altmarius

cultură şi spiritualitate

Unitate de credință și unitate de neam în Anul Centenar

An omagial
Unitate de credință și unitate de neam în Anul Centenar

Prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009, tuturor românilor migranți. Această duminică reprezintă un bun prilej de a adresa cuvânt de binecuvântare şi de întărire duhovnicească credincioșilor ortodocşi români care s-au stabilit sau lucrează temporar în străinătate.

Prin cultivarea conștiinței unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a contribuit la pregătirea marilor evenimente istorice, având ca scop unitatea naţională a românilor, şi anume: Unirea Principatelor (1859), Independența de stat a României (1877-1878) și Marea Unire (1918), decisivă pentru constituirea statului național unitar România.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozitive pentru noul stat român întregit și pentru Biserica Ortodoxă Română. La 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de Mitropolit primat al României a fost ales Episcopul Caransebeșului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmând apoi desfășurarea procesului de organizare unitară a Bisericii din întreaga Românie.

La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, regele Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa" sub același sceptru.

În ultimul deceniu, nevoile spirituale ale românilor aflaţi departe de ţară au determinat Biserica Ortodoxă Română să aibă ca prioritate pastorală întărirea comunităţilor româneşti din jurul graniţelor ţării şi din diaspora română, o realitate nouă care a căpătat o amploare nemaiîntâlnită în istoria poporului român. În acest sens, Patriarhia Română a cultivat unitatea și identitatea românilor prin înființarea de eparhii, protopopiate și parohii, precum și prin programe sociale, educaţionale şi culturalemenite să răspundă concret solicitărilor venite din partea credincioşilor. Totodată, prin activitatea liturgică şi pastoral-socială a ierarhilor şi clericilor ortodocşi români din străinătate, Biserica Ortodoxă Română se străduieşte să edifice, deodată cu biserica din suflet, şi locaşuri de cult acolo unde există comunităţi româneşti, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creştin ortodox aflat în străinătate să poată asculta sfintele slujbe în limba maternă, să se poată spovedi şi împărtăşi într-o biserică românească, păstrând astfel legătura cu Biserica-mamă din ţară. De asemenea, Patriarhia Română ajută financiar, după po­sibilități, aceste comunități româ­nești, fie direct, fie prin demersurile și recomandările necesare pe lângă Secretariatul de Stat pentru Culte și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. În acest context, în data de 17 iulie 2018, la Palatul Patriarhiei a fost semnat Protocolul de colaborare între Patriarhia Română și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Acest protocol prevede o serie de proiecte, programe și acțiuni care urmăresc sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării pentru păstrarea identității etnice, culturale și religioase. Eforturile comune în beneficiul comunităților românilor de pretutindeni privesc construcția, repa­rația, conservarea și dotarea bisericilor, bibliotecilor și muzeelor, prin renovarea și întreținerea caselor memoriale, a monumentelor istorice și a cimitirelor. Pe lângă acestea se dorește organizarea de evenimente tradiționale cu ocazia marilor sărbători, diverse manifestări culturale, tabere pentru copiii și tinerii din afara granițelor țării, concursuri de limba română, derulate în cadrul proiectuluiȘcoala de Duminică, ore de religie având drept scop familiarizarea copiilor cu credința ortodoxă, cu legătura dintre credinţa creştină şi cultura română, dar și cu respectarea libertății religioase.

În mod deosebit, slujbele liturgice transmise zilnic de Radio TRINITAS şi Televiziunea TRINITAS ale Patriarhiei Române sunt de un real folos duhovnicesc pentru românii ortodocși aflați vremelnic sau stabiliți departe de ţară.

Anul 2018, An Centenar dedicat Făuritorilor Marii Uniri de la 1918 este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii româ­nești, și, deopotrivă, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul noii Catedrale Naționale.

Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor Patriarhiei Române din ţară și străinătate, precum și a Guvernului României, a Primăriei Municipiului Bucureşti, a altor primării şi a unor consilii judeţene din România, în ziua de 25 noiembrie 2018, va fi sfințită Catedrala Națională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritualității româ­nești. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, unește simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor ­Neamului.

Mulţumim şi pe această cale ierarhilor, clericilor şi credincioşilor din diaspora română care, asemenea multor ctitori de biserici şi mănăstiri, au susţinut împreună cu românii ortodocşi din ţară continuarea și finalizarea tuturor lucrărilor la Catedrala Națională, trăind astfel bucuria că sunt şi ei „neam de voievozi", români iubitori de Hristos, ctitori de Biserică și de Neam.

Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să dăruiască tuturor românilor aflaţi printre străini sănătate şi mântuire, pace şi fericire, dimpreună cu bucuria de a-şi păstra totdeauna credinţa ortodoxă, unitatea de neam şi spiritualitatea românească!

Cu preţuire şi părintească binecuvântare,

 

† DANIEL 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

(Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români - 19 august 2018)

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor