altmarius

cultură şi spiritualitate

Valea Fântânilor, o candelă aprinsă în mijlocul câmpiei

Oltenia
Valea Fântânilor, o candelă aprinsă în mijlocul câmpiei

Traiul oamenilor din satul oltenesc s-a legat dintot­deauna ființial de locașul de închinare. Fie ele mai vechi sau mai noi, existența și utilul bisericilor străbune merg dincolo de timp și spațiu, ancorându-se în veșnicia unei credințe nestrămutate, vii și lucrătoare.

Găsim de fiecare dată folos și mai ales câștig duhovnicesc atunci când vorbim despre darul și jertfa pe care un creștin le aduce înaintea milei lui Dumnezeu. Nimic nu se compară însă cu dorința de a ridica în cinstea Ziditorului a toate locaș de închinare, casă euharistică în care să-și plece genunchii cei apăsați, să-și spună necazul și bucuria toți cei care se socotesc a fi după dreptate dreptslăvitori creștini. Așa se face că, ori de câte ori vorbim despre istoricul vreunui sfânt locaș de închinare, gândul nostru merge în primul rând spre ostenelile celor care l-au ridicat. Mai mult, fiecare loc în care Dumnezeu a rânduit să se ridice o biserică a devenit cu timpul reper de educație și cultură pentru doritorii de cele duhovnicești. Foarte multe din parohiile oltene desfă­șoară ample proiecte de catehizare, de prevenire a abandonului școlar, de combatere a analfabetismului și violenței juvenile.

Un loc cu istorie bisericească recentă

La 38 km distanță de municipiul Craiova, în latura de sud-vest a județului Dolj, se găsește o frumoasă așezare de oameni gospodari, numită din străbuni aproape metaforic Valea Fântânilor. Aici s-a ridicat nu de mult o biserică închinată Adormirii Maicii Domnului. Iniția­tiva a aparținut unor oameni de suflet, fii ai satului, remarcându-se în mod special Petre Petrescu și Dan Marin. Proiectul s-a materializat la data de 28 octombrie 2007, când s-a să­vârșit și slujba de Sfințire. Noul locaș de închinare venea să umple un mare gol spiritual, pe care parohienii l-au simțit pregnant de-a lungul vremii. Bucuria a fost mare, dat fiind faptul că în noua biserică parohială au început să se săvâr­șească sfintele slujbe, după un canon liturgic bine alcătuit.
Prin implicarea preotului Jan Laurențiu s-a demarat un nou proiect edilitar în vederea construirii unui nou locaș de închinare, de data aceasta având hramurile „Sfânta Treime” și „Naște­rea Maicii Domnului”. Lucrările se găsesc în prezent în plină desfășurare.

Activitatea catehetică și misionară din parohie se desfășoară în baza mai multor parteneriate de colaborare dintre preot și șco­lile din localitate. În acest context, alături de Fundația World Vision, parohia a reușit să dezvolte mai multe proiecte de caritate, implicându-se în prevenirea abandonului școlar și a absenteismului. De asemenea, prin proiectul „Alege școala!”, mai mulți elevi din parohie, cu posibilități financiare reduse, au fost trimiși în tabere de creație.

Programul liturgic al parohienilor de la Valea Mare este completat cu lectura duhovnicească. În acest sens, preotul paroh a pus la dispoziția credincioșilor săi peste 200 de titluri de cărți și reviste de profil religios și nu numai.

Galerie foto:
   

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor