altmarius

cultură şi spiritualitate

USL continuă şi desăvârşeşte distrugerea TVR, începută de PDL

Aşa cum spiritele înalte se înţeleg şi comunică peste capetele grupurilor din care conjunctural fac parte, mediocritatea şi spiritele josnice se întâlnesc şi complotează în numele găinăriilor care-i caracterizează, indiferent de grupurile din care fac parte. Pentru că aceste fiinţe n-au principii şi coordonate etice. Sunt pur şi simplu nişte mutanţi amorali care au, psihologic vorbind, configuraţia fizică a unui limbric, sau a unui intestin cu două capete: unul prin care înghit, altul prin care dejectează.

Paradigma PDL, în casă la USL

Ne-am obişnuit, timp de aproape patru ani, să identificăm aceste subspecii umanoide cu orcii PDL-işti şi cu comandantul lor suprem Traian Băsescu. Toate agresiunile comise de aceştia asupra populaţiei au declanşat lanţul de proteste care au dus la căderea a două guverne PDL, a referendumului de demitere a preşedintelui şi la rezultatul sever al alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Nu există argumente serioase că scurta guvernare USL de după căderea guvernului MRU ar fi justificat prin ceva meritoriu scorul nimicitor împotriva ARD. Avalanşa a fost declanşată de însuşi Traian Băsescu, nu de acţiunile USL. Ba, aş îndrăzni să afirm, bâlbele USL (mai ales cea din Parlament, cu ocazia invalidării referendumului) chiar au mai temperat această avalanşă...

În afară de lipsa de merite vizibile la nivel de structură politică (la nivel de persoane mai găsim, totuşi, câte ceva), USL-ul a declanşat, în paralel cu campaniile de alegeri locale, referendum şi alegeri parlamentare, şi campaniile de jaf sub toate formele „tradiţionale” ale acestuia, copie la indigo a paradigmei PDL. Pe câteva dintre acestea, CERTITUDINEA le-a semnalat public sau direct la guvern, în calitate de membru fondator şi activ al CNSC, cu care USL-ul are un protocol de colaborare (neonorat prin nimic, până acum). Reamintesc, în treacăt, înlocuirile absurde ale unor manageri din reţeaua spitalelor CFR, proces care a început imediat după numirea guvernului USL şi este încă în derulare, prin cazul Spitalului Regional CF din Sibiu.

Elwis, mai tare ca Lăzescu

Dar cea mai deşănţată acţiune de distrugere a unei instituţii de interes naţional este cea privitoare la Televiziunea Română. A semnalat-o în repetate rânduri şi CERTITUDINEA, şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile. Mai mult decât atât, pe 18 octombrie, CNSC a iniţiat o acţiune de solidaritate cu protestul angajaţilor SRTV, împotriva deciziei lui Claudiu Elwis Săftoiu de concediere colectivă. Acţiunea CNSC a fost urmată de o întâlnire a protestatarilor cu Ion Roşioru, directorul de cabinet al PDG, căruia i-au fost formulate, în afară de revendicări, propuneri de soluţii punctuale pentru redresarea instituţiei, cu totul altele decât concedierea colectivă. A doua zi după protest, preşedintele director general al SRTv Claudiu Elwis Săftoiu şi-a revocat Ordinul 661/2.10.2012, de alcătuire a comisiilor de selecţie pentru evaluarea angajaţilor. A fost o mică victorie a solidarităţii împotriva arbitrariului, dar de scurtă durată, pentru că evaluările au avut loc, iar lista cu disponibilizări e finalizată. Conform scenariului iniţial.

Aş accepta prezumţia excesului de zel (chiar şi din partea unuia ca Elwis Săftoiu) în redresarea unei instituţii atât de importantă ca Televiziunea Română, dacă faptele contradictorii cu discursul nu l-ar incrimina pe preşedintele director general. În timp ce clama salvarea televiziunii prin măsuri drastice de disponibilizare, a angajat cel puţin 200 de oameni (au fost mai mulţi, dar aceştia sunt reperabili). Păi l-a întrecut în performanţă chiar şi pe Alexandru Lăzescu, fostul preşedinte care, mai modest, a angajat, în aproximativ doi ani, doar vreo 600. În ritmul ăsta, Elwis ar putea ajunge, într-un mandat întreg, la 2.400 de angajări. Era normal, deci, să dea afară pentru a înlocui. Dar, chiar aşa, să dai afară profesioniştii, ca să pui în loc – ce? Prin ce miracol al revelaţiei divine a reuşit Elena Golu (şef serviciu tehnic în TVR, inginer venit de la Automatica) să obţină un punctaj de 91,89, în timp ce directorul tehnic Horia Cazan doar 88,00 puncte? Sau ingineri profesionişti de mare clasă (cu studii de înaltă specializare) ca Ene Daniel sau Pavel Vivisenco, pe care multe televiziuni private îi folosesc fără să ezite (pentru că se numără printre puţinii specialişti care pot proiecta şi monta care de reportaje), să obţină punctaje de doar 76,00, respectiv 74,44? Horia Cazan, Ene Daniel şi Pavel Vivisenco sunt nume cu care se identifică însăşi existenţa Televiziunii Române, încă de la începuturile ei, când nu era „liberă”.

Palmaresul profesional al lui Cristian Zgabercea

Fac o paranteză şi mă întreb retoric: ce sergent de circulaţie şi-ar permite să evalueze calităţile de conducător auto ale lui Titi Aur, de pildă, şi să-i dea un calificativ satisfăcător? Şi, ca un corolar, cine o fi făcut evaluarea celor trei profesionişti din TVR, dându-le un punctaj cel mult de trecere? Aceleaşi persoane care i-au dat lui Cristian Zgabercea un punctaj absolut nesimţit, de 95,64? Pentru comparaţie cu cei trei, este bine să reamintim că „palmaresul” profesional al lui Zgabercea, cunoscut de altfel de toată instituţia, este acela de fost muncitor în TVR, care a cumpărat, în anii democraţiei post-socialiste, un car de reportaje pe care îl folosea, ca privat, pentru anumite transmisii ale TVR. Apoi, pentru că avea la TVR o datorie de 500.000 de euro, şi-a falimentat propria firmă ca să scape de plată (sau, poate, chiar a dat faliment pe bune, ceea ce înseamnă, mai grav, incompetenţă managerială). Ei, bine, acest „superprofesionist” al domeniului a fost adus de Elwis Săftoiu pe post de consilier personal, ca să hotărască destinele SRTV. Dar, apropo, ce căuta Zgabercea la evaluare? Că doar avea contract de colaborare, ca profesionist extern, nu? A fost angajat între timp? Când? În perioada în care se fac disponibilizări? Deci, care-i explicaţia? Se pregăteşte, oare, Cristian Zgabercea să cumpere carele 1 şi 7 după ce vor fi casate (deşi sunt în foarte bună stare tehnică) pentru ca apoi să plece şi să-şi reia colaborarea cu TVR după vechiul algoritm?

Analfabetism organizatoric

Faptul că „generalii de carieră” din televiziune au fost evaluaţi de „sergenţi de intendenţă” este probat şi de nivelul hilar, frizând analfabetismul organizatoric, al procedurii de selecţie pentru stabilirea ordinii de „prioritate la concediere”. Evaluarea a fost urmată, cum era şi firesc, de o ploaie de contestaţii, majoritatea de la comisia nr. 6 (au fost 18 în total, dintre care 13 pentru Bucureşti). Iată câteva dintre obiecţiile contestatarilor:

- testul grilă nu conţinea întrebări din domeniul de competenţă prevăzut în fişa postului;

- în cadrul testului grilă au fost întrebări comune pentru mai multe categorii de personal care nu desfăşurau activităţi comune, deşi existau seturi de întrebări pentru fiecare funcţie în parte;

- testele grilă nu au fost securizate, ele putând fi înlocuite oricând şi fără posibilitatea de a dovedi acest fapt;

- nu au fost stabilite criterii concrete şi unitare pentru evaluarea şi notarea memorului de activitate;

- nu a existat o formulă de calcul pentru determinarea punctajului total obţinut la cele trei probe: test grilă, memoriu de activitate şi interviu;

- nu au fost detaliate notele pe fiecare probă iar la interviu nu au fost făcute publice notele acordate de fiecare membru al comisiei;

-  nu a fost respectat regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei.

 

“Cine dracu’ vă credeţi voi?”

Mi-aş fi dorit din suflet ca toată această situaţie grotesc-dramatică din TVR să fie „opera” PDL-ului. Din păcate, nu a fost aşa. Ceea ce se întâmplă acum e lucrarea celor pe care, la 9 decembrie, i-am votat şi eu. Pentru că, vrem-nu vrem, Claudiu Elwis Săftoiu este impus de USL, iar dacă Televiziunea Română va fi vândută sau concesionată (are cele mai mari studiouri din Europa iar Dan Voiculescu ştie asta!) vânzătorul instituţiei, sau complicele, este, în fapt, USL-ul. Care nu se deosebeşte cu nimic de PDL, pe ai cărui fruntaşi i-am descris la început: nişte fiinţe vermiculare cu anatomie esenţializată la maximum şi două orficii la capete: unul pentru înghiţit, altul pentru dejectare.

 

Cu amărăciune şi disperare, îmi vine să le zic şi eu - lui Claudiu Elwis Săftoiu şi celor care-l împing din spate (adică "baronilor" USL) - ceea ce le-a zis euroscepticul britanic Nigel Farage lui José Manuel Barroso şi “ciracilor” lui din Parlamentul European: “Cine dracu’ vă credeţi voi?”… Chiar aşa, nu vă e teamă, domnilor proaspăt majoritari în Parlamentul României, de cei a căror voinţă v-a propulsat la conducerea ţării? Nu vă e teamă că vă pot da jos mai repede decât pe predecesori? Nu subevaluaţi electoratul, domnilor, căci nu este doar flămând şi disperat! Acum este şi antrenat...

 

P.S. Vineri, 7 decembrie 2012, un angajat al TVR Târgu-Mureş s-a sinucis în locuinţa sa. Numele acestuia este Nagy Jozsef, era din localitatea Ogra, şi era un admirabil profesionist al personalului tehnico-administrativ al TVR Târgu-Mureş. Potrivit MEDIAFAX, care-l citează pe Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, la care este afiliat sindicatul din Televiziunea Română, Nagy Jozsef s-ar fi sinucis din cauza presiunilor resimţite ca urmare a procesului de evaluare de personal din TVR, în urma căruia se vor face disponibilizări colective.

 

Sursă: certitudinea.ro

 

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor