Tarul Alexandru al II-lea al Rusiei

[altmariusistoric]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alexandru al II-lea
Împărat și Autocrat al tuturor Rusiilor
Domnie	3 martie 1855-1 martie 1881 (26 ani, 11 zile)
Încoronare	7 septembrie 1856
Predecesor	Nicolae I
Succesor	Alexandru al III-lea
Căsătorit(ă) cu	Maria de Hesse
Urmași	Marea Ducesă Alexandra Alexandrovna Țareviciul Nicolae Alexandrovich Alexandru al III-lea Marele Duce Vladimir Alexandrovich Marele Duce Alexei Alexandrovich Marea Ducesă Maria Alexandrovna Marele Duce Serghei Alexandrovich Marele Duce Paul Alexandrovich
Casa regală	Casa Romanov
Tată	Nicolae I al Rusiei
Mamă	Alexandra Feodorovna
Naștere	29 aprilie 1818 Moscova
Deces	13 martie 1881 (62 ani, 318 zile) St. Petersburg
Înmormântare	Catedrala Petru și Pavel
Semnătură

Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (rusă: Александр II Николаевич) (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei.

Tinerețea

Născut în 1818, Alexandru a fost fiul cel mare al Țarului Nicolae I al Rusiei și al Charlottei a Prusiei, fiica lui Frederick William al III-lea al Prusiei și a Louisei de Mecklenburg-Strelitz. Până a urcat pe tronul Rusiei la vârsta de 37 de ani, Alexandru a dat puține semne legate de potențialul său de lider.

În perioada vieții sale de moștenitor al tronului, atmosfera intelectuală din St. Petersburg era nefavorabilă oricărei schimbări, libertatea de gândire și inițativele particulare erau suprimate energic. Critica autorităților era considerată un delict grav. Totuși, la 26 de ani după ce Alexandru a implementat schimbările pe care le-a dorit, a fost asasinat în public de o organizație teroristă, Narodnaya Volya.

Educația sa ca viitor Țar a fost realizată sub supravegherea unui poet liberal romantic și talentat translator, Vasili Zhukovsky^[1]. Presupusa lui lipsă de interes în treburile militare detectate de istoricii de mai târziu ar putea fi doar reflecția sa cu privire la rezultatele pe propria familie și pe întreg spiritul țării dat de războiul din Crimeea.
Neobișnuit pentru acele vremuri, tânărul Alexandru a făcut un tur al Rusiei de șase luni vizitând 20 de provincii ale țării.^[2] De asemenea, a vizitat multe țări vest europene.^[3] Ca țarevici, Alexandru a devenit primul moștenitor Romanov care a vizitat Siberia.^[4]

Domnia

Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său în 1855. Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din Crimeea, a eșecului negocierilor de pace de la Sevastopol conduse de consilierul său de încredere prințul Alexandru Gorchakov. Țarul se gândea că Rusia era epuizată și umilită de război. Încurajat de opinia publică a început o serie de reforme radicale.

Puterea autocrată era acum în mâinile cuiva care avea o gândire flexibilă, suficient de prudentă și practică. Totuși, creșterea mișcării revoluționare "de stânga" a clasei educate a condus la un sfârșit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat în 1881. Au existat mai multe tentative de asasinat a țarului (1866, 1873, 1880).

Deși este cunoscut drept "Țarul Eliberator", cel care i-a emancipat pe șerbi, el nu era un liberal. Arhitectul policii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin.

Căsătorie și copii

La 16 aprilie 1841, la vârsta de 23 de ani, țareviciul Alexandru s-a căsătorit cu prințesa Maria de Hesse la St Petersburg, mai târziu cunoscută în Rusia ca Maria Alexandrovna.

Alexandru al II-lea și Maria Alexandrovna au avut opt copii:

• Marea Ducesă Alexandra Alexandrovna (30 august 1842-10 iulie 1849) alintată Lina, a murit de meningită la vârsta de șase ani
• Țareviciul Nicolae Alexandrovich (20 septembrie 1843-24 april 1865), logodit cu Dagmar a Danemarcei
• Alexandru al III-lea (10 martie 1845-1 noiembrie 1894), căsătorit în 1866 cu Dagmar a Danemarcei (Maria Feodorovna); au avut moștenitori
• Marele Duce Vladimir Alexandrovich (22 aprilie 1847-17 februarie 1909), căsătorit în 1874 cu Maria de Mecklenburg-Schwerin (Maria Pavlovna); au avut moștenitori
• Marele Duce Alexei Alexandrovich (14 ianuarie 1850-14 noiembrie 1908)
• Marea Ducesă Maria Alexandrovna (17 octombrie 1853-20 octombrie 1920) căsătorită în 1874 cu Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha; au avut moștenitori
• Marele Duce Serghei Alexandrovich (29 aprilie 1857-4 februarie 1905), căsătorit în 1884 cu Elisabeth de Hesse (Elizabeth Feodorovna)
• Marele Duce Paul Alexandrovich (3 octombrie 1860-24 ianuarie 1919), căsătorit în 1889 cu Alexandra a Greciei (Alexandra Georgievna); au avut moștenitori - a doua căsătorie în 1902 cu Olga Valerianovna Karnovich-Palii; au avut moștenitori (Vladimir, Irina și Natalia)

Alexandru a avut mai multe metrese în timpul căsătoriei și a fost tatăl a 7 copii nelegitimi. Printre aceștia:

• Antoinette Bayer (20 iunie 1856-24 ianuarie 1948) cu metresa sa Wilhelmine Bayer;
• Michael-Bogdan Oginski (10 octombrie 1848-25 martie 1909) cu metresa sa contesa Olga Kalinowski (~1820-1899); și
• Joseph Raboxicz.

La 6 iulie 1880, la mai puțin de o lună de la moartea țarinei Maria, Alexandru a făcut o căsătorie morganatică cu metresa sa prințesa Catherine Dolgorukov cu care avea deja patru copii:

• George Alexandrovich Romanov Yurievsky (12 mai 1872-13 septembrie 1913). S-a căsătorit cu contesa Alexandra Zarnekau și au avut moștenitori. Mai târziu au divorțat.
• Olga Alexandrovna Romanov Yurievsky (7 noiembrie 1874-10 august 1925). S-a căsătorit cu contele Georg Nikolaus de Nassau.
• Boris Alexandrovich Yurievsky (23 februarie 1876 - 11 aprilie 1876).
• Catherine Alexandrovna Romanov Yurievsky (9 septembrie 1878-22 decembrie 1959) Primul ei soț a fost al 23-lea prinț Alexander Alexandrovich Bariatinski, (1870 - 1910) fiul celui de-al 22-lea prinț Alexander Vladimirovich Bariatinski, (1848 - 1909). Al doilea soț a fost prințul Serge Obolensky. Mai târziu au divorțat.

Cronologie

A înfăptuit reforma agrară din 1861 prin care erau eliberați țăranii de șerbie și aveau dreptul să cumpere pământul pe care îl munceau (cu termen de plată în 49 de ani). Din cauza opoziției moșierimii, reforma a devenit un compromis care rima enorm cu eșecul: țăranii nu erau nici mai fericiți, nici n-o duceau mai bine în urma reformei de abolire a iobăgiei, fapt care se pare că l-a convins pe Alexandru, cu puțin timp înainte de asasinarea lui, să admită finalmente cererea insistentă a societății și chiar a unei părți a nobilimii^[5] de adâncire a reformelor, prin înființarea unui parlament (Duma).^[6] După eliberarea din iobăgie, țăranii au rămas în medie cu 30% mai puțin pământ spre cultivare, decât înaintea Edictului.^[7]

A continuat politica de cuceriri:

• 1858–anexează ținutul Amuriei, care aparținea Chinei
• 1859–supune Caucazul de răsărit, după un război care a durat aproape 50 de ani
• 1863–înăbușește răscoala din Polonia, urmată de represalii sângeroase
• 1864–supune Caucazul de apus
• 1865–cucerește Tașkentul
• 1867–cucerește Turkestanul
• 1868–cucerește Samarkandul și Buhara
• 1873 și 1876–cucerește hanatele Hivei și Kokand, din Asia Centrală
• 1877–1878–poartă războiul ruso-turc.

În martie 1881 este asasinat de anarhiști.

 

1. ^ The McGraw-Hill encyclopedia of world biography, vol. 1. McGraw-Hill, 1973. ISBN-13: 9780070796331; p. 113
2. ^ Edvard Radzinsky, Alexander II: the Last Great Tsar, p. 63.
3. ^ Edvardx Radzinsky, Alexander II: The Last Great Tsar, pp. 65-69, 190-191 & 199-200.
4. ^ Edvard Radzinsky, Alexander II: The Last Great Tsar, p. 62.
5. ^ "În primii ani ai domniei lui Alexandru al II-lea au existat unele cereri ale secțiunii liberale a nobilimii pentru o guvernare reprezentativă la nivel național - nu un regim parlamentar în înțelesul complet al sintagmei, și cu atât mai puțin un sistem bazat pe vot universal, ci un fel oarecare de adunare consultativă în care problemele publice să poată fi dezbătute de secțiunea educată a populației și ale cărei opinii asupra chestiunii să fie mai apoi supuse atenției împăratului. Țarul și birocrații lui au refuzat să considere o astfel de opțiune, în primul rând pentru că aceștia considerau că o reformă constituțională reprezenta o pantă alunecoasă care va conduce la dezintegrarea statului și imperiului și la un război de clasă între boierime (proprietarii de pământ) și țărani. […] Hotărârea de a refuza instituirea unei adunări naționale în anii 1860 a reprezentat un eveniment negativ de cea mai mare importanță : aceasta a lipsit Rusia de posibilitatea de a urma o educație publică în materie politică, așa cum era aceea care exista în acel moment în Prusia, de exemplu, și a lipsit guvernul de serviciile a sute de oameni talentați." - To cite this page: MLA Style: "Russia." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. Web. 10 Apr. 2013. History. From Alexander II to Nicholas II. Hugh Seton-Watson. Nicholas V. Riasanovsky. Dominic Lieven.
6. ^ "Cum era de așteptat, moșierii se opuneau unei astfel de schimbări radicale dar țarul le-a spus că e mai bine să abolim iobăgia de sus decât să aștepăm momentul când țăranii vor începe s-o abolească ei înșiși, de jos. Înaltele idealuri ale emancipării șerbilor de către Alexandru al II-lea au fost departe de a fi atinse. Moșierii au reținut 15 procente din pământ și acesta era întotdeauna pământul cel mai de calitate, asta în timp ce țăranii trebuiau să-și cumpere pământul lor de la nobili, în mod obișnuit la un preț umflat. Cei mai mulți țărani erau, în mod inevitabil, incapabili să-și permită costul, acestora fiindu-le oferit un împrumut de către guvern, cu scadență peste 49 de ani și dobândă de 6 procente. Țăranul, eliberat din iobăgie, nici n-o ducea mai bine, nici nu era mai fericit. Ca o ironie a istoriei, Alexandru al II-lea își pusese semnătura cu doar câteva ore înainte de moarte pe un proiect de decret care stabilea un parlament, Duma, primul pas spre o monarhie constituțională. Țarul știa că emanciparea iobagilor eșuase, și că reformele lui, deși lăudabile, doar creeaseră o cerere pentru reforme încă și mai importante". - "The Russian Revolution: History in an Hour", Rupert Colley, Harper Press 2012, HarperCollins Publishers ("The landlords, understandably, opposed such a sweeping change but were told by the Tsar, 'It is better to abolish serfdom from above than to wait for the time when it will begin to abolish itself from below.' The high ideals of Alexander II's emancipation of the serfs fell very short of its ambition. Landowners held onto 15 per cent of the land and this was, invariably, the best land; while peasants had to buy back their land from the nobles, usually at an inflated price. The majority were, inevitably, unable to afford the cost, and were offered a loan by the government, repayable at 6 per cent over forty-nine years. The peasant, freed from serfdom, was no better off and no happier. Ironically, Alexander II had, just hours before his death, put his signature to a draft decree to establish a parliament, a Duma, the first step towards a constitutional monarchy. He knew that the emancipation of the serfs had failed, and that his reforms, though laudable, merely created demand for greater reform.")
7. ^ "The Penguin History of Modern Russia - From Tsarism To The Twenty-First Century". Robert Service. Penguin Books Ltd. 2009 (third edition). - "Până la mijlocul veacului al XIX-lea, majoritatea țăranilor erau legați de pământul aflat în posesia nobilimii. Țarul Alexandru al II-lea considera că acest fapt este motiv pentru care Rusia a suferit dezastrul important în Războiul Crimeii care a avut loc între 1854 și 1856. În 1861 Alexandru al II-lea proclamă Edictul de Emancipare prin care țăranii erau eliberați din iobăgie. Termenii legii nu erau însă favorabili țărănimii, în medie țăranii rămânând cu 30% mai puțin pământ spre cultivare decât înaintea Edictului."

Legături externe

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate deAlexandru al II-lea al Rusiei

• Asasinarea Țarului Alexandru al II-lea din emisiunea In Our Time (BBC Radio 4)
• Alexandritul, piatra prețioasă asociată cu Țarul Alexandru al II-lea

Alexandru al II-lea al Rusiei Casa Holstein-Gottorp-Romanov Ramură a Casei de Oldenburg Naștere: 17 aprilie 1818 Deces: 13 martie 1881
Titluri regale
Predecesor: Nicolae I	Împărat al Rusiei 2 martie 1855 – 13 martie 1881	Succesor: Alexandru III
Regalitate rusă
Predecesor: Marele Duce Constantin Pavlovici	Moștenitor al tronului Rusiei 1825–1855	Succesor: Nicolae Alexandrovici