EPE, 5 decembrie 2022
De mai mulți ani, Norman Manea se ținea departe de roman. Ultimul lui roman, Vizuina, datează din 2009. Să vorbești despre Norman Manea înseamnă să vorbești despre marea literatură. Evident, este un scriitor complex, stăpînul unei proze care se sprijină pe coduri cifrate și care ajunge să fie greu de citit, care are nevoie, pentru a fi înțeleasă, de un nivel intelectual asemănător celui pe care ni-l exhibă Manea însuși.
Ceea ce nu o împiedică, ba dimpotrivă, să ni-l indice pe Manea drept vocea cea mai proeminentă a prozei românești contemporane, alături de Mircea Cărtărescu, care, sprijinindu-se pe o magnifică operă narativă, a exercitat profesia literară la cel mai înalt nivel în ultimii cincizeci de ani, fiind nominalizat în repetate rînduri pentru Premiul Nobel și aclamat și de alți autori precum Günter Grass, Octavio Paz, Orhan Pamuk, Philip Roth sau Antonio Muñoz Molina, în Spania.
După ce s-a îndepărtat timp de un deceniu de roman, Manea revine acum cu Umbra exilată, în care își proiectează din nou amintirile și marile lui obsesii, centrate pe dezrădăcinarea obligatorie a celor care suferă persecuții ideologice și politice. Umbra exilată este a lui Manea însuși, obligat, la fel ca protagonistul, Nomadul Mizantrop – alter-ego al lui Manea –, să supraviețuiască în lagărele de concentrare din Transnistria, să trăiască apoi în dictatura comunistă și în exilul din Statele Unite.
Dialogul dintre protagonist, Nomadul Mizantrop, și vechiul său prieten, Günther, un român comunist înflăcărat, dar critic cu România din timpul dictaturii și obsedat de vina germană și de implicațiile ei actuale, este, de fapt, o retrospectivă a realității postbelice din Europa de Est. Ceea ce menține constantă intensitatea epică a cărții este intimitatea dintre protagonist și sora lui, orfani și supraviețuitori ai Holocaustului, marcată de trauma lagărului și vina de a-i fi supraviețuit, precum și de dorința de a găsi un echilibru în prezent. Romanul este, de fapt, un parcurs prin evenimentele dramatice ale secolului al XX-lea: naționalism, fascism, război mondial, stalinism și exil.
Povestea personală
Romanul tranzitează fără ocolișuri chiar povestea personală a lui Norman Manea. Din Bucovina, regiunea din România în care s-a născut, a trebuit mai întîi, copil de numai cinci ani, să se urce într-un tren pentru vite, în care l-au băgat naziștii români, și să suporte deportarea într-un lagăr de concentrare din Transnistria. După aceea, ajuns la adolescență, a văzut mai întîi cum stalinismul îl folosea, pe vremea cînd încă mai credea în poveștile lui, iar pe urmă, după ce a luat distanță, a fost nevoit să-i înghită opresiunea și mizeriile. Persecuția insuportabilă a regimului stalinist al lui Ceaușescu l-a obligat să-și caute un refugiu, întîi în Germania și apoi în SUA, unde locuiește și unde a ajuns la stabilitatea care i-a permis recunoașterea mondială a operei sale.
În Umbra exilată, la fel ca și în poveștile anterioare, plasează din nou în centrul cărții preocuparea pentru compromisul politic pe care trebuie să-l facă un intelectual exilat într-o țară străină și, ca urmare, de multe ori pierdut prin labirintul pe care l-a desenat Borges în povestirea sa, Moartea și busola. Dar, în plus, Manea știe să se descurce în prezent și știe să înfățișeze circulația vitală, de aceea reușește să-l transporte pe cititor din ambianța comunistă și postcomunistă din România, pînă în SUA din zilele noastre.
Iar la sfîrșitul cărții Umbra exilată, așa cum o spune și textul de promovare, cititorul se va simți, probabil, ca un prieten solidar al nomadului melancolic și ironic, care ne însoțește cu umorul, scepticismul și tenacitatea încăpățînării lui de a supraviețui. La aproape 87 de ani, Norman Manea și-a petrecut mai bine de jumătate din viață vîslind spre locul pe care mai întîi nazismul, iar apoi comunismul i l-au refuzat. Magnifica sa operă narativă a fost timp de mulți ani disprețuită, pusă la colț și, în general, amuțită. Dar literatura, marea literatură transcende timpul, lent și capricios, și se așterne mai presus de tăcere și uitare.
Din fericire, Manea a învins toate aceste neajunsuri. Dotat cu o enormă putere narativă, Manea a creat o literatură foarte personală, sprijinită pe intensitatea evenimentelor pe care le povestește, ceea ce îl transformă într-un romancier-cheie al literaturii actuale. Această scriitură fără concesii, foarte interiorizată și personală, privind mereu spre interiorul oamenilor, este ceea ce face ca proza lui Manea, așa cum spuneam la început, să fie alambicată în descrieri, ușor criptică, ceea ce înseamnă că, pentru a-l citi, e nevoie de o anumită complexitate și de timp. Dar la Manea nimic nu este în plus. Totul este magnific.
Traducere din limba spaniolă de Silvia Ștefan
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius