Claude Lévi-Strauss, fondatorul antropologiei structuraliste care prin anii ’50 marca antropologia franceză, mi-a captat toată atenția în decursul câtorva zile cu lucrarea „Toți suntem niște canibali”, reeditată de Polirom în 2014. Un volum de buzunar, cu puțin peste 250 de pagini, care nu doar trezește interesul cititorului curios, dar și ne invită să regândim noțiunile de noutate, normalitate și diversitate.

Așa cum ne lămurește în cuvânt de deschidere Maurice Olender „Toți suntem niște canibali” este un volum compus din 16 texte independente, ce tratează probleme de actualitate, scrise pentru cotidianul italian La Repubblica între anii 1989-2000. Raționamentele redate de autor sunt trecute prin prisma antropologiei structuraliste.

„Antropologia structuralistă are drept scop descoperirea universaliilor, a principiilor generale care stau ascunse în spatele diversităților culturilor umane. Altfel spus, care sunt proprietățile fundamentale ale culturii umane? De vreme ce culturile sunt toate produse ale creierului uman, proprietățile spiritului uman sunt cele care îl vor interesa pe structuralist, adică modurile în care spiritul uman decupează, clasifică și organizează realitatea.”(Robert Deliège, „O istorie a antropologiei”, Cartier Istoric, 2006)

Iar credința lui Lévi-Strauss, ca părinte fondator, este că dacă descoperim universaliilegândirii umane, legile generale ale comportamentului – descoperim tiparul după care funcționăm inconștient. Prin urmare, omenirea retrăiește patternuri, iar ceea ce percepem noi ca actualitate a fost un fapt consumat undeva în istoria lumii. O componentă obligatorie a metodelor de cercetare antropologică sunt, bineînțeles, miturile. Analiștii miturilor și basmelor afirmă că acestea sunt în număr relativ mic, iar nucleul care stă la baza unei povești rămâne intact și ușor identificabil de către cunoscători. Dacă să cităm din Steiner (lingviștii ca și structuraliștii escavează în căutarea acelor principii generale și universale care se ascund în spatele diversității de limbaj):

„Basmele povestite și re-povestite pe cuprinsul întregii planete, chiar dacă cu unele variora locale, oglindesc constantele biologico-sociale ale speciei umane. Ele externalizează și reprezintă procese instinctuale cerebrale comune omenirii.”

Astfel, „Toți suntem niște canibali” este un argument în susținerea variației acestui cliché universal, al unui deja-vu istoric. În expunerea sa etnologul ne deschide spre a înțelege unele situații și faptele sociale dintr-o altă perspectivă.

«O tradiție, oricât de ciudată, de șocantă sau de revoltătoare ar părea, se poate explica doar în propriul context, deoarece, după cum spunea Montaigne, „fiecare numește barbarie ceea ce nu face parte din obiceiurile lui”.»

Toate cele 16 articole scrise sunt remarcabile, vrednice să fie tratate pe lung, de o actualitate indubitabilă, dar o să mă opresc doar la trei dintre ele. „Supliciul lui Moș Crăciun” – pentru curiozitate, „Probleme de societate excizie și procreare asistată” și „”Toți suntem niște canibali” – pentru controversă.

„Moș Crăciun a fost spânzurat ieri după amiază de poarta metalică a catedralei din Dijon și ars in mod public în piață. Această execuție spectaculoasă s-a desfășurat în prezența câtorva sute de copii din patronaje. Ea fusese hotărâtă cu acordul clerului care îl condamnase pe Moș Crăciun ca uzurpator și eretic. Aceasta fusese acuzat că păgânizează sărbătoarea Crăciunului, în sânul căreia s-a strecurat hoțește, ocupând tot mai mult loc.”

Acesta este un fragment din reportajul care a apărut în ziarul France-Soir în 1951.

on_a_brule_le_pere_noel_le_23_decembre_1951https://i0.wp.com/bookhub.ro/wp-content/uploads/2017/10/on_a_brule_le_pere_noel_le_23_decembre_1951.jpg?resize=300%2C200 300w" sizes="(max-width: 600px) 100vw, 600px" width="588" height="392" />

Despre cât de păgân și uzurpator este Moș Crăciun urma să dezbată în 1952 Lévi-Strauss în articolul scris pentru Les Temps Modernes și apărut în presă sub titlul de „Supliciul lui Moș Crăciun”. Etnologul ne explică dezvoltarea și originea acestui rit, a personajului principal, aspectele psihologice și psihanalitice ale acestei sărbători, chiar și nuanțele ei manipulatorii:

„Pe tot parcursul anului, invocăm venirea lui Moș Crăciun ca să le reamintim copiilor noștri că dărnicia lui va fi pe măsura cumințeniei lor, iar caracterul periodic al împărțirii darurilor servește în mod util la disciplinarea revendicărilor din partea copiilor, la reducerea la o scurtă perioadă a momentului când au cu adevărat dreptul să pretindă la cadouri.”

Analiza arată că nu există nici un personaj căruia să nu-i fie atașat un model preistoric. Analogiile de structură ale evenimentului, complexitatea tradițiilor, greutatea simbolică nu permit re-nașterea unui Moș Crăciun modern, consumator de Coca-Cola:

„(…) Biserica nu greșește când denunță în credința în Moș Crăciun bastionul cel mai trainic și unul dintre focarele cele mai active ale păgânismului omului modern. Rămâne de aflat dacă omul modern nu poate să-și apere la rândul lui drepturile de a fi păgân.”

Un alt caz luat în discuție de Lévi-Strauss, care mi-a părut mai mult decât interesant este cel din 1988 din Franța. O fetiță a fost excizată de către părinții săi imigranți. După procedură fetița murise nu din cauza excizie propriu-zise ci a unei sechele neglijate. Această situație a dus la un proces de judecată. Am făcut fără să vreau asocierea dintre acest caz și cazurile care au fost și care cu siguranță vor mai fi pe fond de diferențe culturale dintre țara gazdă și masele de refugiați pe care au fost nevoite să le asimileze. În unele culturi procedura exciziei este considerată normală, alături de cea a circumciziei.[Circumcizia pentru noi este oarecum familiară (în tradiția iudeo-creștină) și nu pare atât de abominabilă, devenind între timp procedură medicală solicitată de unii pacienți excentrici.]Credința care stă la bază acestei intervenții e că la Facere:

„Creatorul nu și-a făcut bine treaba, prea grăbit, neglijent sau deranjat în munca sa, a lăsat la femeie o urmă de masculinitate, iar la bărbat o urmă de feminitate. Ablațiunea clitorisului și prepuțului au drept efect desăvârșirea lucrării, debarasând ambele sexe de impuritate reziduală și facându-l pe fiecare conform cu natura sa.”

(Destul de arogantă nu, aceasta metafizică a gândirii?) Autorul subliniază că noi nu avem dreptul moral să desconsiderăm această credință și nici:

„să-i expediem pe acuzați într-o zonă a subumanului (…) Pentru că nu există măsură comună după care să putem judeca sistemele de credințe, și cu atât mai puțin să-l putem condamna pe unul sau pe altul, exceptând cazul în care pretindem- dar pe ce bază- că numai unul dintre ele (bineînțeles, al nostru) este purtător de valori universale și trebuie să se impună tuturor.”

Dacă nu vă simțiți destul de contariaâi pană acum, aș mai putea să vă mai dau un motiv. Eseul „Toți suntem niște canibali” în care autorul consideră procedurile medicale ca: transfer de organ, transfuzie sangvină, injectarea unor umori sau extracte hormonale de origine umană drept canibalism terapeutic. Nu există nici o fisură în logica expunerii, dacă ne gândim în parametrii definiți de autor:

„Sub forme particulare și în scopuri extraordinar de diverse în funcție de timpuri și de locuri, este vorba întotdeauna despre introducerea voită în corpul unei ființe umane a unor părți din corpul altor ființe umane. Exorcizată astfel, noțiunea de canibalism va părea de acum înainte destul de banală.”

Dar oricât de clară această ipoteză ar fi pentru mine, ea rămâne oricum șocantă. Mă tot chinuie un gând, urmând acest model de gândire, cum s-ar numi procesul de transfer de coastă de la Adam către Eva?

 Dincolo de indignarea care se strecoară pe alocuri, există descoperire și încântare în această lectură. Este un sentiment de mirare care vine inerent ei. Trăim dileme sociale ale căror răspunsuri le găsim în trecutul îndepărtat și cât de tare ne-ar plăcea să fim originali gravităm în jurul moștenirilor anterioare.

copertaFatahttps://i1.wp.com/bookhub.ro/wp-content/uploads/2017/10/copertaFata-1.jpg?w=410 410w" sizes="(max-width: 177px) 100vw, 177px" width="177" height="300" />Claude  Lévi-Strauss Claude  Lévi-Strauss Claude  Lévi-Strauss Editura: Polirom

Colecția: PLURAL

Traducerea: Giuliano Sfichi

Anul apariției: 2014

Nr. de pagini: 276

ISBN: 978-973-46-4236-6

Sursa foto: http://www.hesam.par