altmarius

cultură şi spiritualitate

Tragedia umanității trebuie să o plângi ca pe propria ta nenorocire

https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/tragedia-umanitatii-trebu...

ARHIMANDRITUL ARSENIE PAPACIOC

Biserica este nebiruită până la sfârșitul veacurilor. Ferice de cel care pricepe lucrul acesta și-și mântuiește sufletul. „O, de ați cunoaște valoarea omului, dăruită lui de Dumnezeu!”. Nu trebuie văzute și nici create puncte de vedere sau de orientare. Negativismele există prin toate părțile.

Cum vedeți implicarea, în condițiile actuale, a unui creștin în politică?

În întrebarea dumneavoastră, de la început se vede că a face politică este o greșeală. Nu este deloc o greșeală. Politică înseamnă a ține un cântar în mână și a-l potrivi întotdeauna drept. Este foarte bine să fie cât mai mulți creștini în politică, dar să aibă conștiința adevărului.

Ne puteți spune care sunt consecințele pietismului în viața Bisericii?

Dragă, Biserica este nebiruită până la sfârșitul veacurilor. Ferice de cel care pricepe lucrul acesta și-și mântuiește sufletul. „O, de ați cunoaște valoarea omului, dăruită lui de Dumnezeu!”. Nu trebuie văzute și nici create puncte de vedere sau de orientare. Negativismele există prin toate părțile... Sunt mii de secte, dar asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă, adică Biserica Adevărului, nu va birui.

Credeți că pietismul ar fi o atitudine sectară?

Dumneavoastră, mai întâi de toate, ocupați-vă de sufletele dumneavoastră și nu vă ocupați de înregistrarea defectelor, pe ici, pe colo. Căci învățătura creștină spune cum spune Mântuitorul: „Faceți ce vă spune, nu faceți ce fac ei!”. Dar prin asta a vrut să spună să nu oprim viața pe loc. Îi privește. Trebuie să vă obișnuiți să vă controlați propria viață. Aceste tragedii sunt și datorită defectelor mele personale. Tragedia umanității trebuie să o plângi ca pe propria ta nenorocire. Nu trebuie judecați, căci sunt multe slăbiciuni. Mai întâi de toate, poți să fii subiectiv tu, când vezi lucrurile acestea. Pentru că s-ar putea întâmpla să se ia o măsură pentru salvarea lucrurilor și tu, care nu știi decât direct, văzând lucrurile, să nu-ți dai seama de tactica folosită la salvarea lucrurilor. Și ai judecat negativ.

(Arhimandritul Arsenie PapaciocCuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 192-193)

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor