altmarius

cultură şi spiritualitate

Informaţii culturale

Teatrul fără tavan

Duminică, 28 Iulie 2013 
 

  Bucuroşi de oaspeţi, Teatrul de Artă Bucureşti, prin proiectul Teatrul fără tavan, îşi propune să aducă în faţa iubitorilor de artă, alături de spectacolele de teatru programate în luna Iulie, şi un concert special, ,,Tonight I’m Yours” cu actorul Eugen Cristea(miercuri, 24 iulie, ora 21.15).

„Spectacolul ,,Tonight I’m Yours” este un one man show bazat pe cele mai bune compoziţii ale mele în calitate de cantautor, apărute pe cele câteva CD-uri ale mele. Nu este un recital propriu-zis în sensul clasic al cuvântului, ci, mai degrabă o destăinuire a sufletului meu după atâţia şi atâţia ani de carieră nu chiar de neglijat.” (Eugen Cristea)

Vineri, 26 iulie, începând cu ora 21.15, spectacolul RULETA RUSEASCĂ, după poemul “Norul cu pantaloni” de Vladimir Maiakovskyîn interpretarea actorului Ovidiu Niculescupemuzica live a celor de la Trupa Veche. Teatru, muzică şi poezie, un concept inedit care te surprinde.

[De ce "Ruleta rusească"? Simplu, pentru că în lumea de azi, ruleta rusească este jocul în care suntem obligaţi să trăim de către societate, de politică, de dogmele religioase şi, din păcate, inclusiv de iubire.

De ce poezie şi muzică rusească? Pentru că, aşa cum spunea Ivan Alekseievici Bunin: "Sufletul rusesc este ca lemnul din care se fac şi bâte şi icoane". Nu vi se pare că această descriere ni se potriveşte frapant de bine şi nouă românilor?

De data asta restul nu o să mai fie tăcere, o să fie revoltă şi emoţie.] (Ovidiu Niculescu)

Ciao, Bella!, de Antoaneta Zaharia, un puternic confesional al sexului feminim, o poveste despre cum şi de ce, o introspecţie în vieţile a trei femei în căutare, cu Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Flores, sâmbătă, 27 iulie, ora 21.15, în aer liber.

Regia: Antoaneta Zaharia

„Ciao, bella!” este unul dintre cele mai inedite şi calde spectacole despre frigul şi viscolul care bate uneori cu putere în lumea sufletului feminin.

"Un spectacol emoţionant şi plin de umor despre căsnicii ratate şi relaţii eşuate, despre românica cu mitocănie şi dor, despre a pleca de tot din ţară, despre prietenia adevărată, după o poveste reală " (Antoaneta Zaharia)

Pentru copii- şi nu numai- duminica, 28 iulie, dimineaţă, începând cu ora 10.15, la soare dar pe răcoare, ,,Ne jucăm împreună,, cu Eugen Cristea şi Cristina Deleanu. Un show interactiv, în care copiii sunt implicaţi, practic, de la început până la sfârşit.

Un ,,remember,, al celebrei emisiuni TV ,,Feriţi-vă de măgăruş!” (Eugen Cristea)

Stagiunea Teatru fără tavan a Teatrului de Artă Bucureşti va fi deschisă permanent în perioada 8 iulie – 8 septembrie 2013, şi va încânta publicul cu spectacole de teatru pentru adulţi, spectacole pentru copii, derulate în cadrul proiectulului Teatrul de Artă Junior, concerte și evenimente în aer liber.

Pentru informaţii şi rezervări: 0737.904.932 | rezervari@teatruldearta.ro

Miercuri, 24 iulie, ora 21.15

CONCERT ,,Tonight I’m Yours”

Cu Eugen Cristea

„Spectacolul ,,Tonight I’m Yours” este un one man show bazat pe cele mai bune compoziţii ale mele în calitate de cantautor, apărute pe cele câteva CD-uri ale mele. Nu este un recital propriu-zis în sensul clasic al cuvântului, ci, mai degrabă o destăinuire a sufletului meu după atâţia şi atâţia ani de carieră nu chiar de neglijat.” (Eugen Cristea)

Preţ bilet: 30 lei

Vineri, 26 iulie, ora 21.15

“Ruleta rusească”, după poemul “Norul cu pantaloni” de Vladimir Maiakovsky

Un spectacol cu Ovidiu Niculescu şi Trupa Veche

[De ce "Ruleta rusească"? Simplu, pentru că în lumea de azi, ruleta rusească este jocul în care suntem obligaţi să trăim de către societate, de politică, de dogmele religioase şi, din păcate, inclusiv de iubire.

De ce poezie şi muzică rusească? Pentru că, aşa cum spunea Ivan Alekseievici Bunin, primul scriitor rus laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1933: "Sufletul rusesc este ca lemnul din care se fac şi bâte şi icoane". Nu vi se pare că această descriere ni se potriveşte frapant de bine şi nouă românilor?

De data asta restul nu o să mai fie tăcere, o să fie revoltă şi emoţie.] (Ovidiu Niculescu)

Preţ bilet: 30 lei

Sâmbătă, 27 iulie, ora 21.15

Ciao, Bella!, de Antoaneta Zaharia

Cu Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Flores

Regia: Antoaneta Zaharia

„Ciao, bella!” este unul dintre cele mai inedite şi calde spectacole despre frigul şi viscolul care bate uneori cu putere în lumea sufletului feminin.

"Un spectacol emoţionant şi plin de umor despre căsnicii ratate şi relaţii eşuate, despre românica cu mitocănie şi dor, despre a pleca de tot din ţară, despre prietenia adevărată, merită să ieşi din casă, ca să" (Antoaneta Zaharia)

Un puternic confesional al sexului slab.

Preţ bilet: 30 lei

Duminică, 28 iulie, ora 10.15

,,Ne jucăm împreună,,- spectacol pentru copii

Cu Eugen Cristea şi Cristina Deleanu.

Un show interactiv, în care copiii sunt implicaţi, practic, de la început până la sfârşit.

Un ,,remember,, al celebrei emisiuni TV ,,Feriţi-vă de măgăruş!” (Eugen Cristea)

Preţ bilet: 25 lei

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor