Autor: 
Categoria: 
Într-o lume avidă de divertisment şi mondenităţi, care pune mare preţ pe superficialitate şi spectacol de prost-gust, existenţa unui canal de televiziune precum ARTE – acronimul pentru Association Relative à la Télévision Européenne – demonstrează că se poate face performanţă în audio-vizual mizînd pe cultură. Timp de douăzeci de ani, ARTE s-a impus nu doar prin programe şi colaboratori de calitate, ci, mai cu seamă, prin respectarea permanentă a obiectivului major ce stă la baza existenţei sale, formulat ca atare în statutul acestui canal de televiziune, ce datează din 1991: „Obiectivul acestui consorţiu este de a crea şi a produce programe de televiziune cu caracter cultural şi internaţional în cel mai larg sens al cuvîntului, care să fie transmise în regie proprie sau prin intermediul altor operatori, via satelit sau prin alte modalităţi. Scopul acestor programe trebuie să fie promovarea înţelegerii mutuale şi a unităţii popoarelor europene“.
Este evident că întreaga concepţie ce a făcut posibilă existenţa acestui canal de televiziune e fundamentată pe o viziune profundă asupra menirii formatoare a televiziunii. Cei care au avut iniţiativa creării ARTE au fost trei politicieni vizionari, care au ştiut că modul în care va arăta lumea de mîine depinde de responsabilitatea pe care sîntem dispuşi să ne-o asumăm noi, cei de azi: François Mitterrand, Helmuth Kohl şi Lothar Späth au considerat că, promovînd diversitatea culturală prin intermediul unui canal de televiziune binaţional – creat, iniţial, pentru publicul din Franţa şi Germania –, integrarea culturală europeană se poate realiza în mod firesc.
Dacă prinţul Mîşkin era convins că „frumuseţea va salva lumea“, fondatorii şi promotorii ARTE au dovedit, de-a lungul celor douăzeci de ani de existenţă a acestui canal TV, că lumea poate fi salvată prin cultură. E un mod de a spune că, mizînd pe calitate, pevarietate, pe deschidere faţă de Celălalt şi faţă de noutate şi, nu în ultimul rînd, pe respect pentru publicul său, ARTE a reuşit să-şi construiască un profil unic în lume. La conferinţa de presă susţinută luni, 25 aprilie, la sediul Ambasadei Germaniei de către ambasadorii Franţei şi Germaniei, Philippe Gustin şi Andreas von Mettenheim, s-a insistat în mod special asupra ideii de calitate şi consistenţă a programelor şi a colaboratorilor. Sînt principii fundamentale, de la care nu s-a făcut niciodată rabat, în pofida tuturor celor ce propovăduiesc supremaţia „zeului“ Rating şi a imperativelor comerciale. Cu atît mai important de subliniat mi se pare faptul că ARTE transmite fără reclame, suportul financiar fiind asigurat prin plata unei taxe radio şi TV atît în Germania, cît şi în Franţa.
Filme artistice, documentare de o mare diversitate (pe teme de istorie, arte, societate, ştiinţă, călătorii, business etc.), emisiuni muzicale, dezbateri, dar şi emisiuni informative şi reportaje pe teme de interes major, programul ARTE impresionează prin amestecul de clasic şi modern, de tradiţie şi inovaţie, care face nota distinctivă a acestui canal TV.
Aş spune că ARTE este un proiect iluminist într-o epocă ce pare să fi uitat că „mintea-i dar dumnezeiesc“. Disponibile şi pe Internet – în cadrul unor platforme noi, precum ARTE Live Web, pentru artele spectacolului, şi ARTE Creative, pentru arta digitală –, programele difuzate de ARTE se adresează unui public pentru care curiozitatea intelectuală nu e o vorbă în vînt, un public dornic să descopere lumea de azi şi pe cea de ieri şi să se descopere pe sine.
E un prilej de bucurie faptul că ARTE îşi aniversează „majoratul“ la Bucureşti, printr-un festival de film (între 24 şi 26 aprilie, la Cinema Studio) şi o dezbatere ce abordează două teme de mare actualitate: „Rolul culturii în televiziune“ şi „Noile provocări ale digitalizării“. În România, unde cultura este „izgonită“ din programele televiziunilor comerciale şi din paginile cotidienelor, pe motiv că „nu face audienţă“, mesajul celor de la ARTE e unul extrem de necesar, cu atît mai mult cu cît a devenit evident, în cele două decenii scurse de la prăbuşirea regimului comunist, că televiziunea e un instrument ce provoacă şi modelează realitatea imediată. A spune că nu există public pentru emisiunile culturale înseamnă, în fond, a recunoaşte mediocritatea şi neputinţa celor ce realizează programele de televiziune, lipsa lor de interes faţă de produse de calitate. Publicul unui post TV se formează (şi se deformează) în timp, iar promovarea calităţii şi a varietăţii, în emisiuni de ţinută profesională, ţine de voinţa şi de viziunea politică şi culturală a factorilor de decizie.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius