Umbra se frăgezeşte în aromele dimineţii

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

O întindere lungă cât iarna
respiră pământul sub zăpezi, absoarbe lumina,
copacii cresc înalţi în paharele nopţii.

Cum să atingă şi să mângâie cerul?

Zilele se grăbesc să măsoare curbele aerului,
în palmele mele timpul pune semne
care pot să vestească mai devreme ceva.
O pulbere naşte în interior tensiunea îmbătrânirii
care schimbă pielea pe trupul omului,
vizibilă în societate.
Cel fără flacăra arsă cu intensitate
îşi plimbă anotimpurile, le lasă să se risipească
sub coaja lucrurilor prin nepăsare.

Umbra se frăgezeşte în aromele dimineţii,
alunecă-n amiezele pline de farmec,
se cerne seara-n cuvinte, se apropie toamna,
la pândă stau cei îndrăgiţi de zvonuri.

E vremea curcubeelor în arc peste ape,
a sărbătorilor aşteptate cu bucurie
în care mielul Domnului se roagă odată cu noi
şi nu merită pedepsit.