Ultimul cuvânt al istoriei În centrul apariţiilor mariane milostivirea

[altmariustotal catolic]

De Mons. António Marto 
episcop de Leiria-Fátima

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20170562

Biserica din Portugalia se bucură şi aduce mulţumire pentru venirea printre noi a papei Francisc ca păstor universal al Bisericii şi pelerin la Fátima pentru a prezida celebrarea centenarului apariţiilor Sfintei Fecioare Maria. Când Pontiful devine pelerin, în calitate de păstor universal al Bisericii, toată Biserica peregrinează cu el. De aceea, acest pelerinaj jubiliar îmbracă o mare semnificaţie pastorală şi spirituală şi o importanţă deosebită la nivel eclezial, naţional şi mondial.

Din adâncul inimii dorim să exprimăm Sfântului Părinte mulţumirea noastră vie pentru darul vizitei sale, pentru evlavia sa filială faţă de Stăpâna noastră de la Fátima şi pentru afectul său de apropiere faţă de noi. În afară de asta, aduce cu sine "doi sfinţi" foarte îndrăgiţi de poporul nostru, cei doi păstoraşi Francisc şi Iacinta Marto, care vor fi canonizaţi la 13 mai, în centenarul zilei şi aproape de ora primei apariţii a Stăpânei noastre. Pentru toate acestea, aşteptarea poporului nostru este mare şi el doreşte să exprime papei Francis tot afectul, toată recunoştinţa şi toată deschiderea la cuvântul său.

În numele mulţimii de pelerini cu mare bucurie spun încă de acum: Bun venit, papa Francisc!

Prezenţa Sfântului Părinte la Fátima cu siguranţă scoate în evidenţă actualitatea şi universalitatea mesajului care din orăşelul portughez s-a iradiat la toată omenirea şi la Biserică.

De fapt putem să ne întrebăm: ce anume este deosebit în mesajul de la Fátima care să justifice atenţia pe care o trezeşte, atracţia pe care o exercită, ecoul larg pe care l-a avut? Într-un prim moment şi la prima vedere pare că nu are nimic special pentru că este un mesaj încredinţat unor copii săraci şi analfabeţi care vorbesc despre o noutate neprevăzută care-i depăşeşte, dar în acelaşi timp îi atrage şi îi cucereşte; un mesaj adaptat la mentalitatea lor, la lumea lor simplă de acum o sută de ani, exprimată prin concepte care se referă la limbajul epocii. Va mai putea spune ceva lumii de astăzi?

Tocmai pentru aceasta ne impresionează şi ne uimeşte faptul că şi contextul şi conţinutul mesajului nu se limitează la drumul de credinţă personal al micilor vizionari, la o circumstanţă particulară a satului lor sau la un anumit adevăr al credinţei. Orizontul lor are o însemnătate istorică şi mondială: cele două războaie mondiale şi suferinţele omenirii, cu menţionarea specifică a unor naţiuni precum Rusia, persecuţiile împotriva Bisericii, cu menţionarea martirilor din secolul al XX-lea, şi chiar a papei, marea cauză a păcii dintre popoare. Toate acestea sunt însoţite de un avertisment foarte puternic de a nu ne resemna în faţa normalităţii şi a fatalităţii răului: este posibil să se învingă răul pornind de la convertirea inimii la Dumnezeu, de la rugăciune şi de la repararea păcatului oamenilor.

Umbra luminoasă de la Fátima se extinde asupra întregului secol al XX-lea, probabil cel mai crud şi sângeros din istorie. În acest context tragic Fecioara Maria la Fátima apare ca o "viziune de pace" şi o lumină de speranţă pentru Biserică şi pentru lume. Probabil că numai astăzi, la distanţă de un secol, suntem în măsură să înţelegem cu profunzime mai mare adevărul şi toată importanţa acestui mesaj.

Cel care a tradus mai bine dimensiunea istorico-profetică a Fátimei a fost fără îndoială Ioan Paul al II-lea într-o pagină memorabilă cu ocazia celei de-a optzecea aniversări a apariţiilor, în 1997. Ne ajută să vedem apariţiile pornind de la istoria efectelor lor: "În pragul celui de-al treilea mileniu, observând semnele timpurilor în acest al XX-lea secol, cel de la Fátima apare ca unul dintre cele mai mari, şi pentru că vesteşte în mesajul său multe dintre semnele următoare şi invită să se trăiască apelurile lor; semne precum cele două războaie mondiale, dar şi mari adunări de naţiuni şi de popoare sub semnul dialogului şi al păcii; asuprirea şi agitaţiile trăite de diferite ţări şi popoare, dar şi glasul şi oportunităţile date populaţiilor şi oamenilor care între timp s-au ridicat în arena internaţională; crizele, abandonările şi multele suferinţe ale Bisericii, dar şi un reînnoit şi intens simţ de solidaritate şi de dependenţă reciprocă în trupul mistic al lui Cristos, care se consolidează în toţi botezaţii, conform cu vocaţia şi misiunea lor; îndepărtarea de Dumnezeu şi abandonarea sa din partea indivizilor şi a societăţilor, dar şi o intrare năvalnică a Duhului adevărului în inimi şi în comunităţi ajungând până la jertfire şi la martiriu pentru a salva chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om (cf. Gen 1,27), pentru a-l salva pe om de em. Între aceste şi alte semne ale timpurilor, aşa cum am spus, se evidenţiază Fátima, care ne ajută să vedem mâna lui Dumnezeu, călăuză providenţială şi Tată răbdător şi milostiv şi al acestui secol al XX-lea".

De aceea Benedict al XVI-lea n-a ezitat să prezinte Fátima drept "cea mai profetică dintre apariţiile mariane", deoarece continuă să denunţe forţa răului cu suferinţele sale şi strigătul victimelor, şi să facă apel la convertirea oamenilor.

Şi astăzi de pe pământ se înalţă acest strigăt aşa cum ne spune papa Francisc în semnificativul discurs adresat corpului diplomatic în ianuarie: "În urmă cu un secol, lumea se afla în plin prim conflict mondial. Un masacru inutil, în care noi tehnici de luptă semănau moarte şi provocau suferinţe uriaşe populaţiei civile lipsite de apărare. În 1917, faţa conflictului s-a schimbat profund, dobândind o fizionomie tot mai mondială în timp ce se arătau la orizont acele regimuri totalitare care timp îndelungat avea să fie cauză a diviziunilor sfâşietoare. După o sută de ani, atâtea părţi ale lumii pot spune că au beneficiat de perioade prelungite de pace, care au favorizat oportunităţi de dezvoltare economică şi forme de bunăstare fără precedent. Dacă pentru mulţi astăzi pacea pare, într-un fel, un bun sigur, aproape un drept dobândit căruia nu i se mai acordă multă atenţie, pentru prea mulţi ea este încă numai un miraj îndepărtat. Milioane de persoane trăiesc încă în centrul conflictelor nesăbuite. Chiar şi în locuri considerate odinioară sigure, se observă un sentiment general de frică. Suntem năvăliţi frecvent de imagini de moarte, de durerea nevinovaţilor care imploră ajutor şi mângâiere, de doliul celui care plânge o persoană dragă din cauza urii şi a violenţei, de drama refugiaţilor care fug de război sau a migranţilor care pier tragic".

În mesajul de la Fátima răsună însă şi o promisiune mângâietoare: "La sfârşit inima mea neprihănită va triumfa şi... va di dat lumii un timp de pace". Cuvinte pe care Benedict al XVI-lea le-a interpretat: "la sfârşit, Domnul este mai puternic decât rău, iar Sfânta Fecioară Maria pentru noi este garanţie vizibilă, maternă a bunătăţii lui Dumnezeu, care este întotdeauna ultimul cuvânt în istorie", adică milostivirea: iubirea care triumfă asupra logicii răului, triumful iubirii în tragediile istoriei! Da, mesajul de la Fátima este un mesaj de milostivire, de speranţă şi de pace pentru lume.

(După L'Osservatore Romano, 12 mai 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu