cultură şi spiritualitate
La sediul Institutului Cultural Român de la New York, în perioada 22 iunie – 3 iulie a. c., va fi deschisă o expoziție de cărți și albume științifice recente din România, consacrate unor valori definitorii ale istoriei, culturii și civilizației naționale. Volumele au făcut parte din zestrea editorială etalată, la standul organizat de ICR New York, în cadrul ultimei ediții a BookExpo America (Javits Center, New York City, 27 – 31 mai), marele târg de carte la care țara noastră a fost prezentă pentru al doilea an consecutiv.
Lucrările prezentate în expoziție – care, după BEA, au intrat în fondul de carte al Bibliotecii ICR New York - au apărut fie la Editura Academiei Române, fie sub egida Băncii Naționale a României și se impun atenției – pe lângă veșmântul grafic de cea mai bună calitate – prin tematica academică abordată de către autorii lor, specialiști recunoscuți și apreciați ai domeniilor științifice pe care le ilustrează.
Doar ca exemple, menționăm câteva dintre cărțile și albumele expoziției.
Tezaurul Academiei Române. Colecții de artă, vol. V (coord. Acad. Ionel Haiduc, acad. Păun Ion Otiman), București, Ed. Academiei Române, 2014, 400 p. Obiectivul de căpătâi al lucrării „urmărește cunoașterea de către amatorii de artă a valorilor artistice aflate în patrimoniul Academiei Române prin prezentarea celor șase colecții de artă donate Academiei cu deosebită generozitate de personalități culturale și științifice de prestigiu ale României”.
Virgil Cândea, Mărturii românești peste hotare, serie nouă, vol. V, Serbia – Turcia, București, Ed. Academiei Române; Brăila, Muzeul Brăilei-Ed. Istros, 2014, 529 p. Volumul “cuprinde în cea mai mare parte notele inedite, provenind din arhiva autorului, care privesc Serbia, Siria, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tunisia și Turcia. (…) Acest volum reflectă (…) însemnătatea contactului direct al marilor personalități ale României cu popoarele străine”.
Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României (1880 – 1924), București, Ed. Humanitas, 2013, 413 p., este “reeditarea unei ample monografii (…), publicată în 1925 (…), de Victor Slăvescu, personalitate a elitei intelectuale românești din perioada interbelică”, fost ministru de Finanțe în 1934 – 1935 și, din 1939, membru titular al Academiei Române.
Sabina Marițiu, Romeo Cârjan, Emisiunile de bancnote românești în perioada 1929 – 1947. Istorie și tehnologie, București, 2011, 207 p. Lucrarea – cuprinzând excelente reproduceri fotografice – “continuă istoria banilor românești de hârtie în perioada 1929-1947. Este cea mai prolofică epocă în acest domeniu, reflectată nu numai prin cantitatea, calitatea și structura emisiunilor, dar și prin noutățile tehnice adoptate concomitant cu apelul la tradiția culturii naționale”.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius