cultură şi spiritualitate
Aproape jumătate din numărul de carnivore mari ale Europa se găsesc în Carpaţii României. Cel mai mare carnivor al zonei, supranumit şi "regele pădurilor europene", este ursul brun - specie protejată în Uniunea Europeană.
Aproape jumătate din numărul de carnivore mari ale Europa se găsesc în Carpaţii României. Cel mai mare carnivor al zonei, supranumit şi "regele pădurilor europene", este ursul brun - specie protejată în Uniunea Europeană, fiind inclus pe "lista roşie" a animalelor pe care de dispariţie. In multe ţări europene specia a dispărut din habitatele distruse de intervenţia omului, în schimb, în pădurile din România încă se mai găsesc populaţii viabile de urşi, dar care sunt greu de gestionat. De câtiva ani, se relatează cazuri în care urşii coboară din păduri în zonele locuite, producând mari pagube. Mulţi oameni au fost răniţi şi zeci de animale domestice au fost ucise. S-au înregistrat stricăciuni şi în culturile agricole, la stâni sau în stupine. Autorităţile locale din mai multe judeţe din zonele de munte par depăşite de situaţie şi cer Ministerului Mediului să intervină în soluţionarea acestei probleme.
Aflăm de ce s-a ajuns la această situaţie de la Cristian Pap, coordonator regional Arii protejate WWF România: "S-a ajuns aici din cauza unui cumul de factori şi vorbim aici inclusiv de fragmentarea şi reducerea habitatelor ursului. Asistăm cu toţii la o tăiere masivă a padurilor şi asta se întâmplă în toate masivele din ţară. Vorbim apoi de reducerea bazei de hrană naturală, adică există tot mai puţine specii- pradă pentru urşi şi alte carnivore mari. Dispar şi fructele de pădure, mai ales toamna culegătorii stau 1- 2 luni prin păduri culegând fructele de pădure. Pe de altă parte, urşii coboară în localităţi fiind atraşi de către deşeurile care nu sunt bine depozitate, cât şi de fructele din livezi. Dar putem vorbi şi de o schimbare a comportamentului acestora datorat managementului cinegetic care se practică. Există vânători care hrănesc intens ursul pentru a-l menţine cât mai aproape de fondul lor de vânătoare."
In vara acestui an, din cele 18 asociaţii de vânătoare din judetul Harghita, 12 au depus cereri de recoltare pentru 73 de urşi şi 12 lupi. S-a aprobat doar recoltarea a şase exemplare de urs, chiar dacă de la începutul anului s-au înregistrat, doar în acest judeţ, peste 340 de pagube produse de animalele sălbatice, din care 80 la sută provocate de urşi. În aceasta toamnă, Ministerul Mediului a aprobat un ordin pentru prinderea a cel mult 140 de exemplare periculoase, din toată ţara, însă reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare sunt de părere că e nevoie de mult mai mult. De exemplu, în judeţul Covasna se estimează că efectivul optim de urşi ar fi de aproximativ 700 de exemplare, însă numărul real al acestora este aproape dublu.In timp ce autorităţile locale cer aprobarea de urgenţă a autorizaţiilor de recoltare a urşilor, ecologiştii propun soluţii neletale care să protejeze această specie. Ei nu sunt de acord cu sistemul de derogări care să permită împuşcarea urşilor ca măsură de prevenire a conflictelor, anticipând modul mascat de vânătoare la trofee.
Activistul de mediu, Gabriel Păun: "Vânătoarea de trofeeestecauza principală a isteriei de astăzi, care este una artificială din punctul nostru de vedere şi care a dus la problema cu care ne confruntăm astăzi. Dacă ne uităm la istoria României, până în anii '80 şi '90, coexistenţa omului cu animalul sălbatic era ceva care funcţiona foarte bine.. In momentul în care industria trofeelor s-a dezvoltat şi a prins rădăcini în România a început să fie o problemă care a degenerat până la gradul de isterie. Această industrie a venit la pachet cu nişte servicii care au însemnat de fapt instalarea de observatoare pentru împuşcarea urşilor în imediata vecinătate a comunităţilor locale. Cele mai multe sunt în judeţele Covasna şi Harghita unde sunt şi cele mai mari estimări de populaţii de urs. Acolo sunt şi cele mai mari probleme, pentru că ursii au fost scoşi din pădure, aduşi la marginea ei, iar dacă nu li se mai dă hrană la acele observatoare ne confruntăm cu problemele pe care le avem astăzi."
Ecologiştii sunt de parere că ursul brun are nevoie de habitate întinse în care să se poată deplasa fără a interacţiona cu omul, prin intermediul unor coridoare de trecere. Cei de la WWF România derulează deja o serie de proiecteşi campanii tocmai pentru a proteja mediul natural şi urşii bruni din Carpaţi, după cum ne spune Cristian Papp, coordonator regional arii protejate WWF România: "Am avut în perioada 2012-2014 un proiect în Maramureş care s-a numit "Graniţe deschise pentru urşii din Carpaţii României şi Ucrainei" unde am încercat să venim cu soluţii pentru conservarea biodioversităţii, în special a carnivorelor mari, prin păstrarea conectivităţii ecologice în Carpaţi şi reducerea riscului fragmentării habitatelor. Am identificat inclusiv nevoile de reconstrucţie ecologică pentru aceste coridoare, mergând mână în mână cu menţinerea utilizării durabile a resurselor naturale.. Toate activităţile noastre de conservare merg mână în mână şi cu această componentă de dezvoltare durabilă a comunităţilor. Sigur că am avut multe alte proiecte, inclusiv cele din Carpaţii de sud-vest unde am încercat să identificăm zonele critice pentru habitatele ursului, zone de sălbăticie. In prezent, avem un proiect în derulare"Transgreen", un proiect internaţional care vine cu soluţii pentru construirea de infrastructuri de transport cu un impact cât mai redus asupra mediului. Venim cu soluţii concrete împreună cu autorităţile care să îmbine atât parte de dezvoltare a infrastructurii, cât şi de menţinere a conectivităţii ecolgice. Deci, vorbim de o infrastructură verde care este esenţială atât pentru om, cât şi pentru animale. In acelaşi timp, avem un alt proiect în derulare care se numeşte "EU Large Carnivores" - un proiect Life prin care încercăm să reducem aceste conflicte dintre carnivore şi oameni. Ne uităm inclusiv la această componentă de conectivitate ecologică, pentru că din cauza lipsei conectivităţii în anumite zone, putem asista inclusiv la conflicte dintre urşi şi oameni. Neavând coridoare ecologice care să le faciliteze trecera dintro zonă în alta, urşii pot să ajungă în anumite zone locuite şi atunci asistăm la multe accidente, din păcate. Ele ar trebui evitate."
Soluţiile propuse de organizaţiile de mediu se referă la realizarea unor garduri electrice, înfiinţarea unui Serviciu de Urgenţă al Animalelor Sălbatice şi o mai bună gestionare a deşeurilor în localităţile de la poalele munţilor. Unii au mai propus ca urşii să fie relocaţi, însă există riscul că majoritatea exemplarelor să se întoarcă în zona în care au fost capturaţi. În tot acest timp, Ministerul Mediului lucrează la un plan de managment pentru gestionarea populaţiei de urşi şi promite să-l pună în dezbatere publică cel târziu în ianuarie. Se are în vedere şi un recensământ al urşilor din Carpaţi, pentru a şti câţi urşi avem.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius