Un manuscris surprinzător

[altmariusbook]

/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/un-manuscris-surprinzator-de-zi...

Vintilă Horia

Memoriile unui fost săgetător

Editura Vremea

Colecţia Fapte, documente, idei. Ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă şi Silvia Colfescu. Prefaţă de Cristian Bădiliţă.

Vintilă Horia (numele la naştere Caftangioglu), diplomat, jurnalist, eseist, filosof, poet şi romancier român s-a născut la 18 decembrie 1915 în Segarcea, judeţul Teleorman. A fost un anticomunist visceral şi scriitor de talie internaţională. În 1960, romanul său „Dieu est né en exil“ (Dumnezeu s-a născut în exil) obţine prestigiosul premiu Goncourt al Academiei Franceze. A fost prieten cu Fellini, Heisenberg, Gonseth, Toynbee. Dar în România este aproape necunoscut.

Cu  prilejul împlinirii a o sută de ani de la naştere, s-au organizat mai multe manifestări dedicate scriitorului, în diferite oraşe ale ţării, s-a lansat cartea Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, apărută la Editura Aius; Revista „Mozaicul“, în cel mai recent număr al său, a publicat un Dosar Vintilă Horia; Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ a găzduit simpozionul„Vintilă Horia: o sută de ani de la naştere“; şi, mai ales a fost prezentat volumul – lansat recent la Târgul de carte Gaudeamus 2015 – Memoriile unui fost Săgetător semnat de Vintilă Horia şi publicat de Editura Vremea.

În prefaţa cărţii, Cristian Bădiliţă spune:

„Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naştere, i-am transmis doamnei Cristina Horia, fiica mai mică a scriitoru­lui, prin intermediul doamnei Marilena Rotaru, un mesaj ale cărui urmări nu le bănuiam niciunul dintre noi. O rugam să caute cu atenţie în biroul tatălui ei un Jurnal inedit în france­ză, despre existenţa căruia ştiam de multă vreme, dar fără să îndrăznesc forţarea publicării. Nu mică mi-a fost uimirea când, o săptămână mai târziu, am aflat că se descoperise un dosar conţinând 248 pagini inedite, dactilografiate (Vintilă Horia scria direct la maşină), cu numeroase inserturi manus­crise şi corecturi, pe coperta căruia scrie, de mână, Memoriileunui fost Săgetător. Aşadar un text în româneşte, cu atât mai preţios cu cât, până în 1989, Vintilă Horia nu scrisese proză decât în franceză, spaniolă şi italiană. Conţinutul acestui do­sar apare, acum, pentru prima dată în România, la Editura Vremea, sub îngrijirea mea şi a Silviei Colfescu, prin interce­siunea doamnei Marilena Rotaru, autoarea unui film-interviu admirabil despre/cu autorul Scrisorii a şaptea, al Unei femei pentru Apocalips şi al Jurnalului unui ţăran de la Dunăre. Redactarea Memoriilor a fost întreruptă de moarte, dar şi aşa ele au o valoare excepţională, constituind încă o izbândă a culturii noastre interbelice. Limitele acestei Prefeţe mă con­strâng la esenţial. Începute în 1985, într-o staţiune din Elve­ţia, continuate în 1986 şi reluate în 1991, Memoriile unui fost Săgetător (aflăm din primele pagini de ce se intitulează aşa) merg din copilăria petrecută în Oltenia, Basarabia, sudul Moldovei şi Bucureşti, până în 1957, când scriitorul se insta­lează în Spania şi când încolţeşte ideea scrierii, în franceză, a romanului Dieu est ne en exil. Cine doreşte să înţeleagăsine ira et studio ce s-a întâmplat, pe plan politic, cultural şi spiri­tual, în interbelicul românesc, cine doreşte să cunoască, la sursă, un capitol din epopeea dramatică a exilului românesc, cine doreşte să intre în fondul sufletesc al unuia dintre cei mai rafinaţi «spadasini intelectuali» ai secolului XX, cine, în sfârşit, tânjeşte după o baie serioasă de luciditate nu are decât să parcurgă Memoriile lui Vintilă Horia. Alături de Jurnalul fericirii, de memoriile lui Mircea Eliade, de convorbirile cu Theodor Cazaban din Captiv în lumea liberă, ele ne lămuresc asupra unei epoci pline de contraste şi paradoxuri.“

De ce se cheamă „Memoriile unui fost săgetător”? O spune şi Neagu Djuvara, pe coperta a patra a volumului: „Am fost prieten apropiat cu Vintilă Horia. M-a impresionat faptul că, deşi avea un nume cu rezonanţe balcanice, de fapt un nume aromân turcit, Caftangioglu, din considerente patriotice îşi luase ca pseudonim numele unui revoluţionar ardelean. Mi-a dat ca exemplu pe romancierul francez Stendhal, născut Henri Beyle, care, într-un voiaj prin Germania, vizitase orăşelul cu acest nume. Acolo a ascultat o minunată muzică romantică luându-şi ca nom de plume numele acestuia, pe care apoi l-a consacrat. L-am întrebat odată pe Vintilă Horia dacă nu cumva suntem rude, dat fiind că bunica lui Trandafir Djuvara fusese născută Caftangioglu, dar n-am primit răspuns, deşi consider lucrul acesta mai mult decât probabil. Găsesc extraordinară descoperirea manuscrisului inedit al Memoriilor unui fost Săgetător şi publicarea lor sub îngrijirea prodigiosului Cristian Bădiliţă. De ce «fost Săgetător»? Pentru că, pe stil vechi, el se născuse în 18 decembrie 1915, aşadar în zodia Săgetătorului, iar pe stil nou a devenit Capricorn (31 decembrie).”