«Ce-a fost n-a fost
Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-antâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.»
Tiberiu Utan s-a născut la 21 martie 1930, Sighetu Marmaţiei. Este fiul Mariei Utan (născută Gherghel) şi al lui Teodor Utan, învăţători, şi frate cu gazetarul Sever luliu Utan. Urmează clasele primare la şcoala din Vadu Izei (1936-1940), continuă la Liceul „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, dar după ocuparea Transilvaniei de Nord familia refugiindu-se la Vinerea (judeţul Alba), învaţă la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie (1940-1948). După absolvire se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj şi începe să frecventeze cenaclul literar condus de Ioanichie Olteanu şi A.E. Baconsky.
Debutează în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează şi ca redactor în 1948-1949), iar editorial în 1955 cu placheta Chemări, urmată în 1961 de Versuri (Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române).
«Clopotul
Clopotul sub care mă zbat
în buza căruia bat
este larg şi foarte înalt
ca un paiug de limba lui
spânzur şi i mă supui
izbind pereţii timpului
clopote clopote
tropote tropote
hohote hohote.»
În 1949 este trimis la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, pe care îl va termina în 1954. Revenit în ţară, e repartizat la Secţia de cultură şi artă a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Este redactor la „Luceafărul” (1958-1961), redactor-şef la „Gazeta literară” (1962-1967), unde are un rol important în deschiderea revistei către valorile moderne ale literaturii universale şi în reînnodarea tradiţiei româneşti interbelice, precum şi în promovarea noilor talente. Ulterior îndeplineşte funcţia de redactor-şef la Editura Tineretului, iar în 1969 e numit director al Editurii „Ion Creangă”, atunci înfiinţată. Din iniţiativa lui se alcătuiesc colecţiile „Biblioteca pentru toţi copiii” (de care se îngrijeşte şi unde apar cele mai cunoscute cărţi din patrimoniul clasic şi contemporan, român şi universal) şi „Biblioteca «Jules Verne»” (dedicată literaturii de anticipaţie). În 1986 este eliminat de la conducerea editurii. A colaborat cu versuri proprii şi cu traduceri din Kossi Kaatra, Raul G. Tunon, Gabriela Mistral, Ryszard Danecki, Bertolt Brecht, Florian Miroslav, Vladimir Solouhin, Rasul Gamzatov, Elisaveta Bagreana la „Tribuna”, „Steaua”, „România literară”, „Familia”, „Viaţa românească”, „Contemporanul”, „Argeş”, „Flacăra” etc.
«Povestea cerbului minunat
Copii,
povestea ce vi-o spun,
am auzit-o de la un bun,
el a auzit-o de la un străbun,
şi uite aşa
din tată în fiu,
din moş
în strămoş
din bun în străbun,
să ţineţi minte, copii,
povestea aceasta
nu se sfârşeşte în veşnicii.Când chema tulnicăreasa
împărăteasa
băteau toate clopotele
şi toaca
iar vrăjmăşimea
fugea, buimaca.Numai copilul de împărat
toată ziua umbla la vânat,
toată seara
se ţinea de cântat. (…)»
Utan debutează în momentul postbelic cel mai potrivnic lirismului, astfel încât Chemări este o carte din care mai târziu nu se va reţine nimic. Platitudinea, artificialitatea, şabloanele realismului socialist sufocă valenţele reale: tentaţia expresiei eliptice şi a unei simplităţi rafinate, iar la nivel tematic, dialogul nostalgic cu obârşia. Sunetul personal al poetului începe să se elibereze de clişee spre finalul deceniului al şaselea şi el se impune la începutul deceniului următor ca o voce distinctă în concertul unui „prim val de poezie nouă” (Marin Bucur), care redescoperă teritoriile lirismului, ale confesiunii: A.E. Baconsky, Ion Horea, Alexandru Andriţoiu, Aurel Rău, Petre Stoica etc. Noutatea acestei voci constă în solidarizarea gestului hieratic cu cel graţios şi suav, a concreteţei materiale cu inefabilul, a obişnuitului existenţei cu partea ei, ascunsă, de miracol.
Pe măsură ce se maturizează, lirismul lui Utan câştigă în substanţă şi se decantează. Acest fenomen se produce chiar şi în poezia patriotică sau în aceea care tematizează revoluţia, militantismul (există, în aceşti primi ani ai „dezgheţului ideologic”, o încercare mai generală, în literatură ca şi în artele plastice, de a da o faţă estetică subiectelor cerute oficial).
«Motocel
Mărunţel cât un cercel
N-are astâmpăr
Motocel
Cel mai mic dintre pisoi
Ia să îl privim şi noi.Cum se scoală, nu se spală
Dă întâi la blid năvală.
Şi din lapte – un pic nu lasă
Celorlalţi pisoi din casă.Pe mustăţi, stropit, pe blană.
Frăţiorii şi-i ia la goană.»
Ciclul de inedite Drumul ierburilor din volumul omonim (1995) acutizează obsesia tanatică, a „cărării albastre” spre „cunoscutul plai / unde-s de toate: şi nimic, şi rai”. Poezia întrebărilor ultime conjugă, cum observă Dumitru Micu, tragismul răspunsurilor cu un „umor lugubru”, ca în aceste versuri în care cioplitorul de sicrie este îndemnat să „ia bine măsura”.
După definiţia lui Eugen Simion, poetul, „bolnav de suavităţi” şi aflat în perpetuă transă, descoperă minunea mai ales acolo unde semenii săi nepoeţi nu văd nimic ieşit din comun. De altfel, a revela miracolul cotidianului şi al obişnuitului, a „insolita” banalul este o veche misiune a poeţilor. Utan o preia cu uneltele sale în versuri simple şi muzicale, în care se aude şi vocea altora, de pildă a lui Octavian Goga din Cântece.
«Speranța
Urmăreşte această săgeată
cu zbor inegal:
în sus,
în jos,
mai sus,
mai jos -
greu de crezut că a ţâşnit
din arcul lui Zeus.
O dată la o viaţă de om
ea nimereşte Destinul.
Din când în când -
niciodată.»
Opera literară
Chemări, Bucureşti, 1955;
Versuri, Bucureşti, 1961;
Ciopârţilă, cu ilustraţii de Clelia Ottone, Bucureşti, 1962;
Carte de vise, cu ilustraţii de Mihu Vulcănescu, Bucureşti, 1965;
Isprăvile lui Ciopârţilă, cu ilustraţii de Clelia Ottone, Bucureşti, 1966;
Clipe, Bucureşti, 1968;
Steaua singurătăţii, Bucureşti, 1968;
Ciopârţilă cascador, cu ilustraţii de Clelia Ottone, Bucureşti, 1973;
Goana după vânt, Bucureşti, 1973;
Versuri, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1975;
Zoo-Ciopârţilă şi alte întâmplări, cu ilustraţii de Ana Puşchilă, Bucureşti, 1978;
Cartea jucăriilor, cu ilustraţii de Ana Puşchilă, 1979;
Trei legende române, cu ilustraţii de Marcela Cordescu, Bucureşti, 1980;
Cărţile cu Ciopârţită, Bucureşti, 1984;
Legende române, cu ilustraţii de Genoveva Georgescu şi Mihai Gheorghe, Bucureşti, 1985;
Drumul ierburilor, prefaţă de Dumitru Micu, postfaţă de Lucia Olteanu Utan, Bucureşti, 1995.
Traduceri
Jesus Lopez Pacheco, Dragoste interzisă, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1964.
Sursa:
crispedia.ro
poezie.ro
sighet-online.ro
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius