Unirea care obligă la demnitate

[Convergențe - Lumina]

Unirea care obligă la demnitate

Editorial 

Pr. dr. Ciprian Apetrei

Duminică, 1 decembrie 2013

Pr. dr. Ciprian Apetrei

http://ziarullumina.ro/editorial/unirea-care-obliga-la-demnitate

1 decembrie 1918 este o zi excepţională pentru poporul român, ce încununează un an de graţie 1918, când Regatul României s-a unit cu Basarabia, Bucovina şi Transilvania. A fost rânduiala Bunului Dumnezeu pentru jertfa tinerilor români de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, care au ţinut în viaţă statul român ca anul 1918 să fie anul unirii tuturor românilor într-un singur stat naţional-unitar. România anului 1918 a fost dăruită de Dumnezeu cu oameni excepţionali, care au ştiut să transforme înfrângerea Armatei Române din Primul Război Mondial într-o victorie în plan diplomatic şi mai ales a exprimării libere a voinţei naţionale, ca românii să trăiască într-un singur stat unitar, avându-şi coloana vertebrală în Arcul Carpatic. Ca oameni ai Bisericii nu putem vedea în acest an de graţie 1918 decât lucrarea Bunului Dumnezeu care, datorită credinţei şi iubirii de neam a acestui popor, a făcut posibil ca românii să se reunească într-o singură ţară. Cu adevărat în anul 1918 românii au fost conform stemei de pe drapel, şi anume vulturul cu crucea în plisc, şi ca dintr-un singur piept 100.000 de oameni la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 şi-au strigat păsul de veacuri de a se uni cu ţara. Când te gândeşti la aceşti oameni şi la dragostea lor faţă de neam cu adevărat, şi acum, la 95 de ani de la acest eveniment, mulţumeşti Bunului Dumnezeu că te-ai născut şi faci parte din binecuvântatul popor român şi că trăieşti pe aceste plaiuri binecuvântate, care sunt Grădina Maicii Domnului. Astăzi mai mult ca oricând trebuie să înţelegem că avem o datorie sfântă, lăsată de făuritorii României Mari, de a păstra vie candela credinţei noastre strămoşeşti şi de a fi demni ca vulturii, având conştiinţa că în Europa de astăzi aducem raza de lumină a valorilor noastre creştin-ortodoxe bimilenare şi că suntem un popor născut creştin prin sârguinţa şi lucrarea de propovăduire a celui Întâi chemat la Apostolat de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Andrei. Nu e nimic întâmplător atunci când ne gândim că sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei din 30 noiembrie este legată tocmai cu ziua de 1 decembrie, ziua cea mai importantă din istoria poporului român. Nu se putea altfel pentru că datorită credinţei creştine aduse pe meleagurile noastre de Sfântul Apostol Andrei neamul nostru a reuşit, în pofida tuturor migraţiilor şi a năvălirilor care au venit peste teritoriul ţării noastre în decursul istoriei, să supravieţuiască ca popor de sorginte latină, dar cu credinţă creştin-ortodoxă. Este un miracol cum, într-o mare slavă şi cu o ocupaţie de mai bine de 800 de ani a Transilvaniei, elementul românesc ortodox a rămas dominant, arătând că atunci când un neam nu-şi uită credinţa şi Îl cinsteşte aşa cum se cuvine pe Dumnezeu după cum a moştenit de la moşii şi strămoşii săi, atunci dăinuieşte spre a slăvi pe Dumnezeu şi spre a mărturisi prin fapte credinţa în Dumnezeu Cel Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. De aceea, astăzi avem mai mult ca oricând nevoie de simboluri. Un astfel de simbol al unităţii neamului şi al mărturisirii credinţei înaintea lui Dumnezeu este Catedrala Mântuirii Neamului, care atunci când va fi gata îi va reprezenta pe toţi românii din toate provinciile istorice şi va fi un liant şi un simbol al unităţii noastre naţionale şi al creştinismului ortodox apostolic de pe pământul României.