Vâlcea are singura insulă din România locuită… de Dumnezeu

[altmariusnature]

http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=16948#.Vy78A06zqsc.facebook

•  

Se cunoaşte faptul că Vâlcea este judeţul binecuvântat de la natură cu unele din cele mai frumoase şi mai variate forme de relief, cu tradiţii care pornesc din Ardealul molcom, trec prin Muntenia pedantă şi coboară spre Oltenia temperamentală. Vâlcea este un judeţ modelat de artiştii cerului pentru a îmbina bunul gust, spiritualitatea, legendele, frumosul, poezia, totul într-o geografie atemporală.

De aceea, acest judeţ deţine mai multe lucruri unicat prin farmec, prin poveste, prin zestrea milenară a existenţei sale. Şi poate, dacă scoatem Dunărea şi Delta, cu ale sale grinduri, din criterii, atunci, putem spune că, aici la Vâlcea, există singura insulă locuită din România.

Între munte şi cer, între marginile Oltului cel umbrit doar de pădurile de fag şi brad, la Vâlcea avem cea mai spectaculoasă insulă, o arcă, poate a lui Noe, poate a viitorului, poate a raiului: insula Ostrov. Călimăneştiul deţine, astfel, un patrimoniu divin, o bucată de pământ sfânt, ridicat dintre ape cu sute de ani în urmă, sau un altar pe care râul creştin al Vâlcii l-a ocolit cu smerenie. Sau locul unde a căzut o bucată de rai….

Ostrovul este insula care înalţă un catarg din pământul sfânt al Vâlcii, aducând verii umbră, iar iernii, un palat ceresc printre gheţuri. Ca să ajungi pe Ostrov, trebuie să treci cu paşaportul curat al sufletului spre parcul natural care este gardat de regele Olt.

Aici s-a născut Dumnezeu, înainte de face lumea, se spune, pentru că această insulă nu a vrut să dispară niciodată. Iar ca Dumnezeu să aibă loc de popas când mai vine pe pământ, aici s-a vrut o mănăstire.

Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este cunoscută prin izvoarele sale minerale, de care auzise şi Napoleon al III-lea al Franţei, de la izvoarele I şi II  alimentându-se regulat.
Dar nu numai izvoarele medicale minerale dau emblemă acestei aşezări de pe malul Oltului, la ieşirea râului din defileul Cozia. Şi cele patru mănăstiri aflate la poalele munţilor Cozia reprezintă o destinaţie pentru pelerinii aflaţi, doar şi pentru un scurt răstimp, pe meleagurile Vâlcii, judeţ etichetat de către Mitropolitul Olteniei ca fiind Ierusalimul Românesc.

Însă aici, pe insula vieţii, singura insulă locuită din România, se află biserica dintre ape, biserica primelor slujitoare ale Domnului….

Biserica dintre ape, cum mai este cunoscut schitul Ostrov, aflat în Călimăneşti, are, ca act de naştere, documentul emis de cancelaria voievodului Radu cel Mare, la 1500. „Este atestat documentar ca prima mănăstire de maici dinŢara Românească. Ostrovul va fi pe rând – locaş de rugăciune, loc de surghiun şi penitenţă, incintă ocupată samavolnic, distrusă şi pustiită, teren zguduit de cutremure şi monument istoric deposedat de propriile obiecte de patrimoniu”, după cum precizează Arhiepiscopia Râmnicului.

Râul Olt pleacă din Harghita şi, undeva la Turnu Măgurele, în judeţul Teleorman, soseşte la Dunăre. Este al doilea ca mărime din România, traversează jumătate din ţară, cunoaşte munţi, dealuri şi şesuri. Minunea a făcut ca, în dreptul localităţii Călimăneşti – prima aşezare după ce părăseşte Munţii Făgăraşului, Oltul să dea naştere unei insule, singura insulă cunoscută din traseul său itinerar. Este vorba de insula Ostrov.
Insula are o vechime mai mare decât a dacilor, spun localnicii; mărturie au stat, până în anii 80, arborii seculari, pe care „zece oameni legaţi horă îi cuprindeau”; insula avea povestea ei.

Era bijuteria staţiunii vâlcene. Acolo, schitul dintre ape, ctitoria lui Radu cel Mare, aduna pelerinii, mai ales de 8 septembrie, la Naşterea Maicii Domnului, la hram.

Dar insula urma să dispară, aşa au vrut unii.

Drama acestei bijuterii se putea produce în 1980. Oltul a fost ales să fie primul râu din ţară regularizat, începând cu anii ’70, în sensul că statul român a început amenajarea hidroenergetică a întregului curs. Nu mai puţin de 20 de hidrocentrale se află azi, de la Făgăraş şi până la Dunăre, construite.

Încercarea decisivă pentru insulă, şi, mai ales, pentru mănăstirea Ostrov, a venit în anii 1978 –1981, când amenajarea hidroenergetică Călimăneşti a hotărât clar: Insula şi biserica trebuie demolate! Nu contau nici arborii seculari, nici credincioşii.
Negocierile s-au purtat mult timp între statul comunist şi Biserica Ortodoxă Română, în căutarea soluţiilor. Atunci, la insistenţele Episcopiei Râmnicului şi ale specialiştilor (foarte mulţi ingineri din cadrul Ministerului Energiei, directori de şantier), Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti, a elaborat un proiect de salvare a bisericii, foarte complex în acea vreme, prin ridicarea acesteia cu 6 metri, una dintre cele mai riscante soluţii aplicate în domeniul restructurărilor de monumente şi a doua lucrare de acest gen executată pe teritoriul României.

Ridicarea mănăstirii a început pe 11 august 1981 şi s-a derulat fără incidente majore, astfel încât monumentul a fost salvat, iar lucrarea catalogată drept una dintre cele mai curajoase iniţiative în domeniul restaurării.

În acest mod, insula şi mănăstirea există şi astăzi, supraînalţate cu 6 metri. Şi astfel, arca lui Dumnezeu a reuşit să rămână şi azi, şi peste timpul când se va sfârşi lumea asta. Restul este tăcerea străpunsă de şoaptele miilor, zecilor de mii de rugi, pe care foşnetul copacilor le picură în auzurile turiştilor de pe insulă….

Mihai IONESCU