Cel mai mare incendiu din istoria modernă a Capitalei a izbucnit la 23 martie 1847, chiar de Paşte. Oficial, flăcările au ucis 15 oameni, alţi zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri au fost făcute scrum. Joaca unui băieţel cu un pistol a provocat un adevărat dezastru: aproape 2.000 de clădiri şi 12 biserici au fost mistuite de flăcări!
Bucureştiul era descris, în secolul al XIX-lea, drept „un oraş în care totul părea să conspire pentru a-l face o pradă uşoară la izbucnirea incendiilor".
Mai multe hanuri şi biserici au fost făcute praf, în 1704, 1766 şi 1804, însă cel mai aprig incendiu a fost cel din 1847. Documentele istorice consemnează faptul că focul n-a putut fi stins timp de câteva săptămâni, iar vâlvătaia a făcut ca pământul să se răcească abia după încă o săptămână.
Molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu aproape doi metri faţă de nivelul oraşului. Anton Pann a fost martor ocular al acestui incendiu şi a descris, ulterior, cum a ars un sfert din Capitală, jurnalul său fiind păstrat la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti.
Pann povesteşte că vâlvătaia a băgat spaima în locuitorii care însă nu s-au pierdut cu firea şi au participat umăr la umăr ca să oprească distrugerile.
Flăcările au fost provocate de joaca nesupravegheată a fiului cluceresei (mare dregător) Zinca Drăgănescu care a descărcat un pistol spre podul plin cu fân al şopronului. Vântul foarte puternic a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune în partea de est a oraşului.
„Incendiul a mistuit zona Curţii Vechi de lângă Hanul lui Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviţei, întinzându-se spre Colţea, zona Sf. Vineri, până în Calea Văcăreştilor. Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, focul a pricinuit pagube evaluate la peste 30.000 pungi de aur, provocând şi moartea a «mulţime de negustori, care s-au stins cu totul»", scria la acea vreme şi cronicarul Ioan Sân Dobre Cojocarul.
Refugiaţi pe Dealul Mitropoliei
Unii localnici s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei, de unde au privit îngroziţi cum focul mistuie totul în calea sa. „Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor", scria Anton Pann.
Potrivit directorului Muzeului Naţional al Pompierilor Bucureşti, Vasile Bălan, 12 biserici au fost distruse: Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Sf. Antonie de la Puşcărie (toate sunt în zona Hanul lui Manuc), Bărăţia, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mina din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf. Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă Hala Traian), Ceauş Radu şi Sf. Ştefan.
„Fir de aţă nimeni n-a scos din foc"
Acoperişul Hanului lui Manuc , devastat de incendiu
Cronicarul nota că, la vestea izbucnirii focului, marii dregători adunaţi în palatul lui Bibescu (din Piaţa Unirii de astăzi), au rupt-o la fugă spre casele lor. Toptangii şi pânzarii, braşovenii şi rachierii, cavafii şi şalvarangiii, toţi cei care populau centrul comercial al oraşului, îşi îngrămădeau avutul în mijlocul uliţelor, încurcând pompierii şi soldaţii „miliţiei pământene" veniţi în ajutor.
Alţii, după un vechi obicei, îşi adăpostiseră mărfurile după zidurile hanului Sf. Gheorghe Nou. Focul, însă, a biruit zidurile de cetate ale acestuia astfel „că fir de aţă nimeni n-a scos", scria în continuare Anton Pann.
Şi arhimandritul Nicodim Greceanu nota că „duminică, la 8 ceasuri din zi s-a aprins târgul buricul Bucurescilor, arzând toate prăvăliile, Hanul Sf. Gheorghe, Hanul lui Matei Vodă, Sărăria Veche cu târgul Cucului şi la vale până în casele lui Costriş. Fiind focul până la 8 ceasuri din noapte dând însă puţină ploaie s-a mai potolit".
Începe reconstrucţia Bucureştiului
Oficial, flăcările au ucis atunci 15 oameni, alţi zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri (locuinţe, prăvălii, hanuri, biserici) au fost făcute scrum.
Lupta cu focul a fost una grea pentru că, în lipsa autospecialelor de astăzi, pompierii s-au folosit de pompe manuale şi au fost ajutaţi de sacagii care transportau apa din Dâmboviţa în butoaie.
Sute de oameni au fost mobilizaţi la curăţarea străzilor şi la înlăturarea ruinelor înnegrite ce stăteau să cadă.
Bucureştiul, reconstruit
Pentru ajutorarea sinistraţilor au fost organizate spectacole de binefacere şi s-au lansat apeluri în ţară şi în străinătate pentru strângerea de fonduri.
Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei şi mai multe ţări au trimis ajutor material. Au donat atunci sume importante de bani domnitorul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu, sultanul Turciei, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, domnitorul Serbiei, Miloş Obrenovici, şi pitarul Evanghelie Zappa.
După ce oraşul a revenit la viaţă, a început reconstrucţia Bucureştiului după principii moderne. Casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meşteşugăreşti unde se lucra cu focul sunt scoase din zona centrală şi au fost montate mai multe cişmele şi conducte de apă.
Istoria „fierbinte"a Capitalei
Sacagiu care ajuta la stingerea focului
Cele mai vechi însemnări despre incendiile din Bucureşti sunt despre cele petrecute în secolul al XVIII-lea. Înainte de marele incendiu din 1847, a ars Hanul Şerban Vodă, situat pe locul Băncii Naţionale de astăzi, în 1709. În 1719 au ars Curtea domnească şi Mănăstirea Sf. Gheorghe, iar 20 de ani mai târziu, un alt incendiu pornit de la gunoiul din curtea Mănăstirii Sf. Sava a făcut-o scrum.
În 1766, când este distrusă o parte din Târgul Cucului, domnitorul Alexandru Ghica ia măsura ca în viitor prăvăliile să fie ridicate la 60 de colţi depărtare de altă clădire. La 13 septembrie 1804, focul a distrus hanurile Sf. Gheorghe şi Şerban Vodă şi o parte din centrul oraşului.
Poveşti de Bucureşti
Incendiul din 1927 de la fabrica de pâine
Timp de două luni veţi putea afla, din „Adevărul", „Adevărul de Seară" şi de pe bucuresti.adevarul.ro, cum trăiau, cum iubeau, cum se dădeau în spectacol, cum petreceau, dar şi cum sufereau bucureştenii în ultimele secole.
Săptămâna aceasta este dedicată marilor catastrofe care au lovit Bucureştiul, de la „Ciuma lui Caragea" până la bombardamentele din 1944.
"Duminică, la 8 ceasuri din zi, s-a aprins târgul buricul Bucurescilor, arzând toate prăvăliile. "
Nicodim Greceanu
arhimandrit
"Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor. "
Anton Pann
scriitor
Cu ochii în patru, din Foişorul de Foc
Istoria ultimului Foişor de Foc al Capitalei începe acum 121 de ani, potrivit muzeografului Loredana Oprica. Construcţia era gândită pentru supravegherea Bucureştiului, alarmarea pompierilor, dar şi pentru modernizarea alimentării cu apă a oraşului.
Lipsa unor pompe care să distribuie apa către oraş au convins autorităţile, în 1892, să cedeze întreaga clădire Companiei de Pompieri, care a folosit-o drept cazarmă până în 1963. Acum, aici funcţionează Muzeul Naţional al Pompierilor.
Magazinul Victoria şi Teatrul Naţional, în flăcări
Magazinul Victoria a ars şi el în 1978
„Focul cel mare" a fost ultimul incendiu devastator din istoria Capitalei, anul următor înfiinţându-se primul serviciu permanent de pompieri.
Incendii puternice s-au mai produs însă şi în secolul XX, la Teatrul Naţional, Banca Agricolă şi Fabrica de pâine (toate în 1927), precum şi la Teatrul Cărăbuş şi la magazinul Victoria (1978).
În ultimii ani, flăcările au mai provocat daune însemnate în 26 iunie 2009, la clădirea de 19 etaje a Millenium Bussiness Center din centrul Capitalei, dar şi la complexul Dragonul Roşu, în martie 2010, când a murit un pompier. În primul caz, focul a izbucnit de la un scurtcircuit la un panou publicitar şi a afectat şi Biserica Armenească, aflată în apropiere.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius