Tacerea care vorbeste

[altmariustotal ortodox]

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/tacerea-care-vorbeste-14764...

Sfintii Parinti ne invata ca omul trebuie sa taca, pentru ca Dumnezeu sa poata vorbi inlauntrul sau. Acelasi lucru se intampla si in relatiile cu semenii. Ca celalalt sa poata vorbi cum trebuie, are nevoie de tacerea noastra. 

Sunt foarte multe persoane care au auzit cuvintele lui Hristos, dar putine au auzit tacerea Lui. Foarte putini dintre noi aud si tacerea oamenilor bineplacuti lui Dumnezeu. O tacerea care graieste. Sa ne amintim ca atunci cand monahii i-au cerut avvei Pamvo sa spuna un cuvant de zidire unui oaspete de seama, avva Pamvo le-a raspuns: "Daca nu-l zideste tacerea mea, nu-i va folosi nici cuvantul meu." 

Ca sa ajungi sa auzi aceasta graire prin tacere, e nevoie de intalnirea si de unirea cu Dumnezeu. Numai El iti poate da si tie darul de a vorbi prin tacere. 

Nu doresc sa las sa se inteleaga ca vorbirea ar fi daunatoare. Dimpotriva, nici tacerea nu este tot timpul folositoare. Este foarte important ca omul sa stie ca cine tace atunci cand este bine sa taca, si cine vorbeste cand este bine sa faca acest lucru, acela a descoperit calea catre Dumnezeu si nu mai lucreaza niciodata de la sine, ci intotdeauna numai potrivit descoperirii Duhului. 

Din rugaciunea de dimineata a parintelui Sofronie: "Arata mie, Doamne, calea in care voi merge, Insuti ma invata ce mi se cade sa graiesc; iar de este voia Ta sa tac, invata-ma cum, in duhul pacii sa tac, nu scarbind, nici smintind pe fratele", reise ca parintele nu cerea doar tacerea, ceea ce inseamna ca se poate aduce roada duhovniceasca atat prin tacere, cat si prin vorbire.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca in Ortodoxie, cuvantul surprinde realitatea, dar nu o defineste. In acest sens, parintele Dumitru Staniloae vorbeste despre dogme ca despre delimitari ale adevarului si nu definitii. “Intelesul unui cuvant trebuie sa aiba o fragilitate, o transparenta, o lipsa de fixitate, trebuie sa ne indemne la revocarea lui si la stimularea spre un altul, dar tot pe linia lui. Daca intelesul ramane fix in mintea noastra, marginim pe Dumnezeu in frontierele lui sau chiar uitam de Dumnezeu, toata atentia noastra concentrandu-se asupra cuvantului care-L exprima. In acest caz, intelesul respectiv devine un idol, adica un fals dumnezeu. Intelesul sau cuvantul folosit trebuie sa faca mereu transparent pe Dumnezeu, ca neincaput in el, ca depasind orice inteles". Cuvantul are nevoie de tacere pentru a nu deveni ideologie. El ramane prin tacere datator de viata.

Daca si cuvantul are nevoie de tacere, cu atat mai mult omul. Incercati sa va uniti cu Dumnezeu si veti vedea ca pe masura ce cresteti in aceasta unire, veti avea nevoie de mai putine cuvinte.

Adrian Cocosila