altmarius

cultură şi spiritualitate

https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/taina-relatiei-lui-dumnezeu-...

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 22 Noi, 2019

Prin natura sa, timpul este expresia fiinţei create. Sfântul Chiril al Alexandriei, citând pasajul din Cartea lui Baruh 3, 3: „Tu dom­nești în veci, iar noi pierim fără încetare!”, concluzionează că firea divină nu poate fi supusă timpului. El amplifică contrastul dintre Creator şi creaţie. Dumnezeu este deasupra oricărui început şi a oricărei treceri; în schimb, lumii create îi este dat să fie supusă timpului şi implicit schimbării.

Vorbind despre primul moment al creaţiei, care-şi găseşte originea în cea mai intimă mişcare a voinţei lui Dumnezeu (pe cât e cu putinţă omului să o pătrundă şi să o înţe­leagă), părintele Dumitru Stăniloae caută adevărata natură a întregii realităţi create. E ca şi cum ar dori să spună că înţelegerea originii lumii explică întregul ei mister: „În început e implicată toată distanţa ce are să o parcurgă lumea creată prin timp, între început şi sfârşit, dar şi voia lui Dumnezeu de a fi în relaţie continuă cu ea, pentru a o duce la sfârşitul voit de El”.

Lumea a fost cugetată de Dumnezeu împreună cu timpul, din veci, nu dintr-o necesitate a fiinţei Lui, ci din voia Lui. Dumnezeu a voit liber să cugete din veci la planul creaţiei şi a hotărât liber să o facă precum a cugetat-o, când a voit. Categoriile gândirii noastre omeneşti nu pot reda decât într-o formă nedeplin înţeleasă taina relaţiei lui Dumnezeu cu lumea şi cu timpul, în gândirea şi voia Sa înainte de existenţa lor reală. În acest sens, lumea şi timpul au fost cugetate în sânul Sfintei Treimi fără ca prin aceasta Dumnezeu să introducă în Sine ceva de ordin temporal, astfel planul lui Dumnezeu este putere. Dumnezeu, voind modul după care vor fi create toate, oferă şi principiile după care creaturile se menţin în existenţă. Acest plan general al lui Dumnezeu, cu caracter supranatural, se oglindeşte în raţiunile naturale, plasticizate ale lucrurilor prin lucrarea creată a lui Dumnezeu. Toate cele create şi-au luat existenţă din voinţa divină, după planul lui Dumnezeu din eternitate.

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor