altmarius

cultură şi spiritualitate

Teatrul Nottara joacă iar la Palatul Cotroceni

 

Publicat: Astăzi, 07:04

Teatrul Nottara onorează invitaţia primită din partea Preşedinţiei României şi va susţine o nouă reprezentaţie în Sala de spectacole a Palatului Cotroceni.

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, spectatorii noştri vor avea parte de o reprezentaţie specială a piesei Aprilie, dimineaţa de Mihai Ispirescu, în prezenţa autorului. Textul, în regia Dianei Lupescu, are o istorie ilustră, fiind unul dintre acele rare exemple de scrieri dramatice care au sfidat cenzura înainte de ’89, iar actuala viziune regizorală ne demonstreaza că, deşi multe lucruri s-au schimbat în ultimul sfert de deceniu, problema individului care este perceput ca un simplu indicator statistic rămâne, în continuare, foarte actuală. Din distribuţie fac parte Lucian Ghimişi, Mihai Marinescu, Dan Clusinschi, Ada Navrot, Raluca Tiţa.

Autorul piesei, Mihai Ispirescu, a salutat momentul şi locul acestei reprezentaţii: „După succesul consemnat la Bruxelles, capitala Uniunii Europene - Theatre des Beaux Arts, - spectacolului cu piesa Aprilie, dimineaţa, în regia atât de inspirată a Dianei Lupescu, i-a venit rândul să fie jucat şi pe scena Palatului Cotroceni.  (...) În periplul scenic pe care Teatrul Nottara, condus de neobositul său director, doamna Marinela Ţepuş, s-a angajat să-l întreprindă până când va reveni la propriul „cuib de glorii”, iată-l beneficiar al unui gest mai rar întâlnit la noi, o invitaţie onorantă, primită chiar din partea Preşedintelui ţării. Locul mi se pare potrivit dacă ne gândim că este vorba despre o comedie amară privind prezentul nostru atât de bizar şi specific, fiindcă seamănă mereu cu trecutul, şi, orice-am face, - ne duce mereu, spre acelaşi viitor sumbru.”

Aprilie, dimineaţa  deschide seria spectacolelor cu piese scrise de autori români contemporani pe care le vom juca la Palatul Cotroceni. Deveniţi oaspeţi în casa Presedinţiei României, ne pare firesc să ne asumăm responsabilitatea de a promova dramaturgia românească. Din programul „Dramaturgi români contemporani”, pe care    l-am inclus în propriul proiect de management, mai fac parte spectacolele Matrimoniale de Lia Bugnar, regia: Diana Lupescu, Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec, regia: Mihai Lungeanu, Funcţionarul destinului de Horia Gârbea, regia: Anca-Maria Colţeanu şi Efecte colaterale de Alex Popa, regia: Vlad Zamfirescu. Sperăm să le vină, tuturor, rândul să fie jucate la Palatul Cotroceni.” a declarat Marinela Ţepuş, Managerul Teatrului Nottara.

 Biletele pentru reprezentaţia din data de 23 martie au fost puse la vânzare la agenţia din bd. Magheru 20. Întrucât există un protocol special pentru spectacolele care se joacă la Cotroceni, pe site-ul Teatrului Nottara, www.nottara.ro, au fost publicate o serie de recomandări.

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor