Titu Maiorescu și școala sa filosofică. Noi contribuții

[altmariusideea]

 de Nicolae Scurtu

http://www.romlit.ro/titu_maiorescu_i_coala_sa_filosofic._noi_contr... Unul dintre cei mai însemnați discipoli ai profesorului Titu Maiorescu este, fără nici o îndoială, și Mircea Djuvara (1886–1945), filosof, diplomat, sociolog și excelent dascăl de științe ale Dreptului. I-a fost student, l-a îndrumat, l-a stimulat în cercetările sale filosofice și i-a găzduit, în paginile revistei „Convorbiri literare”, unele dintre studiile și microexegezele pe care i le trimitea din Paris, unde se specializa în arta marilor înțelepciuni. Evocarea1 pe care i-a făcut-o maestrului său, în anul 1940, cu prilejul comemorării a o sută de ani de la nașterea celui mai important dascăl din învățământul românesc, deși succintă, este unul dintre cele mai exacte și elocvente texte memorialistice privitoare la personalitatea lui Titu Maiorescu. Epistolele2 trimise lui Simion Mehedinți (1868–1962), pe când acesta conducea revista „Convorbiri literare” (1907–1923), se constituie în modele epistolare și conțin informații și precizări biografice de un evident interes literar și cultural. Cele câteva epistole ale lui Mircea Djuvara, ce se publică acum, sunt trimise profesorului Titu Maiorescu și cuprind însemnate știri despre studiile pe care le făcea la Paris, despre cercetările filosofice din Apus și, mai ales, despre unele încercări filosofice pe care i le încredința dascălului său. Lectura acestor epistole, deloc convenționale, procură cititorului de azi multiple satisfacții – sunt elaborate într-un stil reverențios, conțin prețioase informații biografice și produc emoții din cele mai neașteptate.  * Paris, 2/15 febr[uarie] 1909 Rue Clément Marot, nr. 18 Domnule Maiorescu, Binevoitoarea atențiune, pe care cu atâta indulgență mi-ați arătat-o până acum, îmi dă curajul de a vă trimite o prea modestă încercare. Mărturisesc, că am multă sfială în momentul acesta, când o supun aprecierii dșomnieiț voastre. M-am gândit că nu ar fi, poate, o idee nefolositoare, aceea de a face pentru publicul cult de la noi o expunere critică a unui curent de cugetare ale cărui teze le văd mereu publicate și despre care aud mult vorbindu-se în cercurile filosofice universitare de aci. Nu știu, însă, dacă am reușit a realiza, precum aș fi dorit, mai ales față de încurajarea ce mi-a venit din partea dșomnieiț voastre, intențiunea mea. Vă rog să binevoiți a crede, domnule Maiorescu, în sentimentele de recunoștință deosebită și de venerațiune ce vă păstrează un fost student, care ar voi să se poată număra printre elevii domniei voastre. Mircea Djuvara * Paris, 13/26 febr[uarie] 1909 Rue Clément Marot, nr. 18 Domnule Maiorescu, Sfaturile ce mi-au venit de la dșumneațvoastră au fost întotdeauna socotite de mine ca o adevărată fericire, le-am primit cu venerațiunea care se cuvine celui mai binevoitor semn de atențiune ce îmi putea veni de la d[umnea]v[oastră] și am căutat, fără ca vreodată să fi regretat mai târziu, să le urmez cu toată stăruința, de care m-am simțit capabil. Aș dori, într-adevăr, să mă specializez cu cât mai mult temei și răgaz, precum ziceți d[umnea]v[oastră], în ale filosofiei; sunt sigur că și de data aceasta vorbele venite de la d[umnea]v[oastră] vor fi pentru mine cea mai luminoasă și folositoare îndrumare. Este inutil, cred, a vă mai spune cu câtă băgare de seamă voi căuta a reciti și a restudia în amănunte scrierile pe care le cunosc ale marilor cugetători, căutând, totodată, a-mi completa tot mai mult, pe cât îmi va fi posibil, cercul cunoștințelor mele în această privință. Îmi este atât de dragă, în mod sincer, cugetarea filosofică și îmi sunt atât de scumpe unele opiniuni, din care multe sunt dobândite sub inspirațiunea ideilor profesate de d[umnea]v[oastră], încât simt că nu voi putea primi niciodată, decât cu o recunoștință adevărată, sfaturi ca cele pe care ați avut bunăvoința să mi le dați. În ceea ce privește micul studiu3, pe care miam permis a vi-l trimite, mărturisesc că principala mea preocupațiune a fost să fac o lucrare pe cât am putut mai conștiincioasă pentru mine mai întâi; apoi, în special, pentru d[umnea]v[oastră], profesorul cu care aș dori ca mereu să rămân în contact intelectual, ca să zic astfel. Nu știu dacă încercarea mea scrisă, care simt că mi-a trădat în multe privințe cugetarea, ar merita să fie scoasă la iveală în Convorbiri literare. Dacă în ea transpiră oarecum vreo neînțelegere a unei probleme fundamentale filosofice sau vreo necunoștință a unuia din autorii clasici, ar fi, cred, o mare greșală din partea mea, și chiar față de mine însumi, ca să o las să fie publicată; mă încumet, însă, a vă încredința toată aprecierea, pe care ar fi trebuit să o emit eu în privința aceasta și sunt sigur că și aci ca și până acum voi primi de la d[umnea]v[oastră] sfatul cel mai înțelept. În cazul când nu ați vedea inconvenient ca lucrarea să fie publicată sub formă de articol în două numere, cred că întreruperea ar fi indicată în locul unde sfârșesc a expune teza pragmatică și încep a arăta relațiunile sale cu diferite alte filosofii spre a ajunge apoi la o apreciere critică. Dar, bineînțeles, că și în această privință, las totul la judecata d[umnea]v[oastră]. Insist, însă, și vă rog încă mult, domnule Maiorescu, să nu îngăduiți publicarea, dacă din cuprinsul studiului s-ar degaja vreun dubiu sau neînțelegere asupra vreuneia din marile probleme, pe care le pune filosofia. Primiți, vă rog, și de data aceasta, domnule Maiorescu, expresiunea respectuoasă a sentimentelor cu totul deosebite de recunoștință ce vă păstrez. Mircea T. Djuvara * [Paris], joi, 25 noi[embrie] / 8 dec[embrie] 1910 Rue St. Romain, 20 Stimate domnule Maiorescu, Fiindu-mi teamă de a nu abuza în prea scurtrepetatele rânduri de bunăvoința d[umnea]v[oastră], am trimis de data aceasta direct domnului Mehedinți un mic studiu despre filosofia domnului H. Bergson. Este o încercare succintă de a arăta deosebirea tendințelor, din care izvorăște, de o parte, doctrina bergsoniană și, de altă parte, concepțiunea critică a lui Kant și speculațiunile moderne inspirate de el. Scopul meu a fost mai ales de a schița în puține cuvinte ideea că între aceste două feluri de a gândi nu există o opozițiune ireductibilă. Cu ocaziunea aceasta am făcut și o scurtă excursiune istorică în filosofia antică, arătând că opozițiunea, care se constată azi între cele două filosofii este semnificativă și chiar, într-o oarecare măsură, este tot aceeași, care s-a manifestat altădată între Plato și Aristoteles. Sunt departe de a crede că am formulat întocmai cum ar fi trebuit o problemă așa de întinsă. Îmi rămâne, însă, gândul, că, ar putea totuși până la un punct, să intereseze publicul nostru cititor. Primiți, vă rog, domnule Maiorescu, încredințarea venerațiunei, pe care v-o păstrez. Mircea Djuvara * [Paris], 14/27 ianuarie 1912 Rue de Provence, 16 Domnule Maiorescu, Îmi permit a vă oferi numărul aci alăturat, în care La Revue de Métaphisique et de Morale4 mi-a făcut cinstea de a-mi publica o lucrare. Am dorit în aceste rânduri să atrag atențiunea asupra unor anume tendințe ale științei experimentale contemporane de a se pronunța asupra problemelor, pe care singură numai cercetarea filosofică, după părerea mea, le-ar putea dezlega. Este vorba de câteva considerațiuni asupra spațiului și timpului, pe care un fizician de o rară distincțiune ca om de știință exactă le-a dezvoltat înaintea ultimului Congres Internațional de Filosofie și care au avut un prea mare răsunet în lumea filosofică din Franța și din Italia. Am impresiunea că la noi în țară, unde preocupările filosofice nu sunt încă decât numai la începutul lor și unde tradițiunea în activitatea noastră intelectuală nu este încă închegată, așa încât să-și arate roadele ei bune și rele, s-ar primi cu mai multă circumspecțiune asemenea teorii noi cam îndrăznețe. Simt, astfel, un fel de mulțumire, pentru că lucrarea, pe care am publicat-o întâi și pe care am avut surprinderea de a o vedea primită cu o bunăvoință, poate exagerată, este datorată, în cea mai mare parte a sa, învățămintelor, cu care am venit din Țara Românească spre a cerceta ce se face în străinătate. Acum, când pentru prima oară dau publicității, ca un mic început, o încercare filosofică în Franța, nu mă pot, astfel, opri de a mă gândi că sunteți îndrumătorul întregii mele activități intelectuale, că sunteți, de asemenea, învățătorul căruia atâtea generațiuni, la noi în țară, îi datoresc o viață sufletească mai înaltă și mai bogată. Vă rog, așadar, să socotiți ceea ce vă trimit acum ca un simplu semn al marii recunoștințe, pe care vă o port și să primiți, pe lângă expresiunea gratitudinii mele, asigurarea deplinului meu devotament. M. Djuvara ______________ Originalele acestor epistole, necunoscute, se află la Biblioteca Academiei Române. 1. Mircea Djuvara, Titu Maiorescu profesor de filosofie în „Revista de filosofie”. Volumul 25, nr. 1, ianuariemartie 1940, p. 7-10. 2. I.E. Torouțiu, Studii și documente literare. Volumul 11. București, Institutul de Arte Grafice „Bucovina“, 1940, p. 253-260. [Se publică zece epistole ale lui Mircea Djuvara către Simion Mehedinți din perioada 1909–1912]. 3. Mircea Djuvara, Mode noi în filosofie: pragmatismul în „Convorbiri literare”, 43, nr. 7, iulie 1909, p. 765-775 și nr. 8, august 1909, p. 824-835. 4. Simion Mehedinți, „Revue de métaphisique et de morale“, ianuarie 1912 în „Convorbiri literare”, 46, nr. 1, ianuarie 1912, p. 95-96. [Pe marginea articolului lui Mircea Djuvara, La théorie électromagnétique].