altmarius

cultură şi spiritualitate

Toate sunt de la Dumnezeu

Toate sunt de la Dumnezeu

Ce minunat ar fi sa punem fiecare lucru pe seama lui Dumnezeu si sa graim ca fara ingaduinta Lui nimic nu se intampla. Cat de frumos ar fi ca in fata suferintelor si a greutatilor care se abat asupra noastra sa spunem - asa a gasit Dumnezeu ca e de trebuinta sufletului nostru si de aceea s-au intamplat. Printr-o astfel de atitudine gasim in toate incercarile un folos duhovnicesc si niciodata nu vom cadea in deznadejde. 

Sa nu credem ca Dumnezeu cauta neincetat greselile noastre pentru a ne pedepsi. El ingaduie sa vina asupra noastra un necaz sau o durere, pentru a aprinde in noi dorul dupa El. Dumnezeu nu este suparat din cauza caderilor noastre, cat mai ales pentru nepasarea noastra de a ne ridica din ele. In astfel de situatii, necazurile pot deveni mijloace de vindecare a nepasarii.

Din cauza putinei credinte, sunt persoane care nu ajung la unirea cu Hristos si ramanand singure in suferinta, decid sa renunte la viata. Pierd din vedere ca daca prin suferintele ingaduite de Dumnezeu nu au ajuns la o sanatate sufleteasca, vor fi pururea in dureri. In Pateric, un frate nelucrator ii spune unui parinte: "Sufletul meu doreste moartea". Iar parintele i-a raspuns: "O doreste pentru ca vrea sa fuga de necaz si nu stie ca necazul viitor e cu mult mai rau decat cel de aici".

Spun Sfintii Parinti ca suferintele, necazurile, durerile care vin asupra noastra creeaza premisele sa se deschida o alta lume, care mai inainte era nevazuta in noi. De aceea trebuie sa le primim fara sa ne revoltam. Primirea lor cu rabdare si multumire duce la mangaiere dumnezeiasca atat in aceasta lume, cat si in cea viitoare.

Toate durerile pe care suntem chemati sa le purtam au rolul de a lepada din noi tot ceea ce ne impiedica sa-L primim pe Dumnezeu in inima noastra. Daca cineva priveste durerile sale ca pe o povara, inseamna ca launtric ceva nu merge cum trebuie. Pentru ca viata duhovniceasca aduce roade duhovnicesti, care il invioreaza pe om si il usureaza.

Nimeni nu este scutit de suferinta. Nici cei drepti inaintea lui Dumnezeu. Caci din suferinta invatam sa ne smerim, sa ne cunoastem slabiciunile proprii si sa acceptam mai usor si caderile celor din jur. In fata durerilor ne analizam cel mai bine si ne vedem cu adevarat masura duhovniceasca. 

Incetati sa mai priviti necazurile care se abat asupra voastra drept nenorociri. Luati-le drept o binecuvantare si cercetare a lui Dumnezeu si veti avea parte de multa bucurie.

Adrian Cocosila

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor