Vasile Dan – poezie şi geografie literară

[altmariuspress]

Vasile Dan – poezie şi geografie literară 

de Cornel Ungureanu

http://www.romlit.ro/vasile_dan__poezie_i_geografie_literar Critica de serviciu se intitulează volumul care adună cronicile literare pe care Vasile Dan, redactorul-şef al revistei „Arca“, le-a scris în ultimii zece ani. Sau în ultimii şase-şapte ani. Fără îndoială, în ultimul deceniu, Vasile Dan a fost un lider de nădejde al vieţii literare din Arad şi din vestul României. A organizat tabere de creaţie, a susţinut emisiuni ale televiziunilor locale, a fost alături de tineri în demersurile lor. A fost un necesar critic de întâmpinare.  Volumul este inaugurat de o cronică la Pauza dintre două vene de Miruna Vlada (2007). Vasile Dan încheie cu o judecată ce pune în valoare virtuţile criticii de identificare:  „Miruna Vlada scrie poeme vii, autentice, chiar tari în expresie, ale trăirii incandescente, tensionate, dramatice, cel puţin la nivelul expresiei, al intimităţii. În imediat, în concreteţe şi prospeţime carnală, cu emoţia şi spaima totodată a pierderii definitive tocmai a acestor trăiri”. Şi, în final, chiar mai limpede: „De unde şi sentimentul intens cultivat de tânăra poetă al unei plăceri sublime, căci pierdute”. Citabile sunt portretele mai tinerilor, unii formaţi în preajma lui Vasile Dan: „Poezia lui v.leac seamănă izbitor cu persoana fizică a autorului ei: e un uriaş blând, dar pus pe şotii textualiste teribilist-naiv a toate ştiutor, gata să dea, pe gratis, oricui, un sfat de tehnică, de şmecherie literară. Fiindcă le ştie pe toate. O poate exemplifica, drept curs fără frecvenţă, chiar cu poezia lui atât de dsiponibilă stilistic de la o carte la alta...”. Şi ca să pricepem clar despre ce e vorba: „v.leac este copilul teribil al poezei arădene de astăzi. Arădene, ce să zic? Al poeziei unei întregi promoţii, deja nici ea prea tânără, fii adoptivi, mult supuşi şi îndatoraţi al noului zeu al clipei: Calculatorul”. Dacă v.leac este copilul teribil, ar exista şi domnişoara teribilă a poeziei arădene de astăzi, Lia Faur: „Poezie – în sens exclusiv de substanţă lirică al undergroundului unei femei frumoase ce nu se teme să trăiască inclusiv la nivelul expresiei, poezia – , poezia Liei Faur poate incomoda paradoxal femeile, dar incită, sînt sigur, cititorii care o admiră”. Atunci când nu îşi ignoră amintirile, când recapitulează istoriile sale „de demult” înţelegerea literaturilor/literaţilor ultimelor decenii are de câştigat. Admirabil este portretul lui Ion Zubaşcu intitulat Lungul drum de la „Cântarea cântărilor” la „Cartea lui Iov”:  „De faima juvenilă a lui Ion Zubaşcu am aflat de cum am intrat în anul întâi, pe poarta Facultăţii de Filologie orădene. Zubaşcu era deja un mit viu atât în lumea studenţilor mai mari care-l cunoscuseră deja, cât şi în aceea a profesorilor care-l invocau la superlativ. Se spune că uneori venea la cursuri, în amfiteatru, îmbrăcat, din cap până-n picioare, în straie de acasă, moroşene în suman alb, miţos, cu cuşmă cernită. Ba mai mult, că vorbea mai des, astfel echipat, în limba franceză, pe care o stăpânea perfect, fără accent străin,decât în româna de acasă, ori în grai moroşan”. Am putea afirma, cum sugerează titlul cărţii, că Vasile Dan scrie şi despre cei din Arad, despre cei din Oradea, Alba-Iulia, Târgu-Mureş sau Braşov critică de serviciu? De susţinere? De apărare a celor rămaşi în provincie? Desigur, nu. Şi Andrei Bodiu, şi Ioan Moldovan, şi Aurel Pantea sunt scriitori de vârf ai generaţiei (promoţiei) lor. Din geografia literară pe care o schiţează Vasile Dan nu se putea să lipsească scriitorii maghiari din Transilvania, cei fixaţi într-o bună selecţie de Kocsis Francisko. Marea problemă a dialogului dintre scriitorii români şi unguri de astăzi, scrie Vasile Dan, aşa cum mai scriau şi alţii, este că şansele bilingvismului au scăzut. Cărturarii români din Ardeal ştiau, la 1900, (cred) toţi ungureşte, în perioada interbelică, majoritatea, azi au rămas puţini care cunosc limba maghiară. Şi mai puţini comparatişti sunt interesaţi de literaturile din imediata noastră apropiere. Scriam altădată (eu ca şi alţii) că după 1918 comparatismul românesc e interesat de literaturile franceză, germană, engleză, aproape deloc sau deloc de literaturile vecine: maghiară, sârbă, bulgară, rusă, cehă, poloneză. Proiectul de lider al lui Vasile Dan este de a se ocupa din/de literaturile din preajmă, aşa că antologia lui Kocsis Francisko îi oferă un bun prilej de studiu. Kocsis Francisko este, arată Vasile Dan, un poet autentic bilingv, „târgumureşan, din mediul scriitoricesc al revistei «Vatra»”. În anii şaptezeci la revista „Vatra” existau buni comentatori ai literaturii maghiare, ca şi în anii optzeci. „Diferenţa dintre literatura scrisă în Ungaria şi cea din Transilvania, în maghiară, mai ales după 1918, este resimţită ca una dramatică. Scriitorii maghiari ardeleni sunt cu un pas înaintea celor din Ungaria prin modernism, noutate, prospeţime artistică”, presupun exegeţi de ultimă oră. Vasile Dan îl mai citează pe Ravasy Laszlo, care afirmă că literatura din Transilvania exprimă cu mai multă forţă modernismul, iar cea din Ungaria „fixează şi conservă tradiţia”. Literatura din Transilvania a avut o evoluţie deosebită de cea din Ungaria, notează Kocsis Francisko; după bătălia de la Mohacs, după anexarea de către Imperiul habsburgic, literatura din Ungaria şi cea din Transilvania au trăit altfel; altfel, şi din punctul de vedere religios. Iar după 1919, când avangardiştii au fost constrânşi să emigreze, iar „aroganţa centrului” se resimte, diferenţele vor fi şi mai clar subliniate. Primul poet din antologia lui Kocsis este, fireşte, Ady Endre, născut la Eriu Sîncraiu în 1887, apoi Aprily Lajos, 1877, Braşov, apoi Remennyk Sandor, n. 1890 Cluj, m. 1841, Cluj, Dsida Jeno, n. Satu Mare, 1907, m. 1938, Cluj, Meliusz Jozsef, 1909 Timişoara, Kanyadi Sandor, n 1929 Porumbenii Mari, Harghita, Szilagyi Domokos, Laszloffy Aladar, Kiraly Laszlo, Marko Bela, Szocs Geza, Kovacs Andras Ferenc. „Poeţii maghiari din Ardeal (doar 13, câţi traduce de cele mai multe ori inspirat, Kocsis Francisko) se oferă generos cititorului român şocându- l deopotrivă prin valoarea remarcabilă a artei lor, prin diversitatea registrului liric şi, totuşi, printr-o coeziune subterană care îi leagă strâns, dincolo de amprenta personală a fiecăruia în parte”. Şi încă propoziţii pe care le-aş sublinia cu două lini: „Sunt ei, poeţii maghiari ardeleni, «vecinătatea noastră interioară» pe care n-am fi căutat-o acum dacă n-am fi găsit-o demult, ca să parafrazez o vorbă celebră”. „Pe de altă parte, privesc această antologie şi ca pe un dar la început de drum european venit din însuşi interiorul ţării”. Să precizez eu, dar venit de la Kocsis Francisko, remarcabil poet şi traducător, aşezat la Târgu-Mureş. Pentru drumurile europene care încep de la Arad, Vasile Dan poate fi un ghid de nădejde.