cultură şi spiritualitate
Sute de antichități furate, inclusiv mozaicuri din Pompei și sarcofage vechi au fost descoperite recent în Elveția. Poliția italiană, specializată în furturi ale obiectelor de artă, a descoperit 45 de cutii mari în care se găseau comori arheologice neprețuite. Acestea se aflau într-o unitate de stocare din Geneva, închiriată sub un nume fals, însă polițiștii susțin că depozitul aparținea dealerului de arta londonez, Robin Symes.
Potrivit cotinianului Il Messagger, poliția italiană au reușit să convingă un judecător elvețian care relicvele au fost furate, iar unele dintre artefacte se aflau deja pe lista neagră a bunurilor de artă dispărută.Mai multe fotografii ale acestora au fost găsite în posesia unei polițist italian, mort în circumstanțe misterioase în 1995, în perioada în care avea loc o investigație de amploare ce viza traficul de obiecte de artă.
Comorile găsite în Geneva includ sculpturi clasice, fresce romane, sarcofage , precum și mii de fragmente de pe un perete dintr-un templu etrusc. Un purtator de cuvânt al poliției italine a confirmat că operațiunea de la Geneva a avut loc săptămâna trecută. Investigația a început de la dispariția unui piese extrem de rare, Sarcofagul soților.
Symes a fost unul dintre cei mai de succes dealeri de arta din Londra, însă el a fost acuzat de a fi parte dintr-o rețea internațională de jefuitori de morminte și dealeri, care ar fi vândut pe piața neagră antichități în valoare de milioane de lire sterline.
În anul 2006 în cartea jurnalistului Peter Watson, The Conspiracy Medici, acesta susține că Symes este un dealer lipsit de scrupule, care a vândut piese rare atât colecționarilor cât și muzeelor. Ca urmare a impicării sale în aceste afaceri dealerul londonez era extrem de bogat, deținând imobile în Londra, New York, Atena, dar și insulele grecești. De asemenea acesta era posesorul unui Bentley și a unui Rolls Royce.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius