altmarius

cultură şi spiritualitate

TEATRUL „STELA POPESCU” a fost aprobat de CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI !

 

Publicat: Ieri, 18:03

O veste bună: Încă un teatru pentru bucureşteni îşi va deschide în curând porţile. Este  vorba despre un  PROIECT special, (lansat de FORUMUL MUZICAL ROMÂN),  pentru că  propune o  instituţie  unică  în peisajul artistic  românesc, un  teatru în  care   în prim-plan va fi baletul, care va pleda pentru coregrafii  moderne,  ingenioase,  dinamice (de la  preclasice  la tehno, de  la  folclorul  autentic  la  prelucrările  de ultimă  oră), dar  va lansa şi musical-uri originale, semnate  de  tinerii  noştri  compozitori. Un  repertoriu atractiv, o pledoarie  profesionist  argumentată  pentru  valorile artei, va întreţine  permanent  dialogul   cu  tinerii  spectatori, va  reuşi să  capteze  şi atenţia micilor  melomani.

TEATRUL  „STELA  POPESCU”, al cărui fondator este Smaranda  Oţeanu-Bunea, va  cuceri  publicul  nu numai printr-un  repertoriu  diferit  faţă  de celelalte   scene  dedicate copiilor , tinerilor,a flate   sub  egida  CGMB , dar va  oferi şi  locuri  de  muncă   celor  mai  talentaţi  dansatori,  coregrafi,  solişti  vocali, ceeace   ce  este   absolut   extraordinar!

Mai   mult, TEATRUL  „STELA  POPESCU”, se  doreşte  să  devină   un  ansamblu  de  IMAGINE,  care  să  reprezinte BUCUREŞTIUL   la  cele  mai  importante  confruntări  de  gen,  naţionale  şi  internaţionale,   numele   STELEI  POPESCU,  fără îndoială onorând instituţia, deschizând larg  porţile  marelui  public!

TEATRUL „ STELA  POPESCU”, singurul  teatru care  poartă  numele   unei  mari   actriţe  aflate în  activitate -  un  eveniment  mult   aşteptat, care  promite  reprezentaţii  inspirate, ce  vor putea  fi  aplaudate  la PALATUL  NAŢIONAL  AL  COPIILOR,  producţii pline de  viaţă, de  culoare, la  care sunt  invitaţi  melomani  de  toate  vârstele.

ÎN   CURÂND: GONGUL  INAUGURAL!

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor