Valentin Bakfark, brașoveanul de la curtea regilor Europei

[altmariusclassic2]

NOV 17

Posted by nanumihai

 https://nanumihai.wordpress.com/2015/11/17/valentin-bakfark-brasove...

Despre personalitățile Brașovului din Evul Mediu târziu se cunosc puține lucruri. În orașul nostru s-a născut la 1507 sau 1527 unul dintre cei mai mari muzicieni renascentiști, maestru al lăutei, cunoscut în toată Europa Occidentală.

Se pare că familia Bakfark era de origine etnică germană. Ca orfan, Valentin (Bálint ) Bakfark a fost adoptat de familia Greff, motiv pentru care uneori este menționat cu numele de Barkfark-Greff sau chiar cu numele latinizat Valentinus Greff Bakfark. Talentul a fost moștenit din familia sa, atât tatăl biologic cât și fratele cântau bine la lăută, iar Valentin a arătat de tânăr că este atras de muzică. Mai apoi, tatăl său adoptiv l-a dat ca ucenic unui lutist italian la curtea regelui Ungariei de la Buda, la curtea căruia a cântat patru ani. În anul 1540, la moartea regelui, văduva regelui a fost atât de încântată de talentul său încât l-a mai păstrat la curte alți nouă ani. Apoi, în 1549 s-a mutat la Cracovia, unde devine în scurt timp unul din principalii muzicieni ai regelui Poloniei Sigismund Augustus al II-lea.

În 1550, s-a căsătorit cu o văduvă lituaniancă, pe nume Katarina Narbutova. După nuntă, şi-a întîlnit pentru prima oară sponsorul, Prinţul Albert, unchiul regelui Poloniei, în timpul unei călătorii la Konigsberg (actualul Kaliningrad).

În 1551, se împrietenește cu ducele Albrecht de Brandenburg, care îl ia sub aripa sa protectoare până la sfârșitul vieții. Albrecht îi obține permis de libere trecere și de a profesa meseria în Germania și Italia, dar din cauza războaielor italiene nu a putut face călătoria. Până la urmă a plecat în Franța, unde și-a publicat prima carte ,,Liber primus” la Lyon. Cu această ocazie s-a prezentat pentru scurt timp și la curtea regelui Franței Francis I și la cea a Papei de la Roma. O vreme a rămas în serviciul cardinalului François de Tournon.

Albrecht, care era unchiul regelui Poloniei, l-a convins pe rege să-i mărească de mai multe ori salariul și să-i dăruiască o moșie la întoarcere. Prin anii 1550, Bakfark a fost și înnobilat.

Se pare că în 1565 a fost amestecat într-un complot politic și a fost obligat să-și părăsească casa din Vilnius, după ce a ceasta a fost jefuită de soldați.

În același an, a făcut două călătorii la Viena. În cursul primei călătorii, a tipărit a doua carte cu muzică pentru lăută În cursul cele de-a doua călătorii a părăsit serviciul ce-l avea pe lângă regele Poloniei și a intrat în serviciul Împăratului din Sfântul Imperiu Romano-German Maximilian I. La Viena s-a căsătorit pentru a doua oară, încercând să se stabilească acolo, dar după o scurtă perioadă, în care a fost încarcerat ca prizonier politic, a plecat cu familia și s-a stabilit la Padova în 1569.

După doi ani s-a întors în Brașovul natal, unde a fost copleșit de onoruri. A cântat peste un an la curtea principelui Transilvaniei, dar în 1571 la moartea principelui Ioan Sigismund Zápolya, s-a întors definitiv în Padova, unde a și murit în 1576, doborât de ciumă, epidemie ce izbucnea periodic în acele timpuri, împreună cu întreaga familie (soția și patru copii). Simțind că va muri, a distrus lucrările care îi rămăseseră în manuscris, declarând că numai el era capabil să le interpreteze într-un mod care să îl satisfacă. Trupul său i-a fost incinerat, așa cum se întâmpla cu toți ciumații după moarte.

În Polonia a avut câțiva elevi, între care și Adalbert Dlugoraim, lutistul regelui Poloniei Ștefan Báthory.

Deși Valentin Bakfarka ars lucrările din ultima parte a vieții, de pe urma sa au rămas trei cărți de muzică pentru lăută (prima, Liber primus, editată la Lyon de Jacques Moderne, apărută în 1553, îi este dedicată cardinalului de Tournon; a doua, editată de Adrian Le Roy și Robert Ballard apare în 1564 la Paris, iar a treia apare în 1565 la Cracovia). Lucrările păstrate de la el (toate pentru lăută) cer o mare măiestrie a interpreților. Între ele se numără și 10 fantezii, 7 madrigale 8 cântece, și 14 motete.

A mai transcris pentru lăută motete ale compozitorilor contemporani lui, cum ar fi, Josquin des Prés, Nicolas Gombert, Clément Janequin, Jacques Arcadelt, Clemens non Papa,Roger Pathie și Orlando di Lasso.

Surse: monitorulexpres