cultură şi spiritualitate
Astăzi, 1 iunie, aniversăm cu toții nu doar Ziua Copilului ci și 230 de ani de la înființarea primului teatru din Europa Centrală și de Est. Gânduri bune la aniversare, ne plecăm în fața spectatorilor care ne trec pragul zi de zi și vă transmitem, mai jos, mesajul domnului Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS, cu ocazia acestei duble bucurii!
La mulți ani!
„Împărtăşim astăzi, cu toți prietenii naționalului sibian, cu partenerii și toți cei care iubesc ceea ce facem, o mare bucurie – Teatrul Naţional din Sibiu aniversează oficial 230 de ani de existenţă.
La 1788, primarul Sibiului, Martin Hochmeister, construia un teatru care avea loje din lemn de trandafir şi săptămâna teatrală în limba germană. Au trecut 230 de ani de când primul teatru din România şi din Estul și Centrul Europei lua fiinţă ca instituţie. Ce bucurie să putem aniversa ziua teatrului cu ziua copilăriei, a copilului, a ceea ce înseamnă viitorul unei naţii. Iată cum trecutul şi viitorul îşi dau mâna peste timp şi arată ce înseamnă legătura dintre patrimoniu, dintre ceea ce înseamnă trecutul care trebuie valorificat, prezentul care trebuie să fie strălucitor şi viitorul care trebuie să fie plin de speranţă. Asta aniversăm astăzi: trecutul,prezentul şi viitorul, împreună cu tot ceea ce înseamnă dorinţa de înaltă creaţie, pasiunea de a duce mai departe un festival atât de important şi de a pune în pagină ceea ce înaintaşii noştri au ctitorit – prima instituţie de cultură teatrală din Europa Centrală şi de Est.”
Numar de steaguri: 264
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 42
1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Spania )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
24 state au un click
1. ANTICARIAT ALBERT
2. ANTICARIAT ODIN
3. TARGUL CARTII
5. MAGAZINUL DE CARTE
http://www.magazinul-de-carte.ro/
6 ANTICARIAT PLUS
7. DEPOZITUL DE CARTI
8. CARTEA DE CITIT
9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/
10. ANTICARIATUL DE NOAPTE
http://www.anticariatuldenoapte.ro/
12. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
13. ANTICARIAT ALEPH
https://www.anticariataleph.ro/
14. ANTIKVARIUM.RO
15.ANTIKVARIUS.RO
16. ANTICARIAT LOGOS
http://www.anticariat-logos.ro/
17. ANTICARIAT.NET
http://www.anticariat.net/informatii-contact.php
18. TIMBREE
19. FILATELIE
20 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
22. LIBMAG
23. DAFFI'S BOOKS
24. MAGIA MUNTELUI
http://magiamuntelui.blogspot.com
25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
26.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1
28. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
29. EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
30. SA NU UITAM
31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o
32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.
© 2021 Created by altmarius.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius