altmarius

cultură şi spiritualitate

Top 10 poduri pietonale pe care merită să le treci

midi_23956600
Share Button

Podurile sunt acele construcţii care ne aduc împreună, care ne leagă unii de aţii şi care fac ca lucrurile să meargă mai repede, chiar dacă natura a ales să le despartă. Între titlurile onorifice pe care împăraţii romani le primeau la înscăunare era şi cele de Pontifex Maximus. Aluzia nu era doar una practică, în sensul că impăratul era şi liderul constructorilor şi ca totul se construia în numele său şi al poporului roman, dar simbolistic amintea dimensiunea universală a domniei sale, care includea tot universul cunoscut.

În lume există milioane de poduri, mai vechi sau mai noi, dar toate având acelaşi rol – de a crea o legătură între cei aflaţi de o parte şi de alta a unui obstacol. Cele 10 poduri alese azi pe lângă funcţia pe care o îndeplinesc mai au în comun două lucruri: istoria şi modalitatea de a le străbate (sunt poduri pietonale).

Iată aşadar pe unde vă îndemnăm paşii să treacă…

1. Podul Shaharah – Yemen

Yemenul este unul dintre cele mai sărace state din peninsula Arabică, dar are o serie de vestigii absolut încântătoare. Unul dintre ele este un pod care îţi taie răsuflarea când îl treci. A fost construit în secolul al XVII-lea, la 300 de metri deasupra abisului şi face legătura între micul sat Shaharah şi restul lumii. Constructia a fost iniţiată de un lider local

2. BP Bridge – Chicago (SUA)

Fără a avea o istorie îndelungată BP Pedestrian Bridge sau mai scurt BP Bridge, este una dintre cele mai curioase construcţii. A fost dat în folosinţă pe 16 iulie 2004, are o lungime de 285 metri şi o lăţime de 6 metri. El îndeplineşte un rol inedit şi anume cel de barieră de sunet între extrem de circulata autostradă Columbus Drive şi Parcul Millennium, din apropiere. Podul uimeşte şi prin forma sa biomorfică, imitând extrem de bine un şarpe.

3. Podul suspendat Capilano – Vancouver (Canada)

Dacă vă doriţi adrenalină, o variantă ar fi să încercaţi să treceţi peste podul suspendat Capilano din Vancouver. Este cea mai veche atracţie turistică a zonei, fiind construit în 1889, de un inginer scoţian, George Grant Mackay. Podul actual are o lungime de 137 metri şi se află la o înălţime de 70 de metri deasupra râului. La începutul secolului au fost făcute o serie de modificări, în sensul că frângiile folosite la construcţia iniţială au fost înlocuite pentru mai multă siguranţă de cabluri de oţel. Anual, atrage peste 800.000 de vizitatori.

4. Podul Vechi (Stari Most) – Mostar (Bosnia-Herţegovina)

Poate unul dintre cele mai frumoase monumente ridicate de Imperiul Otoman este şi podul Stari Most, din Mostar. Acesta a fost construit în secolul al XVI-lea, de otomani şi traversează râul Neretva, legând cele două părţi ale oraşului Mostar. Edificiul otoman, ridicat în timpul domniei unui dintre cei mai mari conducători ai Imperiului, Suleiman Magnificul, a rezistat 427 de ani, fiind distrus pe 9 noiembrie 1993, în timpul războiului croato-bosniac. Ulterior edificiul a fost reconstruit după modelul original şi redeschis trecătorilor pe 23 iulie 2004. Construcţia podului a durat aproape 10 ani din 1557 până în 1566. La momentul în care a fost finalizat acest pod era cel mai mare arc construit din lume. există o sumă de mistere cu privire la construcţia acestui edificiu, iar principalul cum a fost realizată schela care a rămas atât de mult timp pentru realizarea monumentului. Oricum acest pod poate fi clasificat printre cele mai mari opere de arhitectură ale timpului său.

5. Podul Trift – Elveţia

Cel mai lung pod suspendat din Alpi, având 170 de metri şi fiind situat la o înălţime de 100 de metri, este Trift  din Elveţia, care a fost construit deasupra unui lac. Este străbătut anual de aproximativ 20.000 de turişti, care merg să viziteze gheţarul Trift. Primul pod a fost construit în 2004, însă nu s-a dovedit a fi suficient de bun pentru afluxul de turişti. Din acest motiv în 2009 s-a construit actualul pod care s-a inspirat din cele realizate în Nepal din frânghii.

6. Podul Aiguille du Midi – Franţa

Dacă aveţi curaj vă propunem să încercaţi podul Aiguille du Midi. Construit la o altitudine de 3.850 m, în Alpii Francezi, este considerat a fi cel mai periculos pod din lume, asta în primul rând pentru că e întotdeauna zăpadă, iar dedesubt se întinde un abis care îţi taie răsuflarea. Construit  la câţiva paşi de masivul Mont Blanc, lângă Chamonix, nu ar fi bine să încercaţi acest pod dacă aveţi rău de înălţime.

7. Podul Marienbrücke – Germania

Situat în apropiere de faimosul castel Neuschwanstein, din Hohenschwangau, în Bavaria, este imposibil să vizitaţi castelul Cenuşăresei (faimosul castel bavarez a servit ca model lui Walt Disney pentru această producţie) fără să traversaţi acest pod de lemn. Tot de aici veţi face ca amintire o fotografie cu magnificul castel. Sub pod se vede o cascadă, iar dacă uitaţi pentru o clipă de Cenuşăreasa, vă veţi da seama că păşiţi chiar pe un edificiu într-o lume de poveste.

8. Puente de la Mujer – Buenos Aires (Argentina)

Puntea Femeii (Puente de la Mujer) din Buenos Aires are 150 de metri lungime şi 5 metri lăţime. A fost inaugurat pe 20 decembrie 2001, când ţara se afla în plină criză. Are şi o secţiune mobilă, care permite trecerea amabarcaţiunilor.

9. Podul Rialto – Italia

Este cel mai vechi dintre cele patru poduri care traversează Marele Canal, de la Veneţia. Acesta face legătura cartierele San Marco şi San Polo. Înaintea acestuia exista încă din 1181 un pod de ponteane. Acesta la un moment dat a fost înlocuit cu unul de lemn prin secolul al XIII-lea, care a fost şi el reconstruit de vreo 3 ori după ce s-a prăbuşit între secolele XIV-XVI. Abia către finalul secolul al XVI-lea s-a luat decizia ca podul să fie făcut din piatră. Astfel constructia sa a inceput prin 1588, terminându.se trei ani mai târziu. În timp, construcţia care a fost ridicat din raţionamente practice s-a impus şi ca un simbol al oraşului.

10. Podul Kingsgate- Durham (Marea Britanie)

Deşi este un pod modern, construit în 1966 din beton armat, Kingsgate nu face notă discordantă cu locul în care este amplasat. El are menirea să lege centrul istoric al oraşului Durham cu zona Bow Lane. Pe lângă construcţia neobişnuită, podul se roteşte la 90 de grade pentru a permite traficul ambarcaţiunilor. Simplitatea sa îl face unul dintre punctele de atracţie ale acestui oraş şi ale regatului unit

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor