Trecutul amintit şi vorbit

[altmariuspress]

 de Ovidiu Pecican

http://www.romlit.ro/trecutul_amintit_i_vorbit

Ionuţ Butoi, Mircea Vulcă- nescu. O microistorie a interbelicului românesc, Cluj-Napoca, Ed. Eikon, 2015, 376 p. + 5 file foto.  Ideea de microistorie duce cu gândul la o parcelă de trecut bine delimitată şi pusă sub lupă, cu intenţia de a-i descifra minuţios nervurile şi nivelurile de realitate care îl structurează. În Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc (Cluj- Napoca, Ed. Eikon, 2015, 376 p. + 5 file foto), Ionuţ Butoi abordează tematic tineretul interbelic al României Mari, în special studenţii, chestiunea rurală şi pe Mircea Vulcănescu, ale cărui contribuţii în cele două arealuri problematice permit un discurs unificator. Autorul îşi plasează tentativa undeva în zona de contact dintre istoria socială şi sociologie, văzând în Mircea Vulcănescu un actor şi un observator al arealului selectat. El a folosit surse documentare arhivistice, precum rapoartele de poliţie, poveşti de viaţă selectate din jurnale şi din corespondenţă, buletine „de stări de spirit”, încercând cu ajutorul lor să descifreze raportarea lui Vulcănescu la organizaţiile studenţeşti interbelice şi la Seminarul de Sociologie al lui D. Gusti, cum a înţeles el să se raporteze la marginalitatea rezervată satului de la noi dintre războaie şi să desluşească unele „practici sociale interbelice ce ţin de viaţa familială, relaţiile sociale, practicile profesionale, de implicare publică şi comunicare ce decurg din biografia” cărturarului.  Volumul lui Ionuţ Butoi interesează atât prin ambiţiile teoretice novatoare în context românesc – dorinţa de a construi un demers microistoric, nou încă la noi –, cât şi prin întrebările şi soluţiile concrete referitoare la provocările epocii şi la reacţia vulcănesciană la ele. Ceea ce află despre interbelicul românesc Ionuţ Butoi este că, de pildă, „Partidele ... prin pârghiile oferite de puterea guvernamentală şi prin intermediul Siguranţei au aplicat o strategie ambiguă mişcării studenţeşti radicale, oscilând între supraveghere, represiune şi manipulare, infiltrându-şi proprii oameni în structurile de conducere”. Pe de altă parte, tineretul dă buzna în prim-planul vieţii publice, radicalizându-se treptat, deşi iniţial exista o pluralitate de cercuri orientate ideologic divers. Mişcarea legionară s-ar fi impus prin atitudinea consecvetă anti-sistem şi prin tehnicile organizaţionale şi de comunicare proprii, pe fondul marii crize economice şi al popularităţii crescânde a mişcărilor occidentale de extremă dreaptă (în Italia şi în Germania, mai cu seamă).  Importantă pentru înţelegerea interbelicului la noi pare să fie şi punctarea cecităţii statului la adresa lumilor periferice – terminologia este a investigatorului –, în principal a satului pe care şcoala sociologică gustiană l-a văzut şi l-a dezvăluit ca lume în sine, cu structuri economice, practici, reguli şi tradiţii alcătuind nu datini decorative, ornamentale, ci îndeplinind rosturi funcţionale care îi permiteau autoguvernarea. Între statul modern şi citadin, pe de o parte, şi alternativele periferizate la el coabitarea nu avea, în aceste condiţii, cum să se realizeze fără tensiuni şi vulnerabilităţi. Supus necesităţii istorice de a intra în modernitate, satul arhaic devin obiect al constrângerilor şi al schimbărilor alerte. În cadrul elitei tinere dintre războaie, Mircea Vulcănescu, înzestrat pentru mai multe posibile cariere, a optat pentru cea de tehnocrat în domeniul economiei, având, de asemenea, şi o legătură strânsă cu media. Identificat inexact cu un legionar, dar refuzând să se înscrie în mişcare din inapetenţă faţă de terorism şi din rezervă faţă de Germania nazistă, Vulcănescu a acceptat un post de răspundere în sfera înaltei funcţionărimi cu atribuţii economice sub regimul Antonescu. Asemenea nuanţe nu l-au exonerat de pedepse sub comunism, deşi amicul lui Belu Silber afirma că l-a salvat de la arestare în două rânduri.  Cartea lui Ionuţ Butoi nuanţează cunoaşterea istorică despre interbelicul românesc şi personalităţile lui, îndemnând la reexaminări, mai puţin timorate.