Un vajnic basarabean, Pantelimon Halippa

[altmariusistoric]

 – de Georgeta Filitti

https://radioromaniacultural.ro/un-vajnic-basarabean-pantelimon-hal...

 

Provincia răsăriteană a revenit în hotarele românești, în martie 1918, prin dăruirea, stăruința și sacrificiul multor fii ai ei. Între aceștia, Pantelimon Halippa are un parcurs de viață exemplar și ceea ce a îndurat după al doilea război mondial rămâne emblematic pentru soarta luptătorilor naționaliști din preajma Rusiei sovietice.

Pantelimon Halippa s-a născut în județul Soroca, în 1883, în casa unui dascăl de biserică, rămas statornic în folosirea limbii române la slujbă. Pantelimon a urmat Școala spirituală din Edineț, în limba rusă, vreme de cinci ani, iar Seminarul Teologic din Chișinău, absolvit în 1904 îl pregătea, desigur, pentru cariera preoțească. Dar nu simțea nici o chemare să slujească în altar încât alege Facultatea de științe naturale din Dorpart (Estonia). O întrerupe în 1905, când se lasă prins în vârtejul revoluționar, organizând grupul Pământenia basarabeană. Apoi contactele cu Zamfir Arbore, Constantin Stere, Vasile Stroescu îl orientează spre militantismul politic, materializat, între altele, în fondarea Partidului Național Moldovenesc, prezidat de Paul Gore. Participă la Congresul țăranilor din întreaga Rusie, ținut la Moscova, și devine o persoană subversivă pentru Ohrana, temuta poliție politică țaristă.

În 1906, scoate foaia Basarabia, gazetă național democrată, în limba română, cu caractere latine. Avea să fie suspendată după 78 de numere deoarece a publicat marșul lui Andrei Mureșanu Deșteaptă-te, române! Peste doi ani, publică Pilde și povețe, în colaborare, considerată prima carte literară apărută în Basarabia.

S-a refugiat în Regat unde a urmat Facultatea de Drept; respinge oferta de a deveni cadru universitar și se reîntoarce în provincia de baștină. Aici scoate, începând din 1913, în colaborare, Cuvânt moldovenesc, adresat, cum mărturisește chiar el, ”poporului de jos pentru a-l cultiva”. Concomitent, înființează școala duminicală pentru muncitori. În 1917 se numără printre fondatorii Partidului Național Moldovenesc, al cărui program era explicit: lupta pentru autonomie și dreptul la autodeterminare națională. Basarabia se trezește la viață, oamenii devenind tot mai conștienți de necesitatea implicării pe scena politică. Acesta e și înțelesul Congresului preoților, cel al studenților, apoi al învățătorilor, al țăranilor unde Pantelimon Halippa ajunge o voce tot mai respectată. Poartă discuții cu Lenin la Petrograd; conducătorul bolșevicilor îl sfătuiește ca orice decizie s-o ia prin Sfatul Țării iar ajutor să ceară României pentru deschiderea anului de învățământ în limba română. La Congresul ostașilor moldoveni, liderul basarabean avea să descrie plastic situația provinciei: ”De veacuri întregi pe noi ne întind și ne dezbină vrăjmașii…, acum ne-am strâns frații grămăjoară. Singura noastră nădejde rămâne unirea cu țara”. În noiembrie 1917 s-a constituit Sfatul Țării, el devenind vicepreședinte. ”Are o înfățișare impunătoare de luptător, vorbește limpede, energic, într-o limbă ireproșabilă” – îl caracteriza un contemporan. A redactat atunci Proclamația prin care Basarabia devenea Republica Moldovenească Autonomă. La 24 ianuarie 1918, de ziua Unirii Principatelor, proaspăta republică s-a declarat independentă. La câteva luni după proclamarea unirii, în noiembrie 1918, a devenit președintele Sfatului Țării. A făcut parte, alături de Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan și Ștefan Ciobanu, din delegația care a dus la Iași proclamația unirii. Așa cum avea să mărturisească peste ani, cea mai mare bucurie a resimțit-o participând la adunările de la Cernăuți și Alba Iulia care aduceau și restul provinciilor istorice ”într-o Românie reîntregită, liberă și independentă”.

După război s-a înregimentat în Partidul Național Țărănesc; a fost în repetate rânduri ministru și deputat, rămânând totodată un artizan al apropierii provinciei sale de țara mamă. A întemeiat Universitatea populară din Chișinău, Conservatorul, Societatea scriitorilor și publiciștilor basarabeni. A fost membru al Academiei Române și a condus revista Viața Basarabiei. Spiritul civic de care a fost animat Halippa l-a apropiat și de masonerie, unde a dobândit gradul 33, în dorința de a face mai bine cunoscută în străinătate situația Basarabiei desțărate vreme de un secol.