altmarius

cultură şi spiritualitate



Descoperiri la îndemâna în Szeged: recomandat alaturi de un ghid local. Foto: 123rfDescoperiri la îndemâna în Szeged: recomandat alaturi de un ghid local. Foto: 123rf

Recomandări pentru o zi perfectă în Szeged.

Al 3-lea cel mai mare oraş al Ungariei se află la întâlnirea Tisei cu Mureşul. Inundaţii catastrofale l-au distrus aproape în întregime în 1879. A fost un blestem, dar şi binecuvântarea unei a doua şanse. Împăratul Franz Iosef a promis locuitorilor sinistraţi o urbe mai frumoasă. Şi s-a ţinut de cuvânt. În numai câţiva ani, din nămol şi mizerie a răsărit pe malul Tisei o bijuterie arhitectonică în care se îmbinau armonios mai toate stilurile vremii sub supremaţia unui Art Nouveau rebel și jucăuș. Am fost uimit să descopăr că Szegedul e plin de români. Ne atrage prin proximitate, preţuri accesibile, arhitectură, băi, festivaluri, şi nu în ultimul rând cu ciorbă de pește.

Art Nouveau
Un tur Art Nouveau prin Szeged e o bucurie pentru ochi, minte şi inimă deopotrivă, și presupune minimum 10 staţii: Palatul Ungar-Mayer, Palatul Reok, Noua Sinagogă, Palatul Goldschmidt, Palatul Bisericii Reformiste, Turnul de apă, Casa Moricz, Palatul Grof, Palatul Deustch, Statuia Pista Danko. Recomandat alături de un ghid specializat.

Bălăceală & spa
Aquapolis NapfennyFurdo e un soi de mall acvatic pe 4.400 mp. E deschis tot anul, pentru toate vârstele şi toate buzunarele. Are 13 tobogane cu o lungime totală de 1.000 m de bucurie pură. Pârtia lichidă a anacondei, cel mai înalt dintre ele, te zboară la vale de la vreo 30 m înălţime. Complexul are zone vaste şi pentru welness şi tratamente balneare, dar e niţel cam prea popular pentru gustul meu. Recunosc că m-am simţit mai în elementul meu la Băile Anna, cu aerul lor oriental şi ape binecuvântate, faimoase din 1927.

Mâncare
Pare ciudat să te pui pe drum doar pentru mâncare, dar la Szeged merită. Și zic cu mâna pe inimă că nu ştii ce e ciorba de pește până nu o încerci pe cea de aici. Poate cea mai bună e la Kiskőrössy Halászcsárda. Opreşte-te la prânz la restaurantul din Felso-Tisza. Şi încheie seara într-o cârciumă studenţească. Recomand Maláta söröző és grillkert (Somogyi Béla u. 13), unde au bere şi grătar fantastice. Pont: cere bere craft maghiară, cere Békésszentandrás sör!

Suvenire
Du acasă produsele marca Szeged: paprika, papuci roşii, specifici oraşului, și salamul produs în localitate.

Festivaluri
Pe 21 mai 1719 Szegedul şi-a recăpătat statutul de oraş regal liber. Acest eveniment istoric e aniversat în fiecare mai cu o serie de 10 zile de petreceri. Crame lângă crame, ca un uriaș șirag de mătănii, umplu Piaţa Szechenyi la Festivalul Vinului, iar în weekend, la Târgul de pe Pod e cea mai lungă stradă de shopping cu profil folcloric şi popular din ţară.

De 85 de ani nopțile de vară devin albe la Szeged în cadrul Festivalului în Aer Liber. Impresionanta Piaţă a Domului din localitate, comparată adesea cu San Marco din Veneția, se transformă în cea mai mare scenă din Ungaria, 12.000 mp, unde au loc producţii de teatru, dans, de operă, operetă, ce smulg aplauzele celor peste 70.000 de spectatori în fiecare an.

În primul weekend din septembrie, vizitatorilor de la Festivalul Internaţional al Peştelui de pe Tisa le lasă gura apă după cea mai bună supă de pește din lume, gătită într-un ceaun uriaş, de 5.000 de litri.

Text: Cătălin Gruia

Vizualizări: 159

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor