„Teologia muzicii liturgice“ de Nicolas Lossky

[Convergențe - Lumina]

Volum apărut la Editura Renaşterea, Cluj-Napoca

„Teologia muzicii liturgice“ de Nicolas Lossky

Actualitate religioasă 

Oana Rusu

Joi, 31 iulie 2014

http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/teologia-muzicii-litu...

La Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a apărut lucrarea „Teologia muzicii liturgice“ de Nicolas Lossky, în care este abordat specificul muzicii „liturgice“, în capitolele „Muzica şi Sinodul VII Ecumenic“; „Liturghie şi Teologie“; „Muzica şi Teologia“ şi „Muzica liturgică astăzi“.

În prefaţa volumului „Teologia muzicii liturgice“ de Nicolas Lossky, pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi dirijorul a numeroase formaţii corale, salută apariţia lucrării în traducere românească, „un eseu aproape singular în spaţiul ortodox, atât prin conţinut, cât, mai ales, prin problematica teologică ce se desprinde din conţinut, exprimate printr-o interogaţie: «Se poate vorbi despre o teologie a muzicii liturgice?»“.

Pr. prof. Vasile Stanciu arată în prefaţă că autorul îşi motivează tratarea subiectului, după o promisiune făcută lui Leonid Uspensky, cel care a abordat tematica teologiei icoanei.

Plecând de la certitudinea că muzica este o artă, totuşi, „atunci când ea este destinată cultului, preamăririi lui Dumnezeu, şi când prin ea ne şi rugăm, ea devine muzică liturgică şi are toate ingredientele necesare receptării ei de către teologia speculativă. Deci, se poate vorbi despre o teologie a muzicii doar în măsura în care muzica este şi liturgică, bisericească, alcătuită sau compusă după regulile celor opt glasuri ale «Octoihului» Sfântului Ioan Damaschin“, subliniază pr. prof. Vasile Stanciu.

Astfel, „încercând să clarifice terminologia, Nicolas Lossky face distincţia între folosirea noţiunii de «teologie» în sintagme ca «teologia dogmatică» sau «teologia sistematică», pe de o parte, şi «teologia muzicii liturgice», pe de altă parte, încercând să stabilească, printr-un excurs analitic, raportul dintre Liturghie şi muzică sau, mai precis, să identifice locul şi rostul muzicii în cultul divin public. Autorul circumscrie conceptul de teologie a muzicii în contextul în care, mai nou, se vorbeşte despre o «teologie liturgică», expresie «inventată» de părintele Alexander Schmemann; din această perspectivă, «Liturghia însăşi este un curs de teologie»“, arată pr. prof. Vasile Stanciu.

Abordări ale autorilor români

În continuare, părintele decan al Facultăţii clujene de Teologie Ortodoxă aminteşte de abordări româneşti ale acestei teme, „prima aparţinând părintelui Gheorghe Şoima, «Funcţiunile muzicii liturgice», «care se remarcă drept una dintre primele încercări româneşti ale secolului al XX-lea a unei viziuni teologice mai ample asupra muzicii bisericeşti», iar a doua aparţinând părintelui Stăniloae, «Cântarea liturgică comună, mijloc de întărire a unităţii în dreapta credinţ㻓.

Faţă de Lossky, care îşi structurează discursul pe patru idei tematice - „Muzica şi Sinodul VII Ecumenic“; „Liturghie şi Teologie“; „Muzica şi Teologia“; „Muzica liturgică astăzi“ -, „analiza părintelui Stăniloae atinge alte paliere teologice, fiind mai speculativă, mai profundă, mai academică, într-un cuvânt, o analiză a spiritualităţii muzicii liturgice, a forţei sale de a pătrunde esenţa adevărului revelat, a puterii de a comunica acest adevăr care, implicit, include şi imnografia, ca parte integrantă a Tradiţiei dinamice a Bisericii“, arată pr. prof. Vasile Stanciu. De asemenea, părintele Gheorghe Şoima, în calitate de compozitor şi exeget al textelor imnografice, a surprins aspecte inedite ale teologiei muzicii liturgice.

„Avem, aşadar, în limba română, trei modele de abordare teologică a muzicii liturgice: Lossky, Stăniloae şi Şoima. La părintele Lossky avem de-a face cu o abordare istorico-liturgică, în care accentul este pus pe relaţia dintre arta muzicală şi cult; la părintele Stăniloae accentul cade pe actul în sine al teologhisirii şi binefacerile duhovniceşti care decurg din acest act de cult, iar la părintele Şoima se reliefează relaţia intrinsecă dintre cuvânt şi sunetul muzical în actul de cult“, a observat pr. prof. Vasile Stanciu. Astfel, în contextul în care muzica liturgică devine obiectul unor analize teologice, „relaţia dintre cuvânt şi muzica liturgică, cele două componente ale actului liturgic exprimate muzical, devine atât de strânsă încât nu mai poate fi ignorată, ci afirmată cu puterea argumentaţiei analitice. Părintele Nicolas Lossky devine, astfel, un mesager convingător al acestui gen de abordare în teologia ortodoxă de azi“, a încheiat pr. prof. Vasile Stanciu.

Interes pentru muzica „liturgică“

Nicolas Lossky, în introducerea volumului, porneşte de la întrebarea: „În ce sens se poate vorbi despre o «teologie» a muzicii liturgice?“, şi subliniază, apoi, că scopul său este de a aborda doar muzica „liturgică“: „Aşadar, avem de-a face cu o muzică specifică. Ne este pusă înainte o abordare «utilitară» a muzicii, cu un scop precis, care nu are de-a face cu simpla inducere a unei emoţii de tip estetic, dar, în acelaşi timp, fără a încerca să minimizeze sau să excludă frumuseţea (vom reveni asupra acestui aspect). Această muzică, aşa cum îi arată numele, stă în strânsă legătură cu Liturghia. Or, cum am putea concepe Liturghia decât în raport cu conţinutul său teologic?“.

Autorul atrage atenţia că „aici termenul şi noţiunea de «teologie» nu trebuie înţeles în sensul în care vorbim despre o «teologie dogmatică» sau despre o «teologie sistematică» (expresie care, în opinia mea, sună rău!) în contextul învăţământului. A vorbi despre o «teologie» a muzicii liturgice este o manieră de a încerca să decelăm raportul dintre Liturghie şi muzică. Pentru unii, nu există o astfel de legătură: putem sluji şi fără muzică, aşa cum se întâmplă în cadrul Mesei citite“.

Rolul şi locul muzicii în viaţa liturgică

În perspectiva faptului că secolul al XX-lea a dezvoltat disciplina „teologiei liturgice“, autorul arată în introducere că „Liturghia însăşi este un curs de teologie. Nu trebuie înţeleasă simplist, adică acel aspect care a fost clar dintotdeauna, adică textele liturgice (poezia, imnografia), ci însăşi structura slujbelor, organizarea ciclurilor liturgice (zilnic, săptămânal, anual, fix şi mobil). Toate acestea sunt percepute ca un izvor de învăţătură teologică, principalul curs de teologie fiind «trăirea» Liturghiei sau, altfel spus, experienţa acesteia. Or, în aproape toate tradiţiile religioase, această experienţă este trăită prin muzică. Muzica, aşadar, nu este indiferentă, ci, adeseori, este la fel de legată de teologie asemenea Liturghiei însăşi“.

De asemenea, Nicolas Lossky arată că este interesat de „Liturghia creştină desemnată - printr-un termen pe care îl consider impropriu - ca Liturghie a Bisericii nedespărţite. Însă aceasta nu ne împiedică să facem distincţia dintre elementele unei muzici liturgice în sânul altor tradiţii - în particular în tradiţiile iudaică, musulmană, africană, extrem-orientală (hinduistă, budistă etc.)“.

Astfel, lucrarea abordează „îndeaproape Liturghia şi rolul său în viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Şi, mai ales, vom analiza raportul dintre Liturghie şi Teologie. În lumina acestei reflecţii, vom privi rolul şi locul muzicii în viaţa liturgică. Vom decela, sper, cel puţin elementul specific al acestei muzici, al compoziţiei sale, al modului în care este executată“.