altmarius

cultură şi spiritualitate

Un festival-spectacol inedit în cetatea Sighişoarei

Sighişoara: Festivalul Medieval          Sighişoara: Festivalul Medieval          Sighişoara: Festivalul Medieval

Anul acesta în perioada 27-31 iulie 2011, Sighişoara a găzduit tineri şi mai puţin tineri din întreaga Europa la cel mai mare festival medieval din România.
Cetatea medievală, străzile pavate cu piatră dau senzaţia întoarcerii în timp, chiar şi pentru o perioadă atât de scurtă. Festivalul din acest an s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni ce cuprindea teatru, muzică, arte plastice, expoziţii, dans, film, recital de poezie medievală, expoziţie de carte, concerte pentru tineret şi conferinţe. Ca de obicei oraşul a răsunat zile întregi de concerte corale, vizitatorii s-au plimbat printre exponate de costume medievale, au putut participa la cursuri de dans medieval.

Sighişoara: Festivalul Medieval    Sighişoara: Festivalul Medieval                 


Printre invitaţi s-au aflat trupe de teatru studentesti, trupe private şi teatre profesioniste din ţară şi din străinătate.
În cele cinci zile dedicate festivalului au trecut ca prin zbor cu parade, turniruri, lupte medievale, initieri cavaleresti, trubaduri, menestreli, teatru de strada, teatru pentru copii si adulti, muzica si dansuri medievale, recitaluri, scoli de lupta medievala, animatie medievala, carnaval, expozitii, mestesugari populari, taur la protap, degustari de vinuri, tobosarii cetatii, statui miscatoare, retrageri cu torte si multe altele. Iată şi programul manifestaţiei la apogeul evenimentului, duminică 31.iulie 2011.

 
  • 11:00 - Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti
  • 11:30 - Parada Cetatii - Toata suflarea festivalului - Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Paladinii de Terra Medies, Cavaleri de Tabor, Garda de Bistrita, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Ordinul Cavalerilor Cerb, Lupus Dacus, Planxty Burke, Lyra, Terpischore, Os Trabucos - Portugalia, Holloenek - Ungaria, Teatrul Scena, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale Bucuresti, Trupa Hai Hui, Trupa Destin, Trupa Cameleon, Trupa Anima, Tobosarii Cetatii Bistrita, Tobosarul Cetatii Sighisoara
  • 12:00 - Animatie Tabere Cavaleresti
Piata Arthur
  • 16:00 - Turnir Cavaleresc - Ordinul Paladinilor de Terra Medies
  • 17:00 - Turnir Cavaleresc - Cavaleri de Tabor
  • 18:00 - Ordinul Cavalerilor de Medias
  • 19:00 - Planxty Burke - concert
  • 20:00 - "Merlin" - Eroul lumii medievale - Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Trupa Destin, Garda de Bistrita, Budo Maris, Bushi Shindo
  • 23:00 - Trabucos, Portugalia - concert
  • 23:30 - Holloenek, Ungaria - concert
  • 00:00 - Foc de Artificii
  • 00:15 - Marele Cantec al Festivalului - Holloenek - Ungaria, OsTrabucos - Portugalia, Planxty Burke, Lupus Dacus
  • 01:00 - Inchiderea Festivalului / Retragere cu torte - Toata Suflarea Festivalului
Piata Martin Luther
  • 16:30 - Spectacol cu Stegari - Ordinul Cavalerilor ArtGotica
  • 17:00 - Turnir Cavaleresc - Ordinul Cavalerilor Lup
  • 18:00 - Holloenek - concert
  • 19:00 - Trabucos - concert
  • 20:00 - Turnir Cavaleresc - Ordinul Cavalerilor Gladius Dei
Piata Vlad Dracul
  • 18:00 - Noua Acropola - Trupa de Teatru
  • 19:00 - Animatie medievala - Ordinul Cavalerilor Lup Tirgu-Mures, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor Lup Sighisoara, Noua Acropola
  • 21:00 - Scoala de Dans, Muzica si Lupte scenice
Piata Ioana D'Arc
  • 16:00 - Teatrul Scena - Farsa
  • 16:45 - Lyra - concert
  • 17:30 - Ordinul Cavalerilor ArtGotica - Turnir Cavaleresc
  • 18:15 - Ordinul Cavalerilor Cerb - Turnir Cavaleresc
  • 18:45 - Terpischore - concert
  • 19:30 - Garda de Bistrita - Turnir Cavaleresc
  • 20:00 - Spectacol - U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale"
Piata Robin Hood
  • 16:30 - Spectacol pentru Copii - Trupa Anima
  • 17:15 - Spectacol pentru Copii - Trupa Destin
  • 18:00 - Spectacol pentru Copii - Trupa Hai Hui
  • 18:45 - Curtea Micilor Cavaleri - Budo Maris
  • 19:30 - Curtea Micilor Cavaleri - Bushi Shindo
  • 00:00 Foc de artificii
  • 01:00 Inchiderea Festivalului / Retragere cu torte - Toata suflarea festivalului

Sighişoara: Festivalul Medieval   Sighişoara: Festivalul Medieval Sighişoara: Festivalul Medieval

 

"Vedeta" festivalului a fost spectacolul "Merlin - eroul lumii medievale", spectacol care a reunit patru ordine cavaleresti, numerosi actori si o formatie de muzica medievala, imbinate in marile arte ale actoriei, luptelor medievale si, nu in ultimul rand, spectacolelor de foc. Piesa de teatru in care joaca 120 de actori si cavaleri reprezinta prima productie proprie a unui festival medieval din Romania, este conceptia regizorului Sighisoarei Medievale, Liviu Pancu, si a fost urmarita de mii de spectatori in fiecare seara.
Regizorul Liviu Pancu a spus ca parteneriatul privitor la Festivalul Sighisoara Medievala cu tema "Eroul Medieval", organizat de municipiul Sighisoara si Asociatia Turistica Sighisoara, aflat la cea de-a XIX-a editie, este unul nu numai profesionist, ci si unul sufletesc." - aşa cum reiese din articolul dedicat evenimentului de "Ziare.com". Aceeaşi sursă precizează că anul acest numărul participanţilor s-a ridicat la 30.000, care au vizitat Turnul cu Ceas, Muzeul Armelor, au asistat la Marea Paradă de pe strazile cetatii,unde au defilat cavaleri din Romania, Letonia, Cehia, Portugalia si Ungaria, insotiti de o serie de formatii muzica medievala.
 
Printre participanţii la această paradă s-au enumerat cavaleri din Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu Mureş, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Paladinii de Terra Medies, Cavaleri de Tabor, Garda de Bistriţa, Ordinul Cavalerilor Lup Sighişoara, Ordinul Cavalerilor Cerb, Lupus Dacus, Planxty Burke, Lyra, Terpischore, Os Trabucos (Portugalia), Auli (Letonia), Holloenek (Ungaria), Teatrul Scena, UNATC I.L.Caragiale Bucuresti, trupele Hai Hui, Destin, Cameleon, Anima, Toboşarii Cetăţii Bistriţa şi Toboşarul Cetăţii Sighişoara.
Festivalul-spectacol, primul de acest gen din România a introdus şi motive străine oraşului cetate, dar potrivite atmosferei de legendă, cum ar fi Merlin sau Ţara Pustie. Spectatorii , pe parcursul zilelor dedicate evenimentului, au ascultat concertele a şapte formaţii de muzică medievală, au vizionat producţiile a nouă trupe de teatru şi animaţie sau au putut asculta conferinţele invitaţilor de onoare.
Felicitări organizatorilor, participanţilor şi la multe spectacole!

Vizualizări: 218

Comentariu publicat de Angela Rahovan pe August 3, 2011 la 1:40pm

     Sărbătoarea Sighișoarei cu festivalul său medieval ( am fost o dată la începuturi), an de an se îmbogățește în manifestări, crește în amploare și importanță. Paticipă din ce în ce mai mulți tineri și chiar își planifică călătoria la Sighișoara. Consider că acest eveniment a depășit faza de ”happening”, transformându-se într-o reușită culturală, chiar și comercială, care crește în importanța sa europeană.

Comentariu publicat de silvian dobre pe August 4, 2011 la 12:46am
felicitari organizatorilor !!
Comentariu publicat de iulia ralia pe August 4, 2011 la 11:46pm

As fi preferat sa citesc despre acest festival pe 15 iulie, faceam imposibilul si veneam, sunt fan "rau" al manifestariloe "retro"....

 

Comentariu publicat de altmarius pe August 5, 2011 la 9:17am
Din pacate, informatiile ne-au parvenit cu mare intirziere, practic dupa...
Comentariu publicat de judit ionescu pe August 5, 2011 la 2:00pm
Mă bucur că articolul a stârnit atâta interes în rândurile membrilor noştri. Îi răspund Iuliei Ralia: manifestaţia sighişoreană a fost anunţată cu turle şi surle încă din luna mai, iar pe site-ul Primăriei Sighişoarei s-a anunţat şi mai repede. Din nefericire pentru dvs. acest fel de manifestare culturală nu s-ar fi încadrat în "retroul" atât de îndrăgit de dvs. fiindcă aerul medieval este mult mai îndepărtat  de ceea ce numim noi azi cu acest termen. Totuşi , vă propun ca anul viitor prin iunie să vă uitaţi pe site-ul mai sus menţionat şi veţi putea fi acolo la momentul potrivit.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor