altmarius

cultură şi spiritualitate

Unora le place... blues-ul

 

Smokin' Joe Kubek, unul dintre cei mai buni chitarişti de blues însoţit de Bnois King. Un tandem dorit pe toate scenele lumii la ora actuală.

 

O să întrebaţi probabil de unde vine această apreciere. Se datorează în primul rând sunetului chitarei lui Joe Kubek şi improvizaţiilor sale incendiare. Alăturaţi sunetului electric, pregnant, al chitarei lui, vocea lui Bnois King, foarte caldă, foarte apropiată de suflet. Contrastul dintre rock blues şi jazz blues, combinaţia celor două stiluri face ca oricine îi ascultă pe cei doi, chiar dacă nu s-a aflat printre împătimiţii bluesului să îşi dorească să intre în acest "club".

O lume sonoră plină de emoţie

Este ceea ce cred că s-a întâmplat luni seară (11 aprilie 2011) la clubul Jukebox din Bucureşti. Cu siguranţă, majoritatea celor care s-au aflat în sală îi ştia bine pe cei doi interpreţi americani. Nu toţi însă. Probabil că prezenţa unora dintre spectatori s-a datorat mai degrabă curiozităţii de a-i vedea pe Smokin' Joe Kubek şi Bnois King şi mai puţin pasiunii lor pentru acest gen. Lumea sonoră pe care cei doi interpreţi au înfăţişat-o a fost atât de diversă şi de plină de emoţie, încât, cu siguranţă cei mai puţin apropiaţi s-au alăturat după acest concert numeroşilor fani ai blues-ului.

Cât îi priveşte pe "iubitorii de blues", aceştia s-au putut bucura din plin de combinaţia incredibilă pe care o realizează cei doi, Kubek şi Bnois King. În timp ce primul electrizează publicul cu stilul său ce îşi are originile în muzica texană pentru chitară, cel de-al doilea, prin fineţea sunetului chitării bas şi căldura vocii, care merge uneori spre şoaptă, te poartă spre sound-ul Louisianei şi aduce aminte de improvizaţiile de jazz. Sunt două laturi ale aceleiaşi lumi, două faţete ale blues-ului.

Atmosferă uimitoare în pofida slabei mediatizări

Dacă ar fi să găsim un minus al concertului, acela a fost mediatizarea poate mult prea discretă şi din acest motiv a avut parte de o audienţă care nu a fost în concordanţă cu importanţa acestui eveniment. Sigur, nu vorbim despre un concert rock, ce atrage un public numeros, dar chiar şi aşa adresându-ne acelei categorii de public "de nişă", este păcat ca un asemenea concert să nu aibă parte de cât mai mulţi împătimiţi ai blues-ului şi de câţi mai mulţi dornici de muzica de bună calitate. Numărul spectatorilor a fost suplinit însă de atmosferă, acea atmosferă specifică oricărui concert de blues. Şi asta pentru că luni seară toţi cei care s-au aflat la clubul Jukebox au simţit muzica alături de Smokin' Joe Kubek şi Bnois King.

 

Simona Tănascu

Vizualizări: 23

Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe Aprilie 14, 2011 la 7:36am
Chiar daca nu foarte numerosi, in comparatie cu alte genuri muzicale, blues-ul isi are fanii lui! Un astfel de concert nu poate decat sa deschida o noua perspectiva, prin combinarea celor doua stiluri atat de diferite, si sa largeasca randurile pasionatilor ... Un lucru bun, muzica de calitate!!!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor