altmarius

cultură şi spiritualitate

Timișoara vizuală în două expoziții franceze

Paris. Espace Niemeyer – Mulhouse. Kunsthalle. Două repere ale geografiei culturale franceze reunite, în zilele din urmă, prin câteva puncte comune: Fundația Art Encounters, curatorul Ami Barak și o sugestie de perspectivă sintetică, contrasă, à vol d’oiseau, ce leagă direct valurile avangardelor românești ce au primenit, succesiv, spiritul artelor vizuale.

Bucurându-se de vizibilitatea pe care Sezonul Cultural Franța-România 2019 a oferit-o țării noastre, fundația timișoreană, organizatoare a Bienalei de Artă Contemporană Omonime, a pregătit pentru publicul francez două ample manifestări artistice centrate pe evidențierea modului în care artiști români/sau originari din România și-au pus amprenta asupra istoriei artelor din secolele XX și XXI.

Evenimentele au fost gândite curatorial de către Ami Barak, curator independent și critic de artă ce trăiește, de peste patruzeci de ani, la Paris, bun cunoscător al ambelor culturi cărora se adresează.

Materialul vizual provine din colecții publice și private, de la artiști sau de la galerii (în expoziția pariziană), iar acela expus la Mulhouse prezintă exclusiv lucrări din colecția Ovidiu Șandor.

Cu câteva accente diferite, cele două expoziții sunt, întrucâtva, asemănătoare: amprenta aceleiași concepții curatoriale, numele artiștilor selectați, ce se regăsesc, în mare parte, în ambele spații – Arthur Segal, Constantin Brâncuși, Marcel Iancu, Victor Brauner, Geta Brătescu, Pavel Ilie, Ștefan Bertalan, Andrei Cădere, Roman Cotoșman, Constantin Flondor, Horia Bernea, Florin Mitroi, Paul Neagu, Ana Lupaș, Doru Tulcan, Decebal Scriba, Ion Grigorescu, Miklós Onucsan, Dan Perjovschi, Victor Man, Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Mircea Suciu, Marius Bercea, Ioana Nemeș, Andra Ursuța, Alex Mirutziu, Pusha Petrov, Mi Kafchin, Lea Rasovszky.

Și totuși, mi-am pus întrebarea: ce a dat caracterul excepțional al acestor evenimente? Răspunsul trebuie căutat, cred, dincolo doar de confiniile artei expuse – de certă valoare, aceasta.

Pentru noi, cei veniți „de acasă“, discursul construit de Ami Barak folosește argumente peremptorii: cultura europeană majoră nu poate face abstracție de numele românilor care au construit-o. Pentru publicul din străinătate este util, totuși, să se revină asupra acestui dat ori de câte ori se poate. Demonstrația este și a fost făcută deja. O face și Ami Barak, acum, cu eleganță și coerență, punctând asupra locului fondator ocupat de Brâncuși în înțelegerea vizualului, cât și a unor artiști ca Tristan Tzara, Marcel Iancu, Arthur Segal, Benjamin Fondane, Victor Brauner, Jacques Hérold sau Isidore Isou, în emanciparea spirituală a primelor avangarde. Doar că acum rolul de orchestrator al demonstrației acesteia ce vizează așezarea artei românești în marginile sale legitime îl preia o entitate instituțională privată – Fundația Art Encounters, uzând de materiale provenind, preponderent, din surseprivate, antrenând o energie constructivă matură, aptă să-și joace rolul în diplomația culturală cu mijloace distincte față de cele folosite vreme de decenii.

Chiar dacă deschiderile au beneficiat de girul oficial al unor instituții ale statului ce și-au desemnat reprezentanți – Ambasada României la Paris, Institutul Cultural Român, Sezonul Cultural Franța-România, Primăriile orașelor Mulhouse și Timișoara, totuși evenimentele la care am participat nu au fost evenimente formale, ci unele eminamente de artă, în centrul cărora s-au auzit vocile artiștilor și valorile artei lor.

Organizatorul a găsit formula de a le oferi parizienilor, în chiar inima Parisului, surpriza descoperirii unui spațiu apt să intrige prin „noutatea“ refuncționalizării sale: Espace Niemeyer, creație a recunoscutului arhitect brazilian, sediu central al Partidului Comunist Francez, s-a convertit – nu fără o umbră de ironie – în spațiu al artei în care un artist ca Ciprian Mureșan, bunăoară, putea anunța, sentențios, liber față de orice evidență: „communism never happened“.

O perspectivă dezinhibată, ce își asumă afirmații tranșante prin care artiștilor aparținând avangardei istorice le sunt alăturați cei ai anilor 1970-80 sau, mai departe, artiști contemporani ale căror practici artistice au vigoarea înnoitoare a antecesorilor.

Expoziția Ex-East. Istorii trecute și recente ale avangardei româneștivorbește despre continuitatea ce trece peste rupturile provizorii – așa cum o spune, subtil, și jocul de cuvinte din titlu: ex-east / exist.

Acest sens e dus mai departe, în următoarea expoziție, de la Mulhouse, în care titlul unei lucrări a Anei Lupaș, cărămida, este asumat ca simbol al „construcției“ în spirit. Alcătuită din piese ale colecției Ovidiu Șandor, expoziția aceasta reconstituie, ca într-un puzzle, profilul aceluia ce și-a pus amprenta subiectivă în selecția lucrărilor pe care le-a achiziționat. Rigoarea, coerența, spiritul novator – sunt, astfel, atribute ale expoziției și, în egală măsură, semne definitorii ale celui ce a ales așa.

Cu aceste premise, imaginea artei românești contemporane scapă de umbra prăfuită a prezentărilor „oficiale“ cu care propaganda zecilor de ani ne-a obișnuit și se poate impune oriunde: la Paris, la Mulhouse… mai departe.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor