi pe mărturiile martorilor oculari pentru a reconstitui povestea din punctul de vedere al celor implicaţi şi a demonta multe dintre miturile care înconjoară soarta Titanicului.
 
21:00 Hannibal
Spectaculoasa poveste a eroului cartaginez Hannibal, într-un film care combină drama cu ultimele cercetări istorice şi cu grafica computerizată de ultimă oră.
Din exilul său în Spania, la doar 26 de ani, Hannibal Barca a conceput una dintre cele mai îndrăzneţe manevre militare din istorie. Cu 50.000 de soldaţi şi 37 de elefanţi, el a mărşăluit 2.500 de kilometri din Spania până la Roma, distrugând mitul invincibilităţii romane după ce a înfrânt armata măreţei naţiuni nu o dată, ci de trei ori. Dar aceasta nu este o poveste despre grandoare şi spectacol. Este o poveste care atinge întreaga gamă de emoţii, de la provocările cărora armata le făcea faţă în fiecare zi în cursul marşului peste râul Rhône şi peste Alpi, până la rivalitatea personală distructivă a lui Hannibal cu Scipio Africanul – singurul om care l-a învins vreodată pe eroul cartaginez.
 
22:30 Mari comandanţi britanici
Un fascinant serial biografic istoric despre şase mari comandanţi militari britanici, prezentat de un entuziast şi fermecător expert militar, maiorul Gordon Corrigan.
John Churchill, duce de Marlborough a fost fiul lui Sir Winston Churchill, un nobil obscur şi scăpătat (şi strămoşul unui alt Sir Winston), dar prin victoriile sale, a câştigat faimă şi bogăţie. Locaţii-cheie pentru acest episod sunt magnificul Blenheim Palace, pe care un monarh recunoscător l-a ridicat pentru duce, şi locurile de desfăşurare a două dintre bătăliile sale, Malplaquet şi Blenheim.
Un fascinant serial biografic istoric despre şase dintre cei mai mari comandanţi militari britanici. Personaje istorice cunoscute în toată lumea, ei au trăit în epoci diferite şi fiecare a avut o influenţă covârşitoare asupra istoriei Marii Britanii. Documentarul este prezentat de un entuziast şi fermecător expert militar, maiorul Gordon Corrigan, care se referă şi în termeni generali la calităţile unui mare comandant, permiţând trasarea de paralele moderne.
 
23:00 Cine crezi că eşti cu adevărat?
Acest serial reconstituie arborele genealogic al celor mai iubite celebrităţi din Marea Britanie, revelând surprinzătoarele, extraordinarele şi adesea emoţionantele poveşti ale strămoşilor acestora.
Comicul englez Bruce Forsyth primeşte o scrisoare din America, de la o femeie care pretinde a fi înrudită cu Bruce după străbunicul lui, Joseph Forsyth Johnson. Scrisoarea sugerează că Joseph Forsyth Johnson a fost căsătorit cu două femei în acelaşi timp şi că a murit pe mare. Bruce este hotărât să examineze aceste afirmaţii şi să afle adevărul.
Acest serial reconstituie arborele genealogic al celor mai iubite celebrităţi din Marea Britanie, revelând surprinzătoarele, extraordinarele şi adesea emoţionantele poveşti ale strămoşilor acestora. În acelaşi timp, el ne oferă o privire alternativă asupra istoriei moderne a Marii Britanii – o istorie a oamenilor.
 
00:00 n căutarea lui Beethoven
Acest documentar dă la o parte multiplele nivele de mit şi legendă care îl înconjoară pe unul dintre cei mai respectaţi şi influenţi compozitori din toate timpurile, Ludwig van Beethoven.
Niciun alt compozitor nu a fost atât de citat sau pictat, despre niciunul nu s-a scris atât de mult şi niciunul nu a fost folosit atât de mult pe post de emblemă a diverselor cauze politice şi revoluţionare. Dar cine a fost adevăratul Beethoven ? Cine a fost omul din spatele imaginii romantice a artistului chinuit cu părul vâlvoi, dezaxat şi încruntat ? Acest documentar explorează adevărul din spatele multiplelor nivele de mit şi legendă care îl înconjoară pe omul considerat nu doar primul compozitor independent din lume, ci şi cel mai important.
 
01:00 Civilizaţii
Matthew Collings, artist şi critic, arată cum marile momente şi monumente artistice ale istoriei au transformat lumea şi ne oferă o perspectivă unică asupra problemelor social-politice contemporane.
Sentimentele. Ideea de a pune omul în centrul preocupărilor artistice, în locul „celor sfinte”, a fost, la vremea ei, o revoluţionară desprindere de arta predominant religioasă a trecutului. Acest episod se concentrează asupra a doi mari artişti ai secolului XVIII care au exprimat în arta lor, în moduri diametral opuse, acest nou sentiment al potenţialului uman – pictorul francez Jacques-Louis David şi pictorul spaniol Francisco Goya. De asemenea, călătorim înapoi în timp pentru a descoperi primele ilustrări ale „artei sentimentelor umane” în perioada Renaşterii italiene.
Acest serial în patru episoade îl urmăreşte pe artistul şi criticul de artă Matthew Collings în încercarea de a face o selecţie personală a celor mai mari momente şi monumente ale istoriei. Din Grecia antică până în timpurile moderne, Collings examinează cum acestea ne-au transformat lumea şi, în acelaşi timp, ne oferă o perspectivă unică asupra problemelor sociale şi politice contemporane. Explorările lui Collings îl poartă într-o călătorie epică spre locaţii uimitoare din Europa, Egipt, China şi Statele Unite.
 
02:00 Voiaje ale descoperirilor
Acest documentar ne prezintă numele pionierilor mărilor şi evenimentele majore din istoria descoperirilor geografice.
n 1892, Fridtjof Nansen şi-a anunţat un plan aparent suicidar: acela de a fi primul care ajunge la Polul Nord. Astăzi, el este considerat unul dintre părinţii explorării polare.
Bogata tradiţie a navigaţiei a avut un impact dramatic asupra vieţii noastre de astăzi. Acest serial cartografiază influenţa puternică a cinci voiaje uimitoare. Exploratorul şi inginerul Paul Rose recreează aventuri maritime legendare pentru a investiga cum au influenţat direct descoperirile făcute în timpul acestora toate aspectele lumii moderne în care trăim. De la remarcabilul voiaj de opt ani încărcat de dispute care a adus cauciucul, scorţişoara şi sistemul metric în Europa, la „micşorarea globală” generată de umila busolă magnetică, dragostea autentică a lui Paul Rose pentru ştiinţă şi aventură şi darul povestirii aduc aceste poveşti pasionante la viaţă.
 
03:00 Pilat din Pont: Omul care l-a ucis pe Hristos
O biografie detaliată a lui Pilat din Pont, care oferă o imagine inegalabilă a Iudeei din secolul întâi: realpolitikul guvernării romane şi facţiunile din societatea ebraică.
Cine a fost Pilat din Pont? Dacă dăm la o parte mitologia creştină, iese la iveală un portret însufleţit al unui roman în carne şi oase: un roman care avea dificila sarcină de a menţine ordinea în imperiu. A ţinut sub control timp de zece ani poporul gata să izbucnească oricând, înăbuşind răscoale şi răzmeriţe. Dar relatarea istorică a lungii cariere a lui Pilat a fost eclipsată de un singur eveniment: judecarea şi răstignirea lui Iisus Hristos. În centrul acestui documentar se află povestea judecării şi răstignirii lui Iisus Hristos, imaginată din punctul de vedere al lui Pilat. Prefectul roman n-a găsit un motiv real de a-l condamna pe Hristos la moarte şi nici motive temeinice de a periclita pacea, împotrivindu-se condamnării lui.
 
04:00 Indestructibilul Titanic
n 1912, scufundarea Titanicului a făcut 1.517 victime. Acest fascinant documentar demontează multe mituri care înconjoară soarta faimosului vapor.
Toată lumea ştie că un aisberg a scufundat indestructibilul Titanic, ducând la moartea a peste 1.500 de oameni, într-unul dintre cele mai mari dezastre maritime din istorie. Dar acest fascinant nou documentar arată că a fost vorba, de fapt, de un lung şir de erori de judecată, erori de acţiune şi ghinioane, care au pecetluit soarta celui mai mare vas de linie al vremii sale, a pasagerilor şi echipajului său. Dacă din acest lanţ al nenorocirilor ar fi lipsit măcar o za, dezastrul ar fi putut fi evitat. Documentarul se bazează pe ultimele cercetări şi pe mărturiile martorilor oculari pentru a reconstitui povestea din punctul de vedere al celor implicaţi şi a demonta multe dintre miturile care înconjoară soarta Titanicului.
 
05:00 Hannibal
Spectaculoasa poveste a eroului cartaginez Hannibal, într-un film care combină drama cu ultimele cercetări istorice şi cu grafica computerizată de ultimă oră.
Din exilul său în Spania, la doar 26 de ani, Hannibal Barca a conceput una dintre cele mai îndrăzneţe manevre militare din istorie. Cu 50.000 de soldaţi şi 37 de elefanţi, el a mărşăluit 2.500 de kilometri din Spania până la Roma, distrugând mitul invincibilităţii romane după ce a înfrânt armata măreţei naţiuni nu o dată, ci de trei ori. Dar aceasta nu este o poveste despre grandoare şi spectacol. Este o poveste care atinge întreaga gamă de emoţii, de la provocările cărora armata le făcea faţă în fiecare zi în cursul marşului peste râul Rhône şi peste Alpi, până la rivalitatea personală distructivă a lui Hannibal cu Scipio Africanul – singurul om care l-a învins vreodată pe eroul cartaginez.
 
06:30 Mari comandanţi britanici
Un fascinant serial biografic istoric despre şase mari comandanţi militari britanici, prezentat de un entuziast şi fermecător expert militar, maiorul Gordon Corrigan.
John Churchill, duce de Marlborough a fost fiul lui Sir Winston Churchill, un nobil obscur şi scăpătat (şi strămoşul unui alt Sir Winston), dar prin victoriile sale, a câştigat faimă şi bogăţie. Locaţii-cheie pentru acest episod sunt magnificul Blenheim Palace, pe care un monarh recunoscător l-a ridicat pentru duce, şi locurile de desfăşurare a două dintre bătăliile sale, Malplaquet şi Blenheim.
Un fascinant serial biografic istoric despre şase dintre cei mai mari comandanţi militari britanici. Personaje istorice cunoscute în toată lumea, ei au trăit în epoci diferite şi fiecare a avut o influenţă covârşitoare asupra istoriei Marii Britanii. Documentarul este prezentat de un entuziast şi fermecător expert militar, maiorul Gordon Corrigan, care se referă şi în termeni generali la calităţile unui mare comandant

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor