Titu Maiorescu și arta lecturii

[altmariusbook]

de Nicolae Scurtu

http://www.romlit.ro/titu_maiorescu_i_arta_lecturii

Istoricul și criticul literar, filosoful și eseistul Titu Maiorescu (1840–1917) a fost, în același timp, și un excelent și experimentat profesor de teorie literarăși poetică, care a citit și, uneori, a recitit creațiile în versuri sau în proză ce i se trimiteau de către tinerii scriitori. Biblioteca și arhiva lui Titu Maiorescu conțin numeroase cărți, manuscrise, jurnale, epistole și alte materiale, extrem de importante, ce au fost citite, adnotate și comentate de sagacele critic, care a și propus o nouă grilă de lectură. Lecturile lui Titu Maiorescu au fost sistematice, de profunzime și unde a descoperit talentul și valoarea estetică a operei, nu a întârziat să le facă cunoscute. Epistolele pe care le-a primit, în număr considerabil, constituie o dovadă elocventă că Titu Maiorescu era, de fapt, o instanță de a cărui verdict trebuia, în chip obligatoriu, sății seama și că exigentul profesor de emoții estetice nu face concesii, analiza sa fiind întotdeauna corectă. Epistolele ce se publică acum, întâia oară, sunt necunoscute și trimise profesorului Titu Maiorescu spre a soluționa anumite cerințe de natură didacticăși literară, pe care petenții nu ezită să le exprime. Tânărului Petre V. Haneș, deși era un student strălucit, îi răspunde că: Nu se poate după regulament, voi examina și nota lucrarea la octombrie. Oprește regulamșentulțsă treacă peste 20 iunie. TșituțMșaiorescuț. Poeților Nicolae Davidescu și George Gregorian le comunică, succint, că nu-i cunoaște și le recomandă să se adreseze lui Mihail Dragomirescu.  * Buc[urești], 24 iunie 1902 Stimate d[omnu]le profesor, Aflând că nici miercuri, nici joi nu mai țineți examene de istoria filosofiei, nici de logică, v-am adus acasă lucrarea mea de istoria filosofiei. Deși data regulamentară de examene, în iunie, a trecut, vă rog să-mi admiteți lucrarea pentru această sesiune, deoarece în toamnă aș voi să mă prezint la licență. Binevoiți a primi mulțumirile devotatului d[umneavoa]stră elev. Petre V. Haneș1 Anul IV – Filologie Mod[ernă] * [București, 20 octombrie 1909] Mult stimate d[omnu]le profesor, Scriind câteva poezii și ținând să am asupra lor o părere luminată, m-am gândit că pentru aceasta nu mă pot adresa nimănui mai bine decât dumneavoastră. Or, când m-am prezentat pentru întâia oară, pe la începutul lunii, miaț i spus să vin peste câteva săptămâni. Acele câteva săptămâni trecând, mă adresez, deci, din nou, ca săștiu dacă acum pot avea cinstea să citim ceea ce am lucrat până în timpul de față, și dacă acest lucru se poate, săștiu anume când. Cu deosebită stimă, N. Davidescu2 * [București, 17 noiembrie 1909] Mult onorate domn, Iertați-mă că vă scriu îmboldit de interes, și în acelașșițtimp vă rog să încercați ca să duceți până la sfârșit aceste rânduri pe care eu mă forțez să le aștern. Ar trebui să intru de-a dreptu-n fapt, dar nu, e necesar ca să-mi descopăr puțin fața. După cum veți găsi în alăturata revistă, unele persoane spun că sunt un talent, eu zic însă că aș putea fi. Dar ca să fiu ar trebui să exist, ar trebui să nu mă sfărâm, azi, când dau semne, când sunt chiar talent după cum zic unii. Și eu simt că mă sfărâm. O boală de nervi a profitat de nepăsarea mea de vreo câțiva ani ca să mă surpe. A fost numită neuroastenie la vreo două spitale în care, în momente de supraîncordare mintală, dam buzna. Și boala, sunt tot ani, de când s-a postat într-un loc anumit și atacă. Nu pot să-mi împiedic un fior care, prin obicinuință, dispare imediat. Numai în legătură cu acest fapt, îmi iau îndrăzneala atât față de mine, cât mai ales față de d[umnea]v[oastră], ca să clarific rostul supărător al acestei scrisori, care ar putea fi intitulată: Puțin ajutor. Dacă până azi m-am strecurat printre zile, azi nu mai am nici putința aceasta. D[omnu]l Mihail Dragomirescu, după ce l-am pus, amănunțit, în curent cu starea mea, mi-a oferit casăși masă. Felul meu de a fi, însă, îmi punea piedici în asemenea ocazii și mă face să dau înapoi tocmai când ar trebui să fac pasul către salvare. Dar ar mai fi ceva, boala de nervi, probabil că văd fals. Mi-am format însă convingerea că sunt unele brațe care nu iau forma unui unghi obtuz când se deschid. N-am putut primi poftirea d[omnu]lui Dragomirescu. În timpul din urmă, după câteva nopți dormite sub acoperișuri speciale, d[omnu]l Dragomirescu, căruia niciodată nu i-a lipsit amabilitatea de a-mi veni în ajutor, mi-a mai propus... dar. Și e iarnă, și dacă iarna nu te refuză într-un biet pardesiu, nici nu te mângâie însă. Și dacă ar fi numai iarna și pardesiul și alte necesități, ar fi o banalitate mai mult a acestei epoci, dat toate acestea sunt în legătură cu o sănătate zdruncinată, care din clipă în clipă cere un ajutor, ce nu-i mai vine. Ar părea curios tot basmul acesta, dacă nu v-aș ruga un lucru, nu tocmai greu, ca să vă scutesc de el. Trebuie să muncesc. Până la această vârstă de 23 ani am atârnat într-o familie în care 10 persoane mă privesc din 10 colțuri, cu aceeași privire curioasă. Din aceste priviri am înțeles întotdeauna că aș avea și eu datorii ca să-mi ajut părinții și pe frații mei care toți sunt mai mărunți decât mine. Deși sunt român, nu pot fi funcționar. Am o oroare, care ar putea fi luată ca un defect de naționalitate. Dar în situația aceasta, poate că maș resemna cu un loc la un ziar, de aceea într-un moment când speranța nu vine, ci fulgeră, am găsit poteca spre d[umnea]v[oastră]. Îl cunoașteți bine pe d[omnu]l N. Filipescu. O scrisoare către dșomniaț sa e tot ce vă cer. Nu-mi pot opri ultima manifestare sufletească: Mulțumirile. Chiar dacă nu ar fi posibil să-mi trimiteți scrisoarea cerută, mulțumirile vi le datorez prin faptul că v-am răpit timpul cu aceste pagini întunecate. Cu stimăși admirație, George Gregorian3 [P.S.]Nu mă pot opri să nu alătur o copie a bolii mele. E poezia Ursita mea, scrisă într-un moment de sleire nervoasă. Și, totuși, simt că sufletul meu e viguros și că altceva ar trebui să scoată. G. Gregorian P.S. Grigore Ionescu, Funcționar Gara Filaret pentru G. Gr. * Galați, 5 sept[embrie]1910 Str[ada]Elena Doamna, nr. 9 Distinse domnule, Nu tocmai lipsit de încrederea în mine, îndrăznesc să mă adresez domniei voastre, rugându-vă să binevoiți a citi și aprecia poezia cemi permit a vă trimite, comunicândumi părerea ce o vă veți face despre ea și autorul ei, aceasta spre orientarea mea personală. Am credința că lucrarea mea cere, în anumite părți, o pricepere mai adâncă a sufletului omenesc și de aceea îmi îndrept rugămintea de mai sus spre dșumneațvoastră, așteptând încrezător rezultatul demersului meu. Primiți vă rog asigurarea înaltei mele considerațiuni, Emil Maur4 Publicist-ziarist Note:  Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. 1 Petre V. Haneș (1879–1966), profesor, istoric literar și memorialist. 2 Nicolae Davidescu (1888–1954), poet, prozator, istoric și critic literar, eseist și traducător. 3 George Gregorian (1886–1962), poet și publicist. 4 Emil Maur (1884–1963), poet, jurnalist și traducător.