altmarius

cultură şi spiritualitate

Un papă "nesincronizat" cu ideologia, dar nu cu evanghelia

De Andrea Tornielli

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201607189

Sute de mii dintre ei n-au văzut nimic. N-au reuşit să-l vadă pe papa nici de departe, nici pe vreunul dintre foarte rarele ecrane. Au participat la toate evenimentele de la ZMT eventual în sectoare foarte îndepărtate, reuşind cu greu să asculte cântecele, rugăciunile, glasul lui Bergoglio. Şi asta după ce au făcut în autocar o călătorie lungă o zi întreagă sau chiar mai mult. De ce sunt aici aceşti tineri? De ce au dedicat timp şi energii unei întâlniri ca aceasta? Nu, nu este generaţia canapelei, obişnuinţă care aparţine probabil mai mult părinţilor lor. Sunt tineri care cred, în pofida a toate. Care speră, în pofida a toate. Care nu se lasă înduioşaţi de idolii unui consumism care îi face sclavi şi care este aşa de comod pentru putere. Care nu se opresc la ciocnirea de civilizaţii, la ură şi la violenţa oarbă, în pofida a toate.

ZMT poloneză care s-a desfăşurat în inima Europei centru-orientale a fost marcată de faptele teribile din zilele trecute petrecute la Nissa, München din Bavaria, Rouen. Terorismul fundamentalist de matrice islamistă, cel al măcelurilor, al maşinilor capcană, al kamikaze jihadiste, al violenţei oarbe, cel al grupurilor îndopaţi cu arme şi cu bani veniţi graţie ajutorului ţărilor considerate cele mai bune aliate din Occident, a intrat în vieţile noastre. Până când era vorba despre imagini de la televiziune, despre mii de trupuri de copii, femei, tineri, bătrâni nevinovaţi, spintecaţi în atentatele zilnice din Kabul, din Bagdad, până când era vorba de persecuţiile şi de măcelurile petrecute în Nigeria sau în Pakistan, părea că lucrul nu ne interesează. Acum, în lumea în care era în vigoare "globalizarea indiferenţei" sunt unii care insistă pentru a globaliza ura, închiderea, zidurile. Exact ceea ce ar vrea teroriştii din ISIS şi din afiliaţii săi şi fanii: să semene teroarea şi frica, să ne facă să credem că suntem în faţa Armaghedonului, a ciocnirii finale dintre civilizaţia creştină occidentală şi islam.

Şi această fabulă povestită în mod interesat de cel care o nevoie disperată să compacteze rândurile islamului sunnit împotriva duşmanului "cruciat" este sprijinită în mod inconştient de multele chemări la arme ale intelectualilor şi comentatorilor care au redus creştinismul la o ideologie identitară. Papa Francisc, cu curaj şi determinare, a amintit că acela care este în desfăşurare în lume, al treilea război mondial pe bucăţi, nu este un război de religie. Eventual este un război în interiorul unei religii, aşa cum demonstrează faptul că marea majoritate a victimelor atentatelor jihadiste sunt nevinovaţi musulmani. Dar este mai ales un război pentru bani, pentru interese, pentru dominaţie asupra popoarelor.

Oricare ar fi natura acestui conflict, papa nu poate face abstracţie de Evanghelie. Şi pentru a-l considera "sincronizat" cu exigenţele războiului de religie, ale unui răspuns dur împotriva islamului, pe care mulţi l-ar vrea, trebuie uitat magisteriul celor doi predecesori imediaţi ai săi. Trebuie să ne prefacem că n-au existat, trebuie să le construim o imagine falsă şi deviată. Francisc este acuzat că nu se năpusteşte public împotriva islamului în comentariile sale după atentate. În Polonia, ţara sfântului Ioan Paul al II-lea, cum se poate uita că niciodată - nici după 11 septembrie - papa Wojtyła n-a atacat islamul? Şi atâtor exegeţi ai discursului lui Benedict al XVI-lea la Regensburg, prezentat astăzi ca un strigăt de bătălie, ar trebuie amintit că acea lecţie academică n-a fost rostită după un atentat şi că nucleul său central nu era violenţa musulmană, ci o critică adusă Occidentului care uită de rădăcinile sale şi consideră religiile nişte subculturi. Niciodată papa Ratzinger cu ocazia atentatelor jihadiste n-a citat islamul. A înrola pe Wojtyła şi pe Ratzinger împotriva lui Francisc în războiul sfânt este o forţare, ba chiar o operaţiune mai puţin transparentă. Posibilă numai punând între paranteze realitatea.

"Noi acum nu vom începe să strigăm împotriva cuiva, nu vom începe să ne certăm, nu vrem să distrugem, nu vrem să insultăm. Noi nu vrem să învingem ura cu ură mai multă, să învingem violenţa cu violenţă mai multă, să învingem teroarea cu teroare mai multă", a spus Francisc tinerilor în timpul veghii de la ZMT. Pentru că "răspunsul nostru pentru această lume aflată în război are un nume: se numeşte fraternitate, se numeşte frăţietate, se numeşte comuniune, se numeşte familie". Mâinile împletite ale tinerilor din toate părţile lumii, rugăciunea lor tăcută sunt adevăratul anti-jihad. Unica reacţie creştină în faţa violenţei. Unicul mod evanghelic de a cinsti sângele atâtor martiri din timpul nostru aşa de zbuciumat.

(După Vatican Insider, 31 iulie 2016)

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor